Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

×
Publicitate

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.

În Botoșani, cinci oameni fără adăpost au fost duși la spital pentru investigații medicale. Iar în Moldova, familiile sărmane sunt ajutate cu lemne de foc.

În Botoșani, azi-noapte, la -12 grade Celsius, oamenii fără adăpost au fost găsiți zgribuliți în subsoluri.

Reporter: Cum vă încălziți aici?
Bărbat: Am și mâncare de la oameni, o duc bine, nu o duc rău.

Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani: „Odată identificate, persoanele sunt duse la unitățile de primire urgențe pentru a li se evalua starea de sănătate”.

De la spital, sărmanii au fost duși la locurile de cazare ale primăriei.

La Iași unde au fost și -8 grade, asociația părintelelui Dan Damaschin a adus lemne familiilor nevoiașe. O mamă cu 6 copii și o bunică singură, cu un nepot, au acum cu ce să se încălzească.

Mama: "Nu mai avem decât niște scânduri. Ușa nu se închide."

Dan Damaschin, fondatorul asociației: "Avem sute de familii care nu își permit lemnul pentru încălzire, în special familii cu copii mici. Copiii dacă nu au minime grade ajung la Urgențe".

Cele mai mici temperaturi au fost înregistrate în nord-vestul țării. La Satu Mare -18, la Oradea -16, la Sighetu Marmației -13. Dar gerul a mușcat și în alte zone. Au fost -10 la Cluj-Napoca și -8 la Timisoara.

Bărbat: "Ne mișcăm așa... și mai bem un pahar de horincă."

În Suceava, 23 de vaci de la o fermă au căzut în apa înghețată a unui iaz după ce pojghița s-a spart sub ele. Pompierii le-au scos, cu greu, însă una dintre vite a murit.

Crișul Repede a înghețat pe aproape trei sferturi din lățime. Încă o zi de ger și va fi pod de gheață.

Localnic: "În 80 și ceva, atunci am trecut Crișul pe gheață."

Cei care și-au scos câinii la plimbare pe mal și-au echipat animalele cât mai bine.

Gerul continuă și în zilele următoare.

Narcis Maier, șef prognoză Stația Meteo Cluj: "Toată jumătatea de Nord a țării va fi cu ger, vom avea temperaturi cuprinse între -15 și -10 grade în general. Vom avea temperaturi și mai scăzute, mai ales în zonele depresionare putând să coboare până spre -18 chiar -20 de grade. Vom avea ger și luni dimineața, marți dimineața până miercuri dimineața."

Aerul rece venit de la Polul Nord cuprinde România la începutul acestei săptămâni, iar apoi se retrage treptat. Scăpăm de ger abia joi, 15 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62605255
Sofia Vicoveanca a suferit un infarct. Artista în vârstă de 84 de ani, internată la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca a suferit un infarct și este internată la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava, în stare stabilă.

62605252
Protest inedit la Finanțe. „Ați făcut-o intenționat”. Cum a plătit un sucevean dările la stat. „Ăștia nu-s tot bani?” VIDEO

Un bărbat din Suceava a mers la Administraţia Finanţelor Publice locale pentru a plăti impozitul şi, în semn de protest faţă de majorarea taxelor, a ales să plătească în monede. El s-a filmat şi a postat imaginile pe TikTok.

62605249
Bărbatul care a căutat și documentat extratereștri a murit la 90 de ani. Piramidele din Egipt, printre teoriile controversate

Scriitorul elveţian Erich von Daniken, cunoscut pentru teoriile sale despre extratereştri, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunţat biroul său duminică. Familia sa a confirmat ulterior vestea decesului pentru dpa.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.