Rețete de post pentru Postul Crăciunului. Ce poți găti în cele 40 de zile fără carne, lapte și ouă

post biserica
Shutterstock

Postul Crăciunului durează 40 de zile, perioadă în care preparatele fără carne, lapte și ouă devin parte din meniul zilnic. 

De la supe și ciorbe consistente până la mâncăruri cu legume, paste sau deserturi de post, există numeroase variante pentru mese gustoase și diversificate.

Ce alimente sunt permise în Postul Crăciunului

În Postul Crăciunului, credincioșii renunță la alimentele de origine animală, precum carnea, laptele, brânzeturile și ouăle. Meniul este bazat în principal pe legume, fructe, cereale, leguminoase, semințe și nuci. Există însă și zile cu dezlegare la pește, ulei și vin, în funcție de calendarul bisericesc.

Produsele de origine animală pot fi înlocuite cu alternative vegetale, astfel încât meniul să rămână diversificat. De exemplu, laptele de vacă poate fi înlocuit cu lapte de soia, migdale, ovăz sau cocos, iar untul poate fi substituit cu variante vegetale. În locul brânzeturilor și al cașcavalului pot fi folosite produse pe bază de soia sau tofu, care poate fi adăugat în salate, sandvișuri ori preparate calde.

Pentru deserturi și rețete de patiserie, ouăle pot fi înlocuite cu banane pasate, piure de mere sau semințe de in hidratate, în funcție de preparat. De asemenea, smântâna poate fi înlocuită cu smântână vegetală.

În categoria alimentelor permise se regăsesc măslinele, nucile, semințele, gemurile și dulcețurile, care pot completa mesele sau pot fi folosite în diferite rețete

Idei de mic dejun pentru zilele de post

Micul dejun poate fi variat chiar și atunci când sunt excluse lactatele și ouăle din alimentație.

O primă variantă este reprezentată de tartinele cu hummus și legume proaspete. Feliile de pâine integrală pot fi unse cu hummus și completate cu roșii, castraveți, ardei gras și câteva măsline. 

O altă alegere este terciul de ovăz preparat cu lapte vegetal, peste care se pot adăuga felii de banană, mere, scorțișoară, nuci sau semințe de chia.

Pentru cei care preferă un mic dejun sărat, sandvișul cu tofu și avocado este o alternativă potrivită. Se folosesc felii de pâine integrală, tofu rumenit, avocado, roșii și frunze de salată. De asemenea, poate fi pregătită o pastă de avocado cu lămâie și usturoi, servită pe pâine prăjită, alături de legume proaspete. 

O altă idee este budinca de chia cu lapte de cocos sau de migdale, lăsată la hidratat peste noapte și servită dimineața cu fructe proaspete, nuci și puțină miere.

Rețete de prânz pentru Postul Crăciunului

La prânz, supele și mâncărurile gătite pot constitui baza unui meniu consistent. Ciorba de legume cu borș este una dintre variantele clasice. Aceasta se prepară din morcovi, ceapă, țelină, ardei, cartofi, dovlecei și fasole verde, iar la final se adaugă borș și leuștean proaspăt. 

Pentru o masă mai consistentă, se poate pregăti o tocăniță de ciuperci cu mămăligă. Ciupercile se gătesc împreună cu ceapă, usturoi și sos de roșii, iar preparatul se condimentează cu cimbru și piper.

O altă variantă sunt ardeii umpluți cu orez și legume. Pentru compoziție se pot folosi orez, ceapă, morcov, ciuperci și verdeață, iar ardeii se lasă la cuptor în sos de roșii. 

Cei care preferă preparatele pe bază de leguminoase pot încerca o mâncare de linte cu legume, pregătită cu morcovi, ceapă, usturoi, roșii și condimente. Lintea este o sursă importantă de proteine vegetale și poate transforma preparatul într-un prânz sățios.

De asemenea, fasolea bătută cu ceapă caramelizată este o alegere potrivită pentru zilele de post. Se poate servi cu murături, salată de varză sau pâine proaspătă.

Ce poți găti la cină în zilele de post

Pentru cină, pot fi alese preparate care nu necesită mult timp de pregătire, dar care oferă suficientă varietate. Cartofii la cuptor cu rozmarin, usturoi și boia sunt o variantă simplă, care poate fi servită alături de o salată de varză și morcov. 

O altă idee sunt pastele cu sos de roșii și ciuperci. Se folosesc paste fără ou, sos de roșii, ciuperci, usturoi și busuioc, iar pentru un plus de savoare se pot adăuga fulgi de drojdie inactivă, ca substitut pentru parmezan.

Pentru o cină mai consistentă, se poate pregăti o salată caldă cu năut și legume coapte. Năutul fiert se amestecă cu dovlecel, ardei și vinete coapte, pătrunjel și zeamă de lămâie. 

O altă variantă este orezul cu legume și tofu, în care se pot combina morcovi, ardei, broccoli și bucăți de tofu rumenit, condimentate cu sos de soia.

În plus, chifteluțele de legume și linte, preparate la cuptor, pot fi servite cu un sos de usturoi realizat din iaurt vegetal sau cu o salată proaspătă. Sunt ușor de pregătit în avans și pot fi păstrate la frigider pentru mesele următoare.

Idei de mâncăruri de post bogate în proteine

Aportul de proteine poate fi menținut prin alegerea unor ingrediente vegetale precum lintea, năutul, fasolea, mazărea, soia și tofu. Acestea pot fi incluse în preparate consistente, potrivite atât pentru prânz, cât și pentru cină.

O primă variantă este tocănița de linte cu legume, preparată din linte verde sau roșie, ceapă, morcovi, usturoi și roșii. Lintea este o sursă importantă de proteine vegetale și fibre, iar preparatul poate fi servit simplu sau alături de o porție de orez.

Chifteluțele din năut, cunoscute și sub numele de falafel, sunt o altă alegere potrivită. Se pregătesc din năut hidratat, ceapă, usturoi, pătrunjel și condimente, iar compoziția se modelează și se gătește la cuptor sau în tigaie. Pot fi servite cu salată de legume și sos de tahini.

Pentru cei care preferă preparatele cu soia, tofu cu legume la tigaie poate fi o soluție rapidă. Bucățile de tofu se rumenesc și se combină cu broccoli, morcovi, ardei și ciuperci. Se poate adăuga puțin sos de soia și ghimbir, iar preparatul poate fi servit cu orez.

Fasolea roșie cu quinoa și legume este o altă combinație bogată în proteine vegetale. Fasolea fiartă se amestecă cu quinoa, porumb, roșii, ardei și pătrunjel, iar la final se adaugă zeamă de lămâie și puțin ulei de măsline, în zilele cu dezlegare la untdelemn.

O altă idee este mâncarea de mazăre cu tofu, în care mazărea se gătește cu ceapă, morcov, sos de roșii și mărar, iar tofu rumenit se adaugă spre final. Este un preparat potrivit pentru o masă caldă și sățioasă.

Pentru un prânz mai consistent, se poate pregăti și paste cu sos de soia texturată. Soia se hidratează, apoi se gătește cu ceapă, usturoi, roșii și busuioc, obținându-se un sos asemănător celui bolognese. Se folosește paste fără ou, iar preparatul poate fi completat cu fulgi de drojdie inactivă.

Nu trebuie omise nici salatele consistente cu năut, fasole sau linte. Acestea pot fi combinate cu avocado, roșii, castraveți, frunze verzi, semințe de dovleac și nuci. Pentru un aport mai mare de proteine, se pot adăuga și cuburi de tofu.

De asemenea, supa-cremă de mazăre cu semințe de dovleac poate fi o variantă potrivită pentru cină. Mazărea se fierbe împreună cu ceapă și cartofi, apoi se pasează până când se obține o consistență cremoasă. Semințele de dovleac adăugate la servire completează preparatul cu proteine și grăsimi sănătoase.

Încearcă să incluzi o sursă de proteine vegetale la fiecare masă principală. Poți alterna leguminoasele cu tofu, soia, quinoa, nuci și semințe. Asocierea leguminoaselor cu cereale, precum fasolea cu orezul sau hummusul cu pâinea integrală, contribuie la obținerea unui profil mai complet de aminoacizi pe parcursul zilei.

Rețete de post rapide, gata în mai puțin de 30 de minute

Chiar și în zilele aglomerate, pot fi pregătite mese gustoase și hrănitoare fără să petreci mult timp în bucătărie. Legumele, conservele de leguminoase, pastele fără ou și produsele pe bază de soia pot fi combinate în rețete simple, care nu necesită tehnici complicate de gătit.

Rețeta de paste cu sos de roșii și busuioc este una dintre cele mai simple variante pentru prânz sau cină. Pastele fără ou se fierb conform instrucțiunilor de pe ambalaj, iar între timp se pregătește un sos din roșii pasate, usturoi, busuioc și oregano. Ingredientele se lasă câteva minute pe foc, apoi se amestecă cu pastele. Preparatul poate fi completat cu fulgi de drojdie inactivă.

Pentru o salată cu năut și avocado ai nevoie de o conservă de năut, un avocado bine copt, roșii cherry, castraveți, ceapă roșie și pătrunjel. Ingredientele se amestecă într-un bol și se asezonează cu zeamă de lămâie, sare și piper. Este o variantă potrivită pentru o masă consistentă, datorită conținutului de fibre și proteine vegetale din năut.

O altă variant rapidă este tofu cu legume la tigaie. Tofu se taie cubulețe și se rumenește într-o tigaie, apoi se adaugă ardei gras, broccoli, morcovi și ciuperci. Ingredientele se gătesc împreună, iar la final se adaugă puțin sos de soia și ghimbir. Preparatul poate fi servit simplu sau cu orez fiert, dacă acesta este pregătit în prealabil.

O altă idee pentru o masă rapidă este folosirea lipiilor integrale, unse cu hummus și umplute cu salată verde, roșii, castraveți, ardei și morcovi rași. Se pot adăuga măsline sau câteva felii de tofu pentru un plus de consistență. Lipiile se rulează și pot fi servite imediat sau luate la pachet.

Nici mâncarea de linte nu se face greu. Dacă folosești linte la conservă sau deja fiartă, preparatul poate fi gata în aproximativ 20 de minute. Se călește ceapa cu puțină apă, se adaugă usturoiul, roșiile pasate și lintea scursă, apoi se condimentează cu boia, cimbru și piper. Ingredientele se lasă să fiarbă câteva minute, până când sosul capătă consistență. Se poate servi cu pâine integrală sau mămăligă.

La fel de rapid poți face bruschete cu fasole bătută și ceapă caramelizată. Feliile de pâine se prăjesc, apoi se acoperă cu fasole bătută, preparată din fasole fiartă, usturoi și puțin ulei, în zilele cu dezlegare la untdelemn. Deasupra se adaugă ceapă gătită lent până devine dulce și ușor caramelizată. Pentru scurtarea timpului de pregătire, se poate folosi fasole la conservă.

Pentru a reduce timpul petrecut în bucătărie, poți păstra în cămară conserve de năut, fasole și linte, roșii pasate, paste fără ou și tofu. Legumele congelate sunt, de asemenea, o soluție utilă pentru preparate rapide, fără să fie nevoie să le cureți și să le tai de fiecare dată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
Citește și...
Cfr marfa agerpres 2
Concedieri colective la CFR Marfă. Cum vor fi plătite salariile restante ale angajaților
Ministrul Transporturilor, Ștefan-Ovidiu Popa, a afirmat că România riscă să intre în infringement deoarece există două companii cu același obiect de activitate: CFR Marfă și Carpatica.
62604739
Mai multe orașe din România vor dispărea. Reorganizarea teritorială poate însemna și comasări de județe întregi
Reorganizarea României prin reforma administrativ-teritorială presupune inclusiv comasări de orașe mici și chiar de județe întregi, nu doar de sate și comune, a explicat europarlamentarul PSD Dragoș Benea. 
62467535
Amendă de peste 75 de milioane de euro pentru Kaufland în Bulgaria. Compania amenință cu retragerea unor investiții
Comisia pentru Protecția Concurenței din Bulgaria a amendat Kaufland Bulgaria cu 75,65 milioane de euro pentru trei încălcări ale regulilor privind practicile comerciale neloiale în relația cu producătorii locali de alimente.