David Popovici a înotat pe culoarul 4, alături de rusul Egor Kornev (culoarul 3) și de spaniolul Luca Hoek le Guenedal (culoarul 5). Vor mai evolua în finală Kristof Milak (Ungaria), Carlos D'Ambrosio (Italia), Nandor Nemeth (Ungaria), Tomas Navikonis (Lituania) și Jere Hribar (Croația), potrivit News.ro.

Multiplul campion David Popovici s-a calificat, marți, în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului European de natație seniori, la Paris, reușind în semifinale un record al competiției. Popovici, care a concurat în a doua semifinală, a înregistrat timpul 46.72, record al competiției. Este cel mai bun timp al semifinalelor și a 4-a performanță din toate timpurile pe această distanță.

Rusul Egor Kornev a ocupat locul trei per total în semifinale, cu timpul 47.27. Al doilea timp a fost înregistrat de spaniolul Luca Hoek le Guenedal (47.26). Dimineața, în serii, Popovici a înregistrat timpul 47.13, de asemenea cel mai bun al fazei respective.

David Popovici deține două titluri europene consecutive la 100 m liber, obținute la Roma 2022 și la Belgrad 2024, precum și recordul competiției, reușit la Roma - 46.86 secunde. Recordul mondial îi aparține din 2024 chinezului Pan Zhanle.

Reacția lui David Popovici, după ce s-a calificat în finala de 100 m

„A fost bine, a fost bine. A decurs cum trebuie. Totuși, la ce îmi stă mintea acum e pe refacere, mâncare, odihnă și pregătire pentru finala de mâine. Chiar dacă mă bucur de timpul pe care l-am făcut, sunt încă ancorat în ce trebuie să fac mâine, fiind abia semifinalele. A fost cu totul o cursă mai bună și mâine încerc să fie din nou cu totul o cursă mai bună, pe toate distanțele, toate segmentele. (...) Anul ăsta am fost mult mai OK, mult mai relaxat, mai liniștit, mai bine eu cu mine, pentru că din 2025 până acum am avut grijă să am grijă de mine. Clar, dubiile apar întotdeauna într-o mică măsură și Michael Phelps a avut niște dubii, dar cu siguranță sunt într-un spațiu mental mult, mult mai bun decât anul trecut și fix înainte să încep acum proba m-am gândit la bunica mea, care se uită de acasă și mi-a luat cumva puterea de la ea. Deci o salut din nou pe calea asta și o iubesc”, a spus David Popovici, scrie Sport.ro.

L'Equipe a reacționat după cursa lui David Popovici

Imediat, mai multe publicații importante din străinătate au reacționat după performanța reușită de sportivul român, potrivit Sport.ro. Francezii de la L'Equipe au vorbit la superlativ și au scos în evidență recordul doborât de Popovici în această cursă.

„David Popovici a făcut deja tot ce se putea! Cu cel mai bun timp în semifinale, 46,72, românul David Popovici a doborât în mod notabil recordul Campionatelor Europene la 100 m, cu un timp care promite o finală foarte puternică”, a scris L'Equipe.