David Popovici, după al treilea aur european

Popovici a reacționat imediat după ce a reușit a doua mare performanță de la Campionatul European de natație din 2026 și s-a declarat mulțumit de ceea ce a făcut la Paris.

Înotătorul a spus că abia așteaptă să se relaxeze, pentru că a avut parte de o perioadă de pregătire intensă pentru acest Campionat European.

„Sunt foarte fericit. Pentru mine, mă ajută să-mi demonstrez că nu sunt numai bun și atât, pot să fiu și consecvent, pot să fiu constant la cel mai înalt nivel, iar asta este mai greu decât să ajung în top o dată. Sunt foarte mândru de mine și de echipa mea. E o provocare care m-a lovit începând cu îndeplinirea celui mai mare obiectiv al meu, să devin campion olimpic.

Acum nu înot pentru obiective și titluri, ci pur și simplu de dragul de a excela, de dragul performanței, de dragul excelenței. Oricât de bun prieten ești poate cu adversarii, și eu sunt prieten cu foarte mulți, în momentul în care ajungi să concurezi împotriva lui, n-ai cum să... Folosesc un cuvânt dur, dar trebuie să-i detești din tot sufletul pentru a reuși. Am controlat cursa. Am acum trei duble în aceste două probe și va trebui să celebrez.

Deși nimic nu e dat, nimic nu e sigur, trebuie să ai o încredere mare în tine. Trebuie să ai o încredere nebunească în tine. Trebuie să spui că vei câștiga.

Voi sta mult prin țară, că am călătorit mult în acești ani. Vreau să mă duc la munte, vreau să mă duc cu motorul, cu mașina, vreau să mă bucur de viață. Deși înotul este una dintre cele mai importante părți din viața mea, nu e viața mea. Înotul este poate un hobby la care sunt foarte bun.

O să merg să mănânc ceva bun. Le-am și făcut semn alor mei după cursă să mergem să mâncăm ceva bun. Să avem o cină toți. Pot să mă culc la ce oră vreau acum, ăsta e un privilegiu”, a declarat David Popovici la TVR Sport.

A devenit primul din istorie

David Popovici a devenit primul din istorie care a reușit dubla 100 m - 200 m liber de trei ori la Europene.

Medalia de argint a fost câştigată de lituanianul Tomas Navikonis (1:44.55), iar pe locul trei s-a clasat britanicul James Guy, cu timpul 1:44.87.

Popovici a mai câştigat titlul european la 200 m liber la ediţiile din 2022 şi 2024.

În urmă cu două zile, David Popovici a câştigat la Paris pentru a treia oară consecutiv aurul continental la 100 m liber.

El s-a calificat joi în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de natație de la Paris. Popovici, care a concurat în prima semifinală, a înregistrat timpul 1:44.56, cel mai bun al semifinalelor.

David Popovici, campion european la 100 m liber

David Popovici, campion olimpic, mondial și european, a câștigat medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu nou record al competiției, 46 sec 56/100.

David Popovici a înotat pe culoarul 4, alături de rusul Egor Kornev (culoarul 3) și de spaniolul Luca Hoek le Guenedal (culoarul 5). Vor mai evolua în finală Kristof Milak (Ungaria), Carlos D'Ambrosio (Italia), Nandor Nemeth (Ungaria), Tomas Navikonis (Lituania) și Jere Hribar (Croația), potrivit News.ro.

Multiplul campion David Popovici s-a calificat, marți, în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului European de natație seniori, la Paris, reușind în semifinale un record al competiției. Popovici, care a concurat în a doua semifinală, a înregistrat timpul 46.72, record al competiției. Este cel mai bun timp al semifinalelor și a 4-a performanță din toate timpurile pe această distanță.

Rusul Egor Kornev a ocupat locul trei per total în semifinale, cu timpul 47.27. Al doilea timp a fost înregistrat de spaniolul Luca Hoek le Guenedal (47.26). Dimineața, în serii, Popovici a înregistrat timpul 47.13, de asemenea cel mai bun al fazei respective.

David Popovici deține două titluri europene consecutive la 100 m liber, obținute la Roma 2022 și la Belgrad 2024, precum și recordul competiției, reușit la Roma - 46.86 secunde. Recordul mondial îi aparține din 2024 chinezului Pan Zhanle.