Priveghi cu muzica din ”Nașul” la căpătâiul lui Emi Pian. Filtre în tot Bucureștiul pentru a-i ține sub control pe interlopi

×
Publicitate

La mai bine de 48 de ore de la incidentul sângeros din Giulești, polițiștii din Capitală sunt în continuare în alertă. Miercuri noapte au făcut din nou controale în zonele în care rivalii se puteau răfui pentru răzbunare.

 

Deocamdată, nicio persoană nu a fost reținută. Dar surse din poliție ne-au confirmat că principalul suspect în cazul morții lui Emi Pian s-ar afla sub pază strictă la Spitalul Elias încă din noaptea atacului.

În tot acest timp, apropiații îl plâng pe fostul lider al clanului Duduianu, fără să respecte normele de siguranță în contextul pandemiei. Miercuri au fost date zeci de amenzi.

Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

Sute de oameni s-au perindat miercuri seară pe la căpătâiul lui Emi Pian, dornici să își ia rămas bun.

Au adus coroane de flori și s-au îngrămădit în curte. Iar apropiații au atârnat pe casă un banner cu poza fostului lider al clanului Duduianu.

 

Nimeni nu a purtat mască de protecție

 

"Spune Ciprian și frații lor, vă roagă să ieșiți puțin afară că nu mai face față aerul”.

Cei prezenți nu au purtat mască de protecție și nici vorbă de distanțare fizică.

Atmosfera a fost aceeași încă din timpul zilei, când sicriul cu trupul lui Emi Pian a fost dus la locuința sa din Rahova și a fost întâmpinat cu muzica din celebrul film "Nașul".

Toate restricțiile sanitare impuse de autorități au fost încălcate. În imaginile postate pe Facebook de martori se văd zeci de oameni, strânși în curte, dar și sub un cort.

Polițiștii din Capitală s-au sesizat și au dat mai multe amenzi în valoare de 14.000 de lei.

Pe de altă parte, autoritățile nu au anunțat deocamdată oficial cum merge ancheta în cazul atacului sângeros.

Știm însă că principalul suspect în cazul uciderii lui Emi Pian s-ar fi aflat încă din noaptea crimei în custodia poliției.

Surse din anchetă au reușit să confirme că individul care l-ar fi înjunghiat mortal pe liderul clanului Duduianu, Emi Pian, este internat sub pază strictă la Spitalul Elias din Capitală.

De altfel, curtea este păzită de polițiști și la fel sunt și holurile din spital, dar și salonul în care acesta este internat.

 

De la ce a pornit conflictul

 

Suspectul a participat marți noapte la o partidă de barbut alaturi de Emi Pian și alte câteva zeci de persoane într-o casă din Giulești.

Cearta a pornit de la ordinea în ierarhie, spun surse din ancheta, din cauză că unii tineri nu i-ar mai respecta pe cei în vârstă.

Conflictul a degenerat după ce s-a aflat că ambele tabere ar fi dat bani cu camătă aceluiași jucător de la masă: 300.000 de euro.

Scandalul s-a mutat în stradă, iar Pian și-ar fi chemat în ajutor și frații. Din spital, principalul suspect a reușit să stea de vorbă cu anchetatorii.

Individul le-a mărturisit polițiștilor că a participat la conflict, însă le-a spus că nu-și amintește exact și pe cine a lovit.

Drept urmare, Poliția Capitalei nu a reușit să confirme dacă acest individ este și cel care l-a înjunghiat mortal pe liderul clanului Duduianu.

Cert este că în fața anchetatorilor au ajuns la audieri în jur de 20 de persoane.

Concluziile preliminare ale autopsiei arată că o lovitură în zona femurului i-a fost fatală lui Emi Pian.

Polițiștii au patrulat din nou, pentru a doua noapte la rând, în zonele de risc din Capitală și au controlat mașinile din trafic, pentru a evita izbucnirea unor noi conflicte între clanuri.

 

Filtre în toate zonele strategice

 

"Permis, buletin, certificate, vă rog. Să-mi prezentați și mie ce aveți în portbagaj, vă rog".

În urma verificărilor nu au fost găsite nereguli.

Inspector principal Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei: "Sunt vizate toate sectoarele din municipiul București, zone strategice, punctele și filtrele vor fi schimbate în funcție de necesități și de informațiile pe care le avem”.

Autoritățile au anunțat că astfel de acțiuni vor fi organizate și în zilele următoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Moarte cumplită pentru un motociclist, în București. Ce s-a întâmplat

Sfârșit brutal miercuri noapte în Capitală pentru un motociclist de 26 de ani. Tânărul a izbit cu putere o mașină care i-a apărut în față într-o intersecție în care el avea prioritate, după cum spun polițiștii.

Programul ”Noua Casă” începe pe 15 august. Care sunt condiţiile

Programul ”Noua Casă” va fi operaţional la 15 august, după ce normele de aplicare vor fi aprobate săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, a afirmat Dumitru Nancu, directorul general al Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

Ministrul Educaţiei: Ora de curs va dura ca şi până acum - 45 sau 50 de minute

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri, că programul elevilor la şcoală va fi unul normal, cu ora de curs de 45 sau 50 de minute.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.