Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Bosniei-Herţegovina, Sergej Barbarez, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, înaintea meciului cu România din Liga Naţiunilor, că îl respectă profund pe omologul său, Gheorghe Hagi, dar a precizat că va încerca „să-l supere", căutând victoria în partida de pe Arena Naţională.
Tehnicianul bosniac şi-a arătat admiraţia faţă de noul selecţioner al tricolorilor şi a adus totodată un omagiu memoriei lui Mircea Lucescu.
„A fost o deosebită onoare pentru mine să joc împotriva echipei lui Mircea Lucescu, am regretat profund dispariţia sa dintre noi. Nu există iubitor de fotbal căruia Hagi să nu-i fi fost idol, este un fotbalist care merită tot respectul nostru. Sunt foarte puţini cei care au fost în atâtea roluri când e vorba de fotbal şi e de respectat faptul că acum este în poziţia de selecţioner. Noi vom încerca însă mâine să-l supărăm puţin şi să câştigăm acest meci", a declarat Sergej Barbarez.
Referitor la partida de luni de pe Arena Naţională, selecţionerul bosniac a declarat că se aşteaptă la o replică din partea românilor, pe fondul presiunii rezultatelor precedente.
„Toţi jucătorii sunt pregătiţi şi sper că mâine vom obţine ceea ce ne dorim. Fiecare antrenor are metodele sale de lucru şi ar fi ciudat să nu avem anumite schimbări faţă de meciul cu Polonia (0-0). Noi ne vom strădui mâine să dăm totul pentru victorie. În ceea ce priveşte mentalitatea românilor la meciul precedent, ei au pierdut (1-2 cu Suedia) şi e normal să avem o oarecare presiune la meciul de mâine, dar noi vom face tot posibilul să învingem", a completat tehnicianul oaspeţilor.
Barbarez a precizat că toate duelurile din trecut cu România au avut o intensitate ridicată şi partida de luni se va încadra în aceeaşi notă.
„Cu România am avut meciuri intense, bărbăteşti, au fost jocuri dinamice, ambele părţi ar fi putut câştiga, însă ne-am impus noi. Eu cred însă că am câştigat pe merit. În ceea ce priveşte meciul de mâine, cred că va fi la fel de intens. Noi ne dorim să câştigăm, România la fel, îşi doreşte să recupereze punctele pierdute cu Suedia, dar despre tactică nu aş vrea să vorbesc acum", a mai spus Barbarez.
România joacă împotriva Bosniei-Herțegovina pe Arena Națională, în Liga Națiunilor
În ceea ce priveşte jucătorii remarcaţi din echipa României, Barbarez a refuzat să evidenţieze pe cineva din tabăra tricoloră, preferând o analiză colectivă.
„Nu pot spune despre un anumit jucător al României că este periculos, îmi place toată echipa României, este o echipă mobilă, dincolo de asta ne aşteptăm să avem un joc bun şi să câştigăm", a mai spus selecţionerul bosniac.
Echipa naţională de fotbal a României va disputa, luni, de la ora 21:45, al doilea său meci din Liga Naţiunilor, cu Bosnia-Herţegovina, pe Arena Naţională, cu porţile închise în urma unei suspendări primite din partea UEFA. În prima partidă, România a pierdut cu 1-2 meciul cu Suedia, vineri, la Solna.
Selecţionata României va mai juca apoi alte două partide în Liga Naţiunilor în această fereastră internaţională, cu Polonia pe 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varşovia) şi din nou cu Suedia pe 5 octombrie (Arena Naţională).