Începe postul Sfintei Marii 2022. Când se termină și în ce zile e dezlegare la pește

62207285
crestinortodox.ro

Pe 15 august, creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, sau Sfânta Marie Mare, una dintre cele mai importante praznice din calendarul Creștin Ortodox.

Postul Sfintei Marii este unul dintre cele patru posturi care au loc de pe dată fixă și conform tradiției, îi pregătește pe creștini pentru cele două mari sărbători care au loc în luna august și anume, Schimbarea la față și Adormirea Maicii Domnului.

Înainte de Sărbătoarea Sfintei Marii, credincioșii țin postul Adormirii Maicii Domnului, iar cu o zi înainte, pe 31 iulie, creștinii sărbătoresc Lăsata Secului pentru postul Sf. Marii.

Patriarhul României, Daniel, spune că oamenii trebuie să privească acest post ca pe o bucurie și un omagiu adus Sfintei Marii.

Când începe Postul Sfintei Marii 2022

Ca în fiecare an, creștinii intră în postul Sfintei Marii la data de 1 august. Anul acesta, postul începe într-o zi de luni.

Postul Sfintei Marii nu a început dintotdeauna pe 1 august și nici nu a durat două săptămâni.

De exemplu, creștinii din Antiohia, posteau o singură zi, de sărbătoarea Schimbării la față.

În Constantinopol, oamenii țineau post patru zile, iar cei din Ierusalim doar opt zile.

Având în vedere diferența aceasta dintre regiuni, s-a luat decizia de a se stabili o durată fixă pentru toate bisericile ortodoxe.

În anul 1166 la Constantinopol a avut loc un sinod ținut de către Luca Chirsoberg, patriarhul de la acea vreme care a hotărât ca: „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, potrivit basilica.ro

Când se termină Postul Sfintei Marii

Postul Sfintei Marii are o durată de două săptămâni și se încheie pe 15 august.

În această perioadă, creștinii trebuie să se abțină de la a mânca produse de origine animală, și de asemenea trebuie să se apropie de Dumnezeu, prin rugăciune și să fie mai buni și mai înțelegătorii cu cei din jur.

În postul Sf. Marii, în zilele de marți și joi, oamenii trebuie să consume legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și la vin.

Pe parcursul celor două săptămâni, credincioșii se roagă la Maica Domnului și citesc în special la Acatistului şi Paraclisului Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului este considerat mai ușor decât Postul Paștelui, dar mai aspru decât cel Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel.

În perioada postului, medicii nutriționiști recomandă să fim cumpătați în ceea ce privește mâncarea și să nu consumăm mâncăruri îmbibate în ulei.

"Postul nu trebuie privit ca o perioada în care putem mânca mult pentru că mâncarea este mai ușoara. Nu sunt recomandate mâncărurile îmbibate cu ulei și nici acele produse cu aspectul unor mezeluri sau brânzeturi. Acesta nu este post. Un post adevărat înseamnă cumpatare alimentară, cu legume și fructe, salate și mai ales mâncarea bunicilor noastre, varză, fasole, cartofi", a explicat medicul specialist în nutritie și boli metabolice, Simona Tivadar.

În ce zile e dezlegare la pește

În Postul Adormirii Maicii Domnului creștinii au dezlegare la pește pe 6 august 2022, când are loc sărbătoarea „Schimbarea la față”.

Ce se sărbătorește de Adormirea Sfintei Maria

Această sărbătoare comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului, care „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos.

Conform tradiției se spune că în momentul în care Sfânta Maria a simțit că i se apropie sfârșitul vieții, s-a așezat pe patul din casa ei din Gradina Ghetsimani, așteptând să fie luată de către Iisus Hristos și dusă în Împărăția Cerurilor.

Sfinții Apostoli au fost chemați pentru a-i așeza trupul Sfintei Marii în mormânt, iar pentru că Sfântul Apostol Toma a lipsit în acea zi, când a venit, i-a rugat pe ceilalți apostoli să deschidă mormântul, pentru a o vedea ultima dată pe Maica lui Hristos.

În momentul când au deschis mormântul, Sfinții Apostoli au văzut că acesta era gol și și-au dat seama că Maica Domnului se înălţase la ceruri.

Scoaterea Sfintei Cruci pe 1 august

Scoaterea Sfintei Cruci este sărbătorită de Biserica Ortodoxă la 1 august.

Creștinii sărbătoresc Sfânta Cruce încă din primele secole, însă sărbătoarea a devenit importantă în momentul în care Sfântul Împarat Constantin cel Mare a văzut crucea pe cer, înainte de lupta cu Maxentiu.

După acest eveniment, creștinii au așezat semnul Sfintei Cruci pe steaguri și scuturi, iar mai apoi pe acte oficiale și pe monede, potrivit creștinortodox.ro.

Sfânta Cruce a fost descoperită de către Sfanta Împărateasă Elena, iar din data de 13 septembrie 335, când a fost sfințită Biserica Învierii, din Ierusalim, cultul Sfintei Cruci s-a dezvoltat si mai mult.

Pe data de 1 august, în cetatea Constantinopol era scos în procesiune lemnul Sfintei Cruci, din Palatul Imperial, pana la Catedrala Sfanta Sofia.

La eveniment participau o mulțime de preoți și diaconi, care tămâiau crucea.

Sfânta Cruce este prăznuită de către Biserica Ortodoxă de câteva ori:

Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie;

Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare;

Scoaterea cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, pe 1 august;

Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer, în Ierusalim, pe 7 mai.

Rugăciunea Sfintei Cruci

Articol recomandat de sport.ro
Prezentatoarea BBC, moment viral pe internet: ”Am avut o mică problemă”
Prezentatoarea BBC, moment viral pe internet: ”Am avut o mică problemă”
Citește și...
Salată de paste rece în stil italian. Rețeta simplă și colorată pentru o cină rapidă

Această salată italiană cu paste este alegerea ideală pentru un picnic, un grătar, o petrecere de vară sau o cină rapidă. 

Restaurant celebru de lângă Madrid, condus de un român. Locul preferat de vedete pentru carne premium. VIDEO

Un român stabilit în Spania conduce astăzi unul dintre cele mai apreciate restaurante cu carne premium de lângă Madrid, preferat inclusiv de Marcos Llorente.

Un nou soi de tomate a cucerit degustătorii. Roșia cu gust de altădată va ajunge la fermieri abia în câțiva ani

O nouă linie experimentală de tomate, dezvoltată la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău, a obținut cel mai mare punctaj la cea mai recentă degustare organizată de cercetătorii buzoieni. 

Recomandări
Îmbrânceli și gaze lacrimogene la protestul oierilor din București. Manifestanții au blocat circulația în centrul Capitalei

Protestul oierilor din Piața Presei Libere a escaladat joi, după ce manifestanții s-au îmbrâncit cu jandarmii, care au folosit gaze lacrimogene pentru a-i împiedica să înlăture gardurile de protecție.

O rachetă rusească ar fi căzut în Polonia. Un crater cu diametru de 10 metri, descoperit de polițiști | FOTO

Obiectul care a căzut pe un câmp în estul Poloniei în cursul nopţii pare să fie o rachetă rusească, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, citat de Reuters.

Dominic Fritz și-ar putea pierde mandatul de primar. Reacția liderului USR: „Este un abuz al majorității PSD-AUR”

Preşedintele USR Dominic Fritz a anunţat joi că în comisia juridică din Senat a trecut un amendament la legea ANI ”extrem de grav şi neconstituţional”.