Mănăstirea Probota, monument UNESCO al Moldovei medieval. Istorie, fresce și patrimoniu

62592164
Shutterstock

Mănăstirea Probota, una dintre bijuteriile medievale ale Moldovei și parte a patrimoniului UNESCO, impresionează prin echilibrul dintre sobrietatea arhitecturală și bogăția artistică a frescelor sale.

Mănăstirea Probota este inclusă în Patrimoniul Mondial Cultural și Natural (UNESCO) și este un lăcaș de cult vechi de peste 500 de ani.

Se află în județul Suceava și este specială datorită boltei pictată, care amintește de Capela Sixtină. Aici se află mormântul lui Petru Rareș și al altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei.

Mănăstirea Probota

Cum ajungi

Mănăstirea Probota se află în localitatea Probota, județul Suceava, la 5 km de orașul Dolhasca, 20 km de Pașcani, 30 km de Fălticeni, 46 km de Botoșani și 45 km de Suceava. Poți ajunge cu trenul, mașina personală sau transportul în comun.

Citește și
Modificări importante pentru închirieri pe platforme ca Airbnb și Booking. Intră în vigoare și în România, de la 1 mai
Modificări importante pentru închirieri pe platforme ca Airbnb și Booking. Intră în vigoare și în România, de la 1 mai

Cu trenul:

• Trenuri personale pe ruta Pașcani – Probota – Dolhasca – Verești – Suceava, cu oprire în stația Probota.

• Trenuri accelerate pe ruta Pașcani – Dolhasca – Verești – Suceava/Botoșani, cu oprire în stația Dolhasca.

Cu mașina:

• Dinspre Botoșani: Botoșani – Liteni – Dolhasca – Probota.

• Dinspre Suceava: Suceava – Liteni – Dolhasca – Probota.

• Dinspre Fălticeni: Fălticeni – Dolhasca – Probota.

• Dinspre Pașcani:

◦ Pașcani – Lespezi – Dolhasca – Probota (șosea modernizată).

◦ Pașcani – Heci – Probota (șosea parțial modernizată, cu 4 km de drum pietruit între Heci și Probota).

Istoric

Mănăstirea Probota este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova, atestată documentar în anul 1391 sub denumirea de „Sfântul Nicolae din Poiana”. Prima biserică a fost construită din lemn, într-o zonă împădurită, însă, la scurt timp, a fost înlocuită cu una de piatră. Aceasta s-a prăbușit în urma unui cataclism și a fost refăcută de Ștefan cel Mare, interesat de acest loc deoarece aici fusese înmormântată mama sa, Oltea Maria. O nouă alunecare de teren a dus însă la distrugerea lăcașului, iar în 1530 Petru Rareș a ridicat actuala biserică pe un teren stabil, la circa 300 de metri vest de amplasamentul anterior.

Ctitorul Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, a fost îndemnat de egumenul Grigorie Roșca să reconstruiască mănăstirea, care a devenit necropolă domnească. Petru Rareș a fost înmormântat aici în 1546, alături de fiul său Ștefan și de Doamna Elena, soția sa. În 1550, Doamna Elena și fiii lor au întărit incinta mănăstirii, ridicând zidurile de apărare și turnurile, conform pisaniei din piatră amplasate deasupra porții de intrare.

Ansamblul includea biserica, clisiarnița (casa clopotelor și tezaurul), casa domnească și clădirile monahale – trapeza, chiliile și cuhnia –, organizate separat de zona sacră. După moartea familiei ctitorilor, mănăstirea a devenit loc de înmormântare pentru boierii moldoveni, între care familia Stroici, ale cărei morminte au oferit un inventar funerar valoros: bijuterii, haine din materiale scumpe și obiecte de cult, conform manastireaprobota.

În secolul al XVII-lea, Vasile Lupu a restaurat zidurile și a construit o nouă casă domnească. De-a lungul timpului, Mănăstirea Probota a fost un important centru de spiritualitate, aici formându-se mitropoliți precum Grigorie Roșca, Gheorghe Movilă, Teodosie Barbovschi și Dosoftei, acesta din urmă închinând mănăstirea Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

După secularizarea averilor mănăstirești din 1863, lăcașul a fost desființat, biserica devenind de mir, iar clădirile fiind distruse treptat. Restaurarea a fost reluată între 1934 și 1937, sub coordonarea arhitectului Horia Teodoru, iar în 1986 au fost efectuate lucrări de consolidare și refacere a acoperișului.

Mănăstirea Probota

În 1993, mănăstirea a fost reînființată ca așezământ de maici, iar biserica a fost inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ca parte a ansamblului bisericilor cu picturi exterioare din Moldova. Între 1996 și 2001, monumentul a beneficiat de un amplu program de restaurare derulat sub egida UNESCO, cofinanțat de Japan Trust Fund for World Heritage și Ministerul Culturii din România.

Lucrările de restaurare au transformat Probota într-un proiect-model la nivel internațional, prin amploarea cercetărilor, calitatea intervențiilor și documentarea complet informatizată. Rezultatele au oferit noi perspective asupra picturii murale din epoca lui Petru Rareș.

Astăzi, Mănăstirea Probota este unul dintre reperele Moldovei și printre cele mai frumoase și vizitate lăcașuri de cult din regiune.

Cum arată mănăstirea

Pentru construcția noii biserici de la Probota, Petru Rareș și Grigorie Roșca, viitorul mitropolit al Moldovei, au adoptat planul triconc dezvoltat în lungime, tipic marilor mănăstiri domnești precum Putna, Neamț și Sfântul Gheorghe din Suceava.

Structura include altarul, naosul, gropnița, pronaosul cu două travei și pridvorul închis (exonartexul). Biserica are o elevație înaltă și un sistem de boltire complex, adaptat fiecărui spațiu de cult.

Absida altarului este acoperită cu o semicalotă prelungită spre vest prin trei arce descendente. Deasupra naosului se ridică o turlă înaltă, susținută de arce moldovenești, iar spre vest se află două arce largi, în corespondență cu cele din altar.

Gropnița este acoperită cu o boltă semicilindrică transversală, iar pronaosul are două bolți stelate dispuse pe axul est-vest, o soluție arhitecturală inspirată de biserica Mănăstirii Neamț. Cele două travei sunt separate prin muluri triple din piatră, care devin dublouri pe boltă și colonete sculptate la nivelul pereților.

Pridvorul închis prezintă o soluție constructivă distinctă: o boltă în leagăn transversală, cu penetrări de influență renascentist-târzie, și opt ferestre înalte, gotice, care oferă un iluminat amplu.

Pridvorul este realizat integral din blocuri de piatră fațuită, fără emplecton, ceea ce explică lipsa unei îmbinări perfecte cu zidurile pronaosului și apariția fisurilor verticale în zona de joncțiune.

Turla centrală, cu tamburul octogonal, are patru ferestre dispuse pe axe, alternate cu contraforturi decorative. Aceasta se sprijină pe două baze suprapuse: una octogonală și alta stelată, cu opt colțuri, conferind ansamblului un echilibru între sobrietatea volumelor și rafinamentul ornamental.

Ansamblul reflectă echilibrul dintre tradiția bizantină și influențele gotice și renascentiste târzii, caracteristice artei moldovenești din timpul lui Petru Rareș.

Mănăstirea Probota

Ce alte mănăstiri să vizitezi în Suceava

Județul Suceava are o mulțime de mănăstiri frumoase, care merită vizitate. Iată câteva dintre ele:

Mănăstirea Voroneț

Se află la 5 km distanță de Gura Humorului și este printre cele mai cunoscute obiective turistice din Bucovina. Mănăstirea Voroneț a fost construită în 1488. Pictura exterioară redă scene biblice și aspecte ale vieții cotidiene din acea vremea. Este celebră pentru pigmentul numit Albastru de Voroneț, care a rezistat de-a lungul secolelor pe pereții mănăstirii.

Mănăstirea Putna

Se află la 33 kilometri distanță de Rădăuți și a fost construită în 1466. Poartă hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” și a este una dintre cele mai importante lăcașuri de cult din zonă.

Mănăstirea Sucevița

Mănăstirea Sucevița se află la 55 de kilometri de Câmpulung Moldovenesc și a fost construită în perioada 1583-1586. Este inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava.

Mănăstirea Zamca

A fost construită în anul 1606 și este înconjurată de un zid de incintă. Complexul Zamca este considerat cel mai important edificiu religios construit de comunitatea armenească din orașul Suceava.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Gică Hagi, înconjurat de polițiști înainte de Turcia - România!
VIDEO Gică Hagi, înconjurat de polițiști înainte de Turcia - România!
Citește și...
Modificări importante pentru închirieri pe platforme ca Airbnb și Booking. Intră în vigoare și în România, de la 1 mai
Modificări importante pentru închirieri pe platforme ca Airbnb și Booking. Intră în vigoare și în România, de la 1 mai

Uniunea Europeană impune reguli noi pentru închirierile pe termen scurt. Platforme precum Airbnb și Booking sunt obligate să afișeze doar cazări verificate. 

Românii vor vacanțe scurte de Paște și 1 Mai, ieftine și lângă casă. Turismul din Orientul Mijlociu, afectat de război
Românii vor vacanțe scurte de Paște și 1 Mai, ieftine și lângă casă. Turismul din Orientul Mijlociu, afectat de război

Vacanțe mai scurte, mai ieftine și mai aproape de casă – acestea sunt acum opțiunile celor mai mulți români pentru Paște și 1 Mai.

Un oraş din Italia îşi schimbă numele pentru a atrage mai mulţi turişti. Decizia a fost luată prin referendum local
Un oraş din Italia îşi schimbă numele pentru a atrage mai mulţi turişti. Decizia a fost luată prin referendum local

Oraşul italian de coastă Vallecrosia îşi va schimba numele în Vallecrosia al mare astfel încât turiştii să înţeleagă mai lesne că este amplasat la malul mării, au decis cetăţenii în urma unui referendum ale cărui rezultate au fost publicate luni.

Recomandări
LIVE TEXT. Turcia-România 1-0: Minutul 77. România lovește bara. Dennis Man, la un pas de egalare
LIVE TEXT. Turcia-România 1-0: Minutul 77. România lovește bara. Dennis Man, la un pas de egalare

Naționala României a început duelul decisiv cu Turcia, la Istanbul, în semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026.

Nicuşor Dan: În secunda în care vine motivarea Curţii Constituţionale, promulgăm legea bugetului
Nicuşor Dan: În secunda în care vine motivarea Curţii Constituţionale, promulgăm legea bugetului

Președintele Nicușor Dan a declarat joi seară că, imediat ce va primi motivarea Curții Constituționale privind respingerea contestațiilor AUR legate de legile bugetului, va promulga legea bugetului de stat.

Cât s-au scumpit benzina și motorina în România în ultima lună, în lipsa măsurilor Guvernului. Ce loc ocupăm în Europa
Cât s-au scumpit benzina și motorina în România în ultima lună, în lipsa măsurilor Guvernului. Ce loc ocupăm în Europa

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a declanșat a treia mare criză energetică a deceniului, după pandemia din 2020 și războiul din Ucraina, iar efectele se resimt deja în Europa prin scumpiri accelerate la petrol, gaze și carburanți.