Începe postul Crăciunului. Ce sărbători pică în postul Crăciunului

62179185

Postul Crăciunului, cunoscut ca Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos sau Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului, durează 40 de zile, începând de pe 15 noiembrie și până la 24 decembrie.

Înainte cu o zi până să înceapă Postul Crăciunului a avut loc Lăsata Secului.  În 2022, Lăsata Secului a picat luni, 14 noiembrie, iar postul începe marți, 15 noiembrie.

În primele secole de creștinism, postul nu avea același număr de zile. Unii oamenii posteau șapte zile, pe când alții posteau șase săptămâni. De asemenea, creștinii nu țineau postul la fel. Unii țineau un post mai aspru, iar alții un post mai ușor.

Oficializarea datei de 15 noiembrie pentru începutul postului Crăciunului s-a făcut în 1166 la sinodul local din Constantinopol.

Sărbători în timpul Postului Crăciunului

Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, postului Crăciunului este mult mai ușor de ținut, comparativ cu postul Paștelui, asta pentru că  sunt foarte multe zile cu dezlegare la pește, ulei și vin.

În cele 40 de zile de post au loc trei mari sărbători.

► 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

► 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei

► 6 decembrie - Sfântul Ierarh Nicolae

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prăznuită în fiecare an, pe 21 noiembrie. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Potrivit scrierilor bisericești, Sfinții Ioachim și Ana sunt părinții Sfintei Fecioare Maria. Se spune că cei doi nu puteau să aibă copii și au început să se roage la Dumnezeu, cerându-i să le dăruiască unul. Ei au promis că își vor duce copilul la templu, când va crește, dacă vor avea unul.

Dumnezeu i-a asculat și Ana a născut-o pe Fecioara Maria. Binecuvântați cu un copil, Ioachim și Ana s-au ținut de promisiune și, când Maria a împlinit 3 ani, aceștia au dus-o la templu, unde a rămas până la vârsta de 15 ani.

Pe 21 noiembrie este sărbătorit momentul în care Fecioara Maria, copil fiind, a ajuns în templu.

Sfântul Apostol Andrei

Sfântul Andrei este protectorul românilor. El a răspândit Evanghelia în Asia Mică, iar de acolo a înaintat până pe teritoriile dintre Dunăre și Marea Neagră. Potrivit tradiției creștine, ei i-a creștinat pe strămoșii noștri geto-daci. 

În Noul Testament se scrie că Andrei este cel care l-a propovăduit prima dată pe Iisus Hristos, spunându-i fratelui său Simon (Petru), că l-a aflat pe Mesia: „Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: Noi am găsit pe Mesia”, (Ioan 1: 41).

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit în calendarul creștin ortodox, în fiecare an pe 30 noiembrie.

Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Nicolae, supranumit şi „Făcătorul de minuni”, patron al Greciei şi al altor oraşe din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.

Sfântul Nicolae este protectorul copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecaţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume.

Sfântul Nicolae este sărbătorit în fiecare an, pe 6 decembrie.

Sărbători cu cruce neagră din Postul Crăciunului

Pe lângă cele trei sărbători mari, cu cruce roșie, în cele 40 de zile din Postul Crăciunului mai sunt sărbătoriți și o serie de sfinți secundari, trecuți cu cruce neagră în calendar. 

► Sfântul Cuvios Grigore Decapolitul

► Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Valce

► Sfânta Muceniță Ecaterina

► Sfântul Cuvios Gherorghe de la Cernica

► Sfânta Muceniță Varvara

► Sfântul Sava cel Sfințit

► Sfântul Mucenic Anastasie

► Sfântul Cuvios Nectarie

► Sfânta Mucenița Filofteia

► Sfântul Spiridon al Trimitundei

► Sfântul Ierarh Dosoftei

► Sfântul Cuvios Daniil Sihastru

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62264874
Furnizarea căldurii în București, în 2022. La ce temperaturi se dă drumul la căldură

În București, cei mai mulți dintre locuitori depind de încălzirea centralizată, iar atunci când vremea se răcește, oamenii se întreabă când vor primi căldură în calorifere.

62303099
Un bărbat a murit, după ce a alunecat în timp ce își făcea un selfie într-un loc foarte popular din Brazilia

Un bărbat de 33 de ani a murit, după ce și-a pierdut echilibrul, a alunecat și a căzut de la 12 metri înălțime în timp ce își făcea un selfie într-un loc foarte popular din Brazilia.

62222455
Postul Crăciunului. Cât ține și în ce zile e dezlegare la pește și la vin

Postul Crăciunului sau postul dinaintea Nașterii Domnului este unul dintre cele mai mari și mai importante posturi din tradiția ortodoxă.  

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.