Momentul sosirii lui Klaus Iohannis la ONU. Luni a fost la un dineu cu Trump. VIDEO

×
Publicitate

Președintele României a fost filmat marţi, la sosriea la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New Yowk.

Marți, șeful statului va participa la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, potrivit News.ro. Momentul sosirii lui Iohannis a fost surprins de camere.

La dezbaterile generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care vor avea loc la sediul organizaţiei, din New York, va lua parte şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, el făcând parte din delegaţia României condusă de Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, de luni până vineri, la New York, la cea de a 73-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Preşedintele Iohannis a luat parte, luni, la recepţia tradiţională oferită de preşedintele SUA, Donald Trump, şi de Prima Doamnă în onoarea şefilor de delegaţii.

Marţi, Klaus Iohannis ar urma să participe, de la ora locală 9.00, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar miercuri, de la ora locală 14.30, este programată intervenţia naţională a preşedintelui României în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

La dezbaterile generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU va participa şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, el făcând parte din delegaţia României condusă de preşedintele Klaus Iohannis. Din delegaţie face parte şi viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), participarea delegaţiei României la actuala sesiune a Adunării Generale confirmă sprijinul acordat de ţara noastră diplomaţiei multilaterale în cadrul ONU şi dorinţa de a consolida contribuţia României la activităţile organizaţiei, inclusiv prin intensificarea colaborării bilaterale cu alte state membre ale organizaţiei mondiale.

Una dintre priorităţile delegaţiei la actuala sesiune a Adunării Generale o reprezintă continuare demersurilor de promovare a candidaturii pentru alegerea României ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, la alegerile care vor avea loc în luna iunie 2019.

"Ca şi la precedentele sesiunii ale Adunării Generale a ONU, programul ministrului afacerilor externe include participarea la o serie de reuniuni multilaterale, sub egida ONU sau a altor formate de cooperare internaţională, precum şi întâlniri bilaterale cu omologi din alte state membre ale ONU.

De asemenea, ministrul Teodor Meleşcanu va participa la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre UE, la dineul transatlantic organizat de secretarul de stat al SUA, la reuniunea ministerială organizată de UE pe tema crizei din Siria şi la reuniunea ministerială a Iniţiativei Central-Europene.

Un capitol distinct al programului ministrului afacerilor externe este consacrat problematicii regionale. În acest context, Teodor Meleşcanu va participa la micul dejun cvadrilateral (alături de omologi din Bulgaria, Croaţia şi Grecia) în cadrul căruia vor fi abordate aspecte legate de evoluţiile din Balcanii de vest. În acelaşi cadru se înscrie şi schimbul de opinii între statele Iniţiativei Central Europene, în cursul dejunului de lucru organizat de Croaţia, preşedinte-în-exerciţiu al acestui format de cooperare, precum şi întrevederea cu omologul din Ungaria.

O atenţie specială va fi acordată proiectelor de cooperare viitoare între statele participante", a transmis MAE.

Problematica dezvoltării cooperării României cu statele din zona Golfului va fi abordată în cadrul întrevederii ministrului român de externe cu Secretarul General al Consiliului de Cooperare a Golfului şi cu omologi din Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman şi Qatar.

Şeful diplomaţiei române va pleda pentru valorificarea amplă a oportunităţilor de cooperare economică dintre România şi ţările respective, pornind de la potenţialul economiei româneşti şi de la experienţa mediilor de afaceri din zona Golfului.

De asemenea, ministrul afacerilor externe va prezida reuniunea organizată în comun de România şi Comunitatea Democraţiilor cu tema "Tineretul şi rezilienţa democratică", în perspectiva preluării de către ţara noastră a preşedinţiei acestui format de cooperare internaţională în septembrie 2019.

În cadrul dimensiunii francofone a diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu va fi gazda unei acţiuni francofone pe tema

"Schimbările climatice şi securitatea", cu participarea omologilor din ţări africane francofone şi a dejunului de lucru oferit omologilor din state ale regiunii Asia-Pacific. Şeful diplomaţiei române va participa şi la acţiunea protocolară organizată de Preşedintele Comisiei Uniunii Africane pentru promovarea candidaturii ministrului de externe al Rwandei, Louise Mushikiwabo, la funcţia de Secretar General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Totodată, având în vedere că România deţine în anul 2018 preşedinţia Comisiei pentru Consolidarea Păcii, ministrul afacerilor externe va prezida şedinţa din 1 octombrie a acestui organism specializat al ONU, cu atribuţii în domeniul realizării unei păci durabile în ţări aflate în situaţii post-conflict.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
"FIFA, organizație mafiotă. Argentina, ajutată!" Cristiano Ronaldo a reacționat și stârnește o mare controversă
"FIFA, organizație mafiotă. Argentina, ajutată!" Cristiano Ronaldo a reacționat și stârnește o mare controversă
Citește și...
PSD propune ”comisie de criză”, iar PNL vrea ca parlamentarii să fie chemați din vacanță pentru PNRR: ”Miza e importantă”

După apelul lansat de PSD, luni, 20 iulie, preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a transmis și el, marți, că România ar putea închide jaloanele restante din PNRR până la sfârșitul lunii iulie, dacă ar exista voință politică.

Ilie Bolojan: „Exploatarea gazelor din Marea Neagră transformă România în cel mai mare producător de gaze al UE”

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat marți că exploatarea gazelor din Marea Neagră transformă România în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.

AUR exclude orice înțelegere cu PSD. Petrișor Peiu: „Dacă ridicolul politic ar avea un nume, acesta ar fi Sorin Grindeanu”

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, îi transmite preşedintelui social-democraţilor, Sorin Grindeanu, că AUR nu va mai putea face nicio înţelegere politică, de niciun fel, cu PSD cât timp acesta este la conducerea partidului.

Recomandări
Incendiu la un petrolier în Marea Neagră, în apropiere de Sulina. Echipajul a fost salvat, iar nava este în flăcări

Este pericol de explozie, după ce un incendiu s-a produs în noaptea de luni spre marți la bordul unui petrolier sub pavilion Liberia, în Marea Neagră, la aproximativ 40 de kilometri de Sfântu Gheorghe, în timp ce se îndrepta spre portul Reni din Ucraina.

Cod galben și portocaliu de furtuni cu grindină până joi. Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

Meteorologii ANM au emis marți mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabile până joi dimineață.

PSD propune ”comisie de criză”, iar PNL vrea ca parlamentarii să fie chemați din vacanță pentru PNRR: ”Miza e importantă”

După apelul lansat de PSD, luni, 20 iulie, preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a transmis și el, marți, că România ar putea închide jaloanele restante din PNRR până la sfârșitul lunii iulie, dacă ar exista voință politică.