Ce se mănâncă în Postul Sfintei Marii. Preparate culinare pentru micul dejun, prânz și cină

62276102
Shutterstock

De pe 1 august 2022, creștinii ortodocși au intrat în Postul Sfintei Marii, și timp de două săptămâni nu au voie să mănânce produse de origine animală.

Conform tradiției creștine, postul este cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu.

De cele mai multe ori, oamenii percep postul doar ca pe o abținere de la produsele de origine animală, însă postul înseamnă mai mult de atât.

În perioada de post, oamenii se apropie de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că pe lângă abținerea de la mâncarea de dulce, oamenii trebuie să-și schimbe comportamentul, să nu vorbească urât, să nu bârfească, să nu mintă și să fie calmi și răbdători cu cei apropiați.

De asemnea, pe parcursul celor două săptămâni, credincioșii se roagă la Maica Domnului și citesc în special Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului.

„Postul este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt”, spunea părintele Arsenie Boca.

În perioada postului, medicii nutriționiști recomandă să fim cumpătați în ceea ce privește mâncarea și să nu consumăm produse îmbibate în ulei.

"Postul nu trebuie privit ca o perioada în care putem mânca mult pentru că mâncarea este mai ușoara. Nu sunt recomandate mâncărurile îmbibate cu ulei și nici acele produse cu aspectul unor mezeluri sau brânzeturi. Acesta nu este post. Un post adevărat înseamnă cumpătare alimentară, cu legume și fructe, salate și mai ales mâncarea bunicilor noastre, varză, fasole, cartofi", a explicat medicul specialist în nutritie și boli metabolice Simona Tivadar, într-un interviu pentru știrileprotv.

Importanța postului pentru detoxifierea organismului

Consumul zilnic de mâncare procesată aduce organismului o cantitate mare de toxine, care în timp creează probleme și poate duce chiar la îmbolnăvire.

De obicei, oamenii urmează cure de detoxifiere de două ori pe an, după Paște și după Sărbătorile de Iarnă, pentru a face o pauză de la mâncărurile grele, bogate în grăsimi.

Potrivit specialiștilor, postul reprezintă cea mai bună metodă de detoxifiere a organismului, pentru că în perioadă în care nu mâncăm produse de origine animală putem obține multiple beneficii atât pentru corp, cât și pentru minte.

Preparatele consumate în post pot duce la scăderea colesterolului, a tensiunii arteriale, la creșterea concentrării și a nivelului de energie și de asemenea la refacerea sistemului imunitar și implicit la ușurarea digestiei.

Secretul unui post eficient stă în găsirea unor rețete care să ofere organismului același aport de substanțe nutritive pe care îl lua din produsele de origine animală.

Alimente recomandate în post

În perioada de post foarte mulți oameni aleg să consume cartofi prăjiți, orez, paste și produse de origine vegetală, alimente care nu vor aduce niciun beneficiu, ba chiar se vor trezi la sfârșit cu câteva kilograme în plus.

Pentru a mânca sănătos în perioada de post și pentru a oferi corpului nutrienții de care are nevoie, specialiștii recomandă să introducem în alimentație cât mai multe fructe și legume, oleaginoase, quinoa, fructe uscate, soia, fasole, năut, linte.

Fructele și legumele se pot mânanca fierte sau la cuptor și vor asigura corpului vitaminele de care are nevoie pentru a funcționa corect.

De exemplu, cartofii și afinele au un conținut ridicat de iod, legumele verzi sunt bogate în fier, sfecla conține o multitudine de minerale, iar ciupercile sunt legumele vedetă în perioada de post, deoarece conțin foarte mulți nutrienți.

Oleaginoasele se numără printre alimentele de care corpul are nevoie, datorită conținutului lor ridicat de fibre, proteine și grăsimi esențiale (Omega-3 și Omega-6).

Din categoria alimentelor oleaginoase menționăm:

Nuci și alune de pădure

• Migdale

• Nuci braziliene

• Nuci caju

• Nuci de macadamia

• Nuci pecan

• Semințe de susan, dovleac, in, și floarea soarelui

Fructele uscate, precum, goji, smochine, caise, prune, curmale, stafide și caisele sunt recomandate în post datorită conținutului bogat în fibre.

Soia este o leguminoasă care conține nenumărați aminoacizi esențiali, printre care, ilzină, glutamină și triptofan. În soia se mai regăsesc și lipide, glucide, săruri minerale și vitamine.

Fasolea, năutul si lintea conțin proteine vegetale, vitamina B și fier.

Vă prezentăm mai jos o serie de recomandări ale nutriționiștilor pentru mic-dejun, prânz și cină. 

Preparate de post pentru micul dejun

1. Quinoa cu fructe uscate

2. Pâine prăjită cu humus

3. Budincă de chia

4. Terci de ovăz cu fructe și miere

5. Guacamole

6. Sandwich cu unt de arahide și banane

7. Bruschete cu avocado

8. Salata de mere, pere și migdale care s-au lăsat în apă peste noapte

9. Felii de pâine cu pastă de măsline și rucola

10. Smoothie de fructe

Preparate de post pentru prânz

1. Supă cremă de ciuperci

2. Ghiveci cu legume

3. Salată cu legume

4. Chiftele de linte verde

5. Mâncare cu fasole verde

6. Musaca de vinete

7. Varză călită

8. Ratatouille

9. Cartofi țărănești

10. Ardei umpluți cu orez și legume

Preparate de post pentru cină

1. Ciuperci trase la tigaie cu verdeață și tofu;

2. Supă de linte cu crutoane;

3. Pasta de linte cu crackers și ciuperci la tigaie;

4. Caponata alla siciliana cu vinete și zuchini;

5. Salată risotto cu orez, legume și arahide coapte;

6. Sarmale cu orez și legume;

7. Burrito cu legume, de post;

8. Falafel;

9. Zacuscă;

10. Mâncare de conopidă cu mazăre;

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
Mecanic masina
Un mecanic și-a vândut mașina preferată cu 4.000 de lire după divorț. 35 de ani mai târziu, a răscumpărat-o cu 16.000 de lire

Un bărbat care a fost nevoit să-și vândă mașina preferată în urma unui divorț a reușit să o cumpere înapoi după 35 de ani, după ce a descoperit-o într-un anunț de vânzare publicat pe eBay.

Shutterstock 2851765757
Care sunt cele mai periculoase piste de aeroport din lume. Piloții au nevoie de pregătire specială pentru a ateriza în siguranță

Pentru unii pasageri, decolarea și aterizarea sunt cele mai stresante momente ale unui zbor. Însă, în anumite aeroporturi din lume, emoțiile ating cote maxime chiar și pentru cei obișnuiți să călătorească frecvent cu avionul. 

Ai tech forum layout comunicatjpg
AI Technologies & Research Forum 2026 aduce la Cluj experți în tehnologie, cercetare și business, pe 18 și 19 noiembrie

Cercetători, oameni de afaceri, investitori și experți în tehnologie se reunesc la Cluj, pe 18 și 19 noiembrie 2026, la prima ediție AI Technologies & Research Forum, pentru a dezbate impactul inteligenței artificiale asupra economiei și societății.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.