Zacuscă de hribi, delicatesa pusă în borcane pentru iarnă. Cum se prepară după rețeta tradițională

zacusca
Shutterstock

Toamna este sezonul ciupercilor, așa că ar fi păcat să nu pregătești o zacuscă de hribi pentru iarnă. Este delicioasă, plină de legume și savoare și ai nevoie de ingrediente simple.

Zacusca de hribi este una dintre cele mai apreciate preparate de toamnă și una dintre cele mai delicioase feluri de zacuscă.

Vinetele și ardeii copți sunt combinați cu hribi, ceapă, roșii și condimente. Pentru o savoare aparte, hribii trebuie să fie proaspeți, așa că dacă îi culegi sau îi găsești la piețe, profită și prepară această zacuscă delicioasă.

Ce este zacusca de hribi

Zacusca de hribi se pregătește, de regulă, la sfârșitul verii și toamna, când hribii se găsesc în sezon. Legumele sunt coapte sau călite, apoi fierte împreună cu ciupercile și celelalte ingrediente până când compoziția scade și capătă o consistență groasă. Zacusca de hribi poate fi consumată imediat după preparare sau pusă în borcane și conservată pentru iarnă.

Cum alegi hribii pentru zacuscă

Hribii apar de la sfârșitul verii până toamna și se dezvoltă în special la marginea pădurilor, în zonele unde pădurea se întâlnește cu un teren deschis.

Dacă mergi să culegi hribi din pădure, iată câteva caracteristici pe care trebuie să le urmărești:

Au corpul robust, cu un picior gros și o pălărie maro și cresc direct în sol. Sub pălărie au un strat spongios, gălbui, nu lamele.

Dacă ești începător, evită ciupercile care seamănă cu hribii, dar au zone roșii pe oricare parte a lor, deoarece pot fi hribi toxici.

Evită și ciupercile asemănătoare hribilor care se colorează rapid în albastru sau negru atunci când sunt tăiate. O specie care seamănă cu hribul și poate trece de aceste criterii este hribul amar (Tylopilus felleus). Nu este toxic, însă are un gust extrem de amar.

Un alt indiciu că în zonă ar putea exista hribi este prezența unor ciuperci din familia Amanita, precum celebra ciupercă roșie cu puncte albe (buretele muștelor). O recunoști ușor pentru că este cea mai populară ciupercă otrăvitoare.

Ce ingrediente se pun în zacusca de hribi

Rețeta de zacuscă cu hribi este destul de simplă. În acest preparat, ciupercile sunt vedeta, așa că pe lângă ele, ai nevoie de doar câteva alte legume și condimente.

Ingrediente:

•    4 kg hribi

•    2 kg ardei gras

•    2 kg gogoșari

•    1 kg morcovi

•    1 ceapă

•    1 kg roșii coapte

•    1 litru ulei

•    Foi de dafin

•    Sare

•    Piper

•    Cimbru

Cum se prepară zacusca de hribi pentru iarnă

Curăță bine hribii, îndepărtează părțile oxidate și pune-i la fiert în apă cât să îi acopere, cu puțină sare. Lasă-i să fiarbă aproximativ 15-20 de minute, apoi scurge-i bine.

Coace ardeii și gogoșarii pe grătar sau direct la flacăra aragazului. După ce s-au copt, curăță-i de coajă și lasă-i la scurs pentru a elimina excesul de lichid.

Pune roșiile la fiert într-o oală mică cu apă. Când observi că începe să se desprindă coaja, oprește focul, lasă-le să se răcorească și decojește-le.

Curăță și toacă mărunt ceapa. Taie morcovul în bucăți mai mici și pune ambele legume la călit în puțin ulei, până când se înmoaie.

Lasă ingredientele să se răcească, apoi toacă mărunt hribii, ardeii, gogoșarii, roșiile, ceapa și morcovul. Dacă preferi o zacuscă mai fină, poți folosi un blender

Pune toate legumele și hribii tocați într-un vas încăpător. Adaugă treptat uleiul, amestecând constant, apoi încorporează roșiile. Condimentează cu sare și piper, după gust.

Lasă zacusca să fiarbă la foc potrivit aproximativ 60 de minute. Amestecă frecvent ca să nu se lipească de fundul vasului.

Când zacusca a scăzut și a căpătat consistența dorită, pune-o fierbinte în borcane curate și închide-le bine cu capace.

Pentru conservare, pune borcanele într-o cratiță mare cu apă și sterilizează-le la bain-marie timp de aproximativ 30 de minute.

După sterilizare, scoate borcanele și lasă-le să se răcească lent, apoi depozitează-le într-un loc răcoros și ferit de lumină.

Cum îi dai zacuscăi de hribi un gust mai intens

Hribii au deja o aromă puternică, dar aceasta poate fi accentuată prin câteva metode:

Folosește hribi proaspeți și bine curățați. Coace ardeii și gogoșarii până când coaja se înnegrește ușor, apoi curăță-i bine. Coacerea le concentrează gustul și contribuie la aroma finală.

Călește ceapa și morcovul la foc mic, până când se înmoaie și capătă o ușoară culoare aurie.

Adaugă piper proaspăt măcinat și, dacă îți place gustul picant, puțin ardei iute. Foile de dafin pot fi folosite pentru aromă, dar trebuie îndepărtate înainte de a pune zacusca în borcane.

Nu exagera cu roșiile, deoarece aciditatea și cantitatea mare de lichid pot acoperi aroma hribilor.

Lasă zacusca să fiarbă suficient pentru ca apa să se evapore și aromele să se concentreze.

Cum se pune zacusca de hribi în borcane

Pentru ca zacusca de hribi să se păstreze cât mai bine peste iarnă, este important să pregătești corect borcanele și să sterilizezi produsul după umplere.

Spală bine borcanele și capacele, apoi sterilizează-le înainte de folosire. Borcanele trebuie să fie curate și complet uscate.

Pune zacusca fierbinte în borcane, imediat după ce ai oprit focul. Nu umple borcanele până la refuz. Lasă puțin spațiu liber sub margine. Șterge bine gura borcanelor și înfiletează capacele cât mai bine.

Așază borcanele într-o cratiță încăpătoare și toarnă apă astfel încât să ajungă aproximativ până la nivelul conținutului din borcane.

Sterilizează borcanele la bain-marie aproximativ 30 de minute, calculând timpul din momentul în care apa începe să fiarbă.

După sterilizare, scoate borcanele cu grijă și lasă-le să se răcească lent, acoperite cu o pătură sau un prosop gros.

După ce s-au răcit complet, verifică dacă sunt bine închise și depozitează-le într-un loc răcoros, uscat și ferit de lumină.

Nu consuma un borcan dacă are capacul umflat, prezintă scurgeri, mucegai, miros neobișnuit sau alte semne de alterare.

Cât timp se păstrează zacusca de hribi

Dacă este pusă în borcane curate și sterilizată corespunzător, zacusca de hribi poate fi păstrată toată iarnă în cămară, într-un loc răcoros, uscat și ferit de lumină.

După deschiderea borcanului, păstrează zacusca la frigider și consum-o în câteva zile.

Verifică întotdeauna borcanul înainte de consum. Dacă observi capac bombat, scurgeri, mucegai, fer, aruncă borcanul.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Mancare transilvania
Mâncarea tradițională din Transilvania cucerește Bucureștiul cu rețete vechi și chefi de la restaurante cu stele Michelin

Gustul mâncării tradiționale din Transilvania cucerește Bucureștiul în acest sfârșit de săptămână. Bucătari, români și străini, bunicuțe care păstrează rețete vechi și chefi de la restaurante cu stele Michelin încearcă să ne încânte cu bunătățile lor.

62453365
Poluatorul numărul unu la nivel mondial și-a retras discret promisiunea privind sticlele reutilizabile. „Boicot. Nu cumpăr niciodată de la ei”

Coca-Cola promisese că un sfert din băuturile sale vor fi în recipiente reutilizabile până în 2030, apoi a eliminat angajamentul de pe site.

Rebecca burwood
O asistentă a sustras 770.000 de lire sterline de la o pensionară de 99 de ani pentru operații estetice și renovarea casei

O asistentă medicală care a sustras 770.000 de lire sterline de la o femeie de 99 de ani, descrisă ca fiind „vulnerabilă și singură”, și a cheltuit banii pe mașini și lucrări de renovare a locuinței a fost radiată din barou.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.