Ouzo – băutura tradițională a Greciei: ce este, cum se bea și ce nu știai despre ea

Ouzo este mai mult decât o băutură, e o parte din sufletul Greciei. Cu aromă intensă de anason și un ritual unic de servire, ouzo te poartă direct pe malul Egeei.

Ce este ouzo, cum se bea și ce nu știai despre acest lichior aromat care însoțește mesele grecești de secole.

Ce este ouzo și de unde vine

Ouzo este o băutură alcoolică tradițională grecească, cu gust intens de anason, servită de obicei ca aperitiv. Este produs exclusiv în Grecia și Cipru și are protecție oficială în Uniunea Europeană prin indicație geografică protejată. Asta înseamnă că doar băuturile distilate în aceste țări, conform rețetelor locale, pot purta numele „ouzo”.

În mod tradițional, ouzo se leagă de regiunea Plomari de pe insula Lesvos, unde se află unele dintre cele mai vechi și cunoscute distilerii. De aici provine și o mare parte din producția considerată autentică. Distilarea ouzo-ului se face din alcool etilic de origine agricolă, aromat cu anason, dar și cu alte ierburi, după rețete păstrate cu grijă, potrivit Allovergreece.com.

Citește și

Ce trebuie să știi înainte de a merge în Grecia. Curiozități despre greci și ce să nu faci niciodată

Originea cuvântului „ouzo” este învăluită în povești. Cea mai des întâlnită spune că vine din expresia „uso Massalia” (pentru Marsilia), scrisă pe lăzile de tsipouro exportate către Franța. Termenul ar fi fost prescurtat în „uso”, apoi transformat în „ouzo”, cuvânt devenit sinonim cu un produs de calitate. Alte variante, mai romantice, spun că numele vine din limba greacă: „ozo” înseamnă „a mirosi”, iar „ou zo”, „nu pot trăi fără ouzo”.

Astăzi, ouzo este simbol național și băutura preferată la mesele de vară, lângă preparate mediteraneene. Se servește adesea cu apă rece sau gheață, caz în care devine lăptos, un efect natural cauzat de uleiurile din anason. Această transformare se numește „efectul ouzo” sau „efectul Louche” și este un semn de autenticitate.

Shutterstock

Din ce se face ouzo: ingrediente și proporții

Ouzo este rezultatul unei distilări atente, pornind de la alcoolul etilic de origine agricolă. În cele mai multe cazuri, acest alcool este obținut din resturi de struguri fermentați rămase din vinificație. Totuși, unele distilerii folosesc și alte surse, precum cereale sau chiar melasă din sfeclă de zahăr. Rezultatul este un alcool foarte pur, cu o concentrație de aproximativ 96% volum, care este ulterior transformat într-o băutură complexă și parfumată.

Secretul ouzo-ului stă în aromatizare. Ingredientul principal este anasonul, responsabil pentru gustul intens de lemn dulce. Acesta nu doar dă aroma specifică, ci contribuie și la fenomenul vizual numit „efectul ouzo”: când este amestecat cu apă rece, băutura devine alb-lăptoasă. Acest lucru se întâmplă deoarece uleiurile esențiale din anason se separă în contact cu apa.

Pe lângă anason, în multe rețete se regăsesc și alte plante sau condimente: semințe de fenicul și coriandru pentru note dulci-picante, cardamom și cuișoare pentru adâncime, scorțișoară și nucșoară pentru căldură, rădăcină de angelică pentru amărăciune, mentă pentru prospețime, dar și mastehă (rășină naturală din Chios) pentru un parfum unic. Fiecare distilerie păstrează rețeta proprie ca pe o comoară de familie, cu proporții bine stabilite și nedezvăluite publicului.

Conform legislației grecești, minimum 20% din tăria finală a ouzo-ului trebuie să provină din distilat aromat. Cu alte cuvinte, nu e suficient să se adauge extracte sau uleiuri esențiale în alcool, o parte din alcool trebuie distilată împreună cu plantele. Producătorii de top depășesc acest minim și folosesc chiar 100% distilat aromat, obținând un ouzo mai fin și mai echilibrat.

Cum se face ouzo: procesul de distilare

Ouzo nu se face pur și simplu prin amestec de alcool și arome, ci e rezultatul unui proces atent și tradițional. Totul începe cu alegerea alcoolului și a plantelor aromatice, anason, fenicul, cuișoare și alte mirodenii, în funcție de rețeta fiecărei distilerii.

Ingredientele sunt puse într-un cazan special din cupru, numit amvyka. Aici, alcoolul și mirodeniile stau la „macerat” câteva ore bune. Cu alte cuvinte, uleiurile aromate din plante se lasă să se amestece cu alcoolul, ca să capete gustul acela intens și parfumat care face ouzo-ul inconfundabil.

Apoi începe distilarea, partea cea mai importantă. Cazanul este încălzit lent, iar vaporii care se ridică sunt plini de aromă. Aceștia se condensează și devin lichid din nou, dar mult mai parfumat. Unele distilerii repetă distilarea de două sau chiar trei ori, ca să obțină un ouzo fin, curat și echilibrat.

Calitatea băuturii depinde de multe lucruri: cât de bun este alcoolul folosit, ce tip de anason se pune, cât de mare e cazanul și cât de încet se face distilarea. La final, ouzo-ul concentrat este diluat cu apă pură, pentru a ajunge la tăria potrivită, între 37,5% și 45% alcool, conform legii.

Și mai e un lucru interesant: atunci când torni ouzo peste gheață sau adaugi apă rece, lichidul devine alb-lăptos. Acest efect spectaculos, numit și „efectul ouzo”, apare pentru că uleiurile esențiale se dizolvă în alcool, dar nu în apă. Când tăria scade, ele se separă și formează o emulsie albă, semn că bei un ouzo adevărat.

Shutterstock

Cum se bea ouzo: ritualul grecesc

Ouzo nu este doar o simplă băutură, ci o poveste. În Grecia, e legat de prieteni, discuții lungi și după-amieze fără grabă. Se servește în pahare înalte, numite kanoakia, și nu se bea repede, ci cu răbdare. Prima dată se miroase ușor, pentru a simți aroma intensă de anason. Apoi se adaugă apă rece sau gheață, și atunci se întâmplă magia: ouzo devine alb-lăptos, semn că e autentic, conform Discovergreece.com.

Cei care cunosc bine băutura spun că e mai bine să torni întâi apa, apoi gheața. Astfel, se evită formarea cristalelor mari care pot „bruia” gustul. Iar dacă nu vrei să adaugi nimic, ouzo poate fi băut și simplu, dar doar în porții mici, pentru că are tărie.

În Grecia, ouzo merge mână în mână cu meze, adică gustări mici, perfecte lângă un pahar aromat. În nord, în regiunea Macedonia, ouzo-ul e mai sec, fără zahăr, așa că se servește întotdeauna cu mâncare. În sud, băutura e adesea mai dulce, deci poate fi savurată și singură.

Printre gustările cele mai populare se numără scoicile, midiile, sardinele la grătar sau sărate, anșoa marinate și caracatița friptă. Dar și legumele prăjite, servite cu tzatziki, salatele simple sau brânzeturile picante sunt alegeri excelente. Toate acestea echilibrează gustul ouzo-ului și fac experiența mai plăcută.

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026