Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500

62605309

Autorităţile iraniene au arestat membri cheie ai mişcării de protest care a zguduit ţara în ultimele două săptămâni, a declarat şeful poliţiei naţionale.

Declaraţia vine în contextul în care Washingtonul şi Teheranul se ameninţă reciproc cu perspectiva unei intervenţii americane în republica islamică, relatează The Guardian, scrie News.ro.

„Noaptea trecută, au fost efectuate arestări importante ale principalilor responsabili de revolte, care vor fi pedepsiţi după parcurgerea procedurilor legale”, a declarat duminică şeful poliţiei, Ahmad-Reza Radan, la televiziunea de stat, fără a preciza numărul celor arestaţi.

Regimul iranian intensifică represiunea

Procurorul general al Iranului a declarat anterior că cei care au fost prinşi protestând sau chiar ajutând protestatarii ar putea fi acuzaţi de „duşmănie faţă de Dumnezeu”, fapt pedepsit cu pedeapsa capitală.

Mişcarea de protest din Iran, aflată acum în a doua săptămână, este cea mai importantă pe care ţara a cunoscut-o în ultimii ani. Deşi declanşată iniţial de o scădere bruscă a monedei naţionale, protestatarii au cerut în curând reforme politice şi au solicitat căderea guvernului.

Regimul iranian a mai trecut prin mişcări de protest în masă, dar analiştii spun că tulburările actuale au loc într-un moment în care guvernul este slăbit de criza economică şi în urma războiului din vară cu Israelul.

Autoritățile blochează internetul și protestele

Autorităţile au întrerupt accesul la internet în ţară joi, impunând o blocare aproape impenetrabilă la nivel naţional. Grupurile pentru drepturile omului au afirmat că autorităţile iraniene au folosit întreruperea accesului la internet ca pretext pentru a-şi intensifica represiunea împotriva protestatarilor, folosind forţa letală şi muniţie reală pentru a dispersa demonstraţiile.

Donald Trump a ameninţat că va interveni în Iran dacă autorităţile vor ucide protestatarii, ameninţare pe care pare să o fi reiterat sâmbătă seara.

„Iranul se îndreaptă spre LIBERTATE, poate ca niciodată până acum. SUA sunt gata să ajute!!!”, a declarat preşedintele american pe platforma Truth Social. New York Times şi Wall Street Journal au relatat că oficiali americani au declarat că lui Trump i-au fost prezentate opţiuni militare pentru un atac asupra Iranului, dar că acesta nu a decis încă ce măsuri va lua.

Amenințările externe escaladează tensiunile

Senatorii americani au susţinut apelul lui Trump, senatorul Lindsey Graham afirmând pe reţelele de socializare că „lungul coşmar al iranienilor se apropie de sfârşit”.

Oficialii israelieni au declarat că sunt în stare de alertă maximă în cazul unei intervenţii americane în Iran, iar mass-media israeliană a transmis că păstrează tăcerea în această privinţă pentru a evita ca autorităţile iraniene să prezinte mişcarea de protest ca fiind susţinută de străini.

Ameninţările SUA au stârnit rapid o reacţie din partea oficialilor iranieni, preşedintele parlamentului avertizând că SUA şi Israelul vor fi „ţinte legitime” dacă SUA vor ataca Iranul.

„În cazul unui atac asupra Iranului, atât teritoriul ocupat, cât şi toate centrele militare, bazele şi navele americane din regiune vor fi ţinte legitime”, a declarat Mohammad-Bagher Ghalibaf.

Numărul morţilor în urma protestelor depăşeşte 500, potrivit unui grup pentru drepturile omului

Tulburările din Iran au dus la moartea a peste 500 de persoane, a declarat duminică un grup pentru drepturile omului.

Conform ultimelor cifre - furnizate de activişti din Iran şi din afara ţării - grupul pentru drepturile omului HRANA, cu sediul în SUA, a declarat că a verificat moartea a 490 de protestatari şi 48 de membri ai forţelor de securitate, iar peste 10.600 de persoane au fost arestate în cele două săptămâni de tulburări.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Comentariul care l-a pus pe gânduri pe Trump. Cuba i-ar putea reveni secretarului de stat Marco Rubio

Secretarul de stat Marco Rubio, care continuă să primescă funcții peste funcții, ar putea avea în curând încă una, a sugerat președintele Trump.

Iranul, mesaj de amenințare pentru „delirantul” Trump. La Casa Albă, planul de atac ar fi ajuns deja pe biroul președintelui

În Iran, mii de oameni continuă să conteste în stradă regimul ayatollahilor în ciuda represiunii brutale. Un bilanț neoficial indică peste 200 de morți.

Un avion s-a prăbușit în Columbia. Toți oamenii aflați la bord au murit. Tragedia, surprinsă în imagini

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Columbia în cursul manevrelor de decolare și a luat foc. Iar cei șase oameni de la bord au murit.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.