Mănăstirile din Moldova. De la Voroneț și Putna la mănăstirile mai puțin cunoscute

Voronet
Shutterstock

Mănăstirile din Moldova sunt atracții turistice vestite pentru călătorii din întreaga lume, fiind incluse în circuite concepute de agenții de renume internațional.

Prin farmecul lor aparte, vechimea impresionantă (unele datează din secolul al XIV-lea) și importanța religioasă pe care o are fiecare dintre ele, aceste lăcașe de cult sunt unice în lume.

Ca o recunoaștere a valorii lor, fiind reprezentative pentru arhitectura și arta medievală moldovenească, opt mănăstiri pictate din Moldova sunt considerate parte din patrimoniul UNESCO, încă din anul 1993.

Dacă vrei să descoperi și tu frumusețea și misterul mănăstirilor din Moldova, îți prezentăm în acest articol o listă care include cele mai vizitate și apreciate lăcașe de cult, dar și câteva mănăstiri mai puțin cunoscute, cărora merită să le treci pragul fără ezitare, pentru câteva clipe de reculegere sau pentru o simplă vizită turistică.

Cele mai cunoscute mănăstiri din Bucovina

Cele mai cunoscute obiective turistice din Bucovina sunt mănăstirile medievale, unele dintre ele decorate cu picturi interioare și exterioare unice în lume, altele impresionând prin arhitectura lor deosebită. Pe lista monumentelor incluse în patrimoniul UNESCO se găsesc opt dintre acestea, datând din secolele al XV-lea și al XVI-lea:

Citește și
hackeri manastire
O mănăstire din Suceava a căzut pradă hackerilor. Atacatorii au încărcat pe o rețea de socializare videoclipuri deocheate
Nicolae Ceaușescu ar fi putut scăpa în 1989 de condamnarea la moarte, susține noul avocat al dictatorului. Procesul de genocid va fi rejudecat

● Mănăstirea Arbore a fost construită de hatmanul Luca Arbore în anul 1503 și dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. Construirea bisericii a durat numai 5 luni, în schimb realizarea superbelor picturilor exterioare s-au întins pe aproape 40 de ani.

Mănăstirea Humorului, un obiectiv turistic important din Gura Humorului, datează din anul 1530, fiind construită din ordinul domnitorului Petru Rareș, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. A fost una dintre primele mănăstiri pictate din Moldova, iar picturile exterioare sunt printre cele mai bine conservate, redând Asediul Constantinopolului și Judecata de Apoi.

● Mănăstirea Moldovița a fost ridicată în anul 1532, la cererea domnitorului Petru Rareș, iar frescele sale exterioare, în care predomină culorile galben și albastru, sunt foarte bine păstrate, redând scene din Biblie.

● Mănăstirea Pătrăuți este una dintre cele mai vechi biserici pictate din Moldova, fiind construită în anul 1487, de Ștefan cel Mare. Se află în comuna Pătrăuți din județul Suceava și poartă hramul Înălțarea Sfintei Cruci.

● Mănăstirea Probota a fost construită în 1530 de domnitorul Petru Rareș și are hramul Sfântului Nicolae.

● Mănăstirea Suceava, ridicată între anii 1514-1522, are hramurile Sfântul Gheorghe și Sfântul Ioan cel Nou, iar din anul 1991 este reședința arhiepiscopilor Sucevei și Rădăuților. Complexul monahal include, pe lângă biserică, o clopotniță construită în 1589, o capelă, chilii ale călugărilor datând din secolul al XIX-lea, locuința abatelui și ziduri de incintă.

Mănăstirea Voroneț, cu hramul Sfântului Gheorghe, este probabil cea mai cunoscută dintre cele opt mănăstiri pictate din Moldova. Complexul monahal, situat în Gura Humorului, a fost construit din ordinul lui Ștefan cel Mare în anul 1488, în timp record - numai 3 luni și 3 săptămâni - pentru a sărbători victoria din Bătălia de la Vaslui, împotriva Otomanilor. Supranumită Capela Sixtină a Orientului, Mănăstirea Voroneț este faimoasă pentru frescele sale unice și pentru nuanța „albastru de Voroneț” care domină picturile murale.

manastirea Voronet

Mănăstirea Sucevița, cu hramul Învierea Domnului, a fost construită în anul 1585 de familia de boieri Movilă (Ieremia Movilă, Gheorghe Movilă și Simion Movilă). Este ultima din cele opt mănăstiri pictate inclusă în patrimoniul UNESCO, fiind adăugată pe listă abia în anul 2010.

Manastirea Sucevita

Alături de mănăstirile pictate incluse în patrimoniul UNESCO, un loc aparte îl ocupă mănăstirea Putna. Ctitorită în 1466 de Ștefan cel Mare, complexul este un monument impresionant de arhitectură gotică și include și un muzeu bisericesc bogat, unde poți vedea icoane vechi, manuscrise, obiecte de cult și broderii.

Aceasta a fost prima ctitorie a lui Ștefan cel Mare și aici se află și mormântul domnitorului. În fiecare an, în ziua de 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, când este și hramul bisericii, mănăstirea Putna devine un important loc de pelerinaj, potrivit Visiting Bucovina.

Mănăstiri superbe mai puțin cunoscute în Moldova

În Moldova poți vizita și alte mănăstiri care au un farmec aparte, dar care sunt mai puțin cunoscute. Astfel, te vei putea bucura în liniște de aceste obiective turistice, evitând mulțimea de turiști care se adună în apropierea altor monumente.

Mănăstirea Râșca

Dacă ajungi în apropiere de Suceava, poți vizita Mănăstirea de călugări Râșca, unde se află singura biserică din Moldova pictată în stil bizantin. Această biserică a fost construită în anul 1542, poartă hramul Sfântului Nicolae și îl are ca ctitor pe domnitorul Petru Rareș. Frescele în stil bizantin au fost realizate de un pictor grec pe nume Stamatello Kontras.

Mănăstirea Bogdana

Ctitorită în secolul al XIV-lea de către voievodul Bogdan I, această mănăstirea este considerată cea mai veche construcție bisericească zidită din Moldova, construcția începând în anul 1360. Complexul monahal a fost și necropolă domnească, aici fiind îngropați domnitorii Moldovei și rudele acestora, până la Alexandru cel Bun.

Prin urmare, nu ezita să te abați de la drum și să vizitezi și câteva mănăstiri mai puțin căutate de turiști, dar la fel de interesante și încărcate de istorie.

Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Văratec este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia, la o distanță de 12 km de orașul Târgu Neamț și la 40 km de municipiul Piatra-Neamț. Mănăstirea Văratec este cunoscută pentru ansamblul său arhitectural impresionant, care combină stiluri tradiționale moldovenești cu influențe bizantine. Biserica principală, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost construită în 1808 și este decorată cu fresce de o mare valoare artistică.

Articol recomandat de sport.ro
Mai rău ca-n România! Au transferat două staruri, dar și-au luat țeapă: au venit cu burtă și mâncau la McDonald's
Mai rău ca-n România! Au transferat două staruri, dar și-au luat țeapă: au venit cu burtă și mâncau la McDonald's
Citește și...
Obiective turistice în Vâlcea. Ce să vizitezi de la mănăstiri, la Râmnicu Vâlcea și Voineasa
Obiective turistice în Vâlcea. Ce să vizitezi de la mănăstiri, la Râmnicu Vâlcea și Voineasa

Județul Vâlcea este unul dintre cele mai bogate locuri din România în ceea ce privește obiectivele turistice. De la celebrele mănăstiri, precum Cozia, la Râmnicu Vâlcea sau stațiunile montane și balneoclimaterice, Vâncea are de toate pentru toți. 

O mănăstire din Suceava a căzut pradă hackerilor. Atacatorii au încărcat pe o rețea de socializare videoclipuri deocheate
O mănăstire din Suceava a căzut pradă hackerilor. Atacatorii au încărcat pe o rețea de socializare videoclipuri deocheate

O mănăstire din județul Suceava a căzut pradă hackerilor. Atacatorii au pus ochii pe contul de pe o rețea de socializare al unei mănăstiri, unde au încărcat videoclipuri deocheate.

Surprize la Romanian Creative Week, în Iași. O expoziție de artă contemporană în curtea unei mănăstiri a putut fi vizitată
Surprize la Romanian Creative Week, în Iași. O expoziție de artă contemporană în curtea unei mănăstiri a putut fi vizitată

Continuă surprizele la Romanian Creative Week, eveniment organizat la Iași. În premieră, oamenii au putut vizita o expoziție de artă contemporană în curtea unei mănăstiri.

 

Povestea Mănăstirii Bârsana, o capodoperă de lemn și credință în inima Maramureșului
Povestea Mănăstirii Bârsana, o capodoperă de lemn și credință în inima Maramureșului

Biserica de lemn a vechii mănăstiri a Bârsanei se află în Maramureș, pe dealul Jbâr. Această veche biserică greco-catolică a devenit monument istoric.

Un bărbat a înjunghiat mortal un preot în curtea unei mănăstiri, apoi s-a sinucis într-o pădure
Un bărbat a înjunghiat mortal un preot în curtea unei mănăstiri, apoi s-a sinucis într-o pădure

Crimă șocantă în Republica Moldova. Un preot a fost înjunghiat, duminică, de un bărbat, în curtea unei mănăstiri. Atacatorul s-a sinucis apoi într-o pădure din apropiere.

Recomandări
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”

Este stare de alertă în Budapesta, care se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii 10 ani, după ce Dunărea a acoperit cheiurile Capitalei și a ajuns până la parlament. Și încă nu a ajuns viitura maximă, așteptată pentru sâmbătă noaptea.

ONU: Pagerele şi staţiile portabile de emisie-recepţie au fost piratate înainte de a intra în Liban
ONU: Pagerele şi staţiile portabile de emisie-recepţie au fost piratate înainte de a intra în Liban

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele care au explodat în această săptămână au fost piratate înainte de a intra în ţară, potrivit unei scrisori a misiunii libaneze la ONU, văzută joi de AFP.

Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani, „bombardat
Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani, „bombardat" cu pietre înainte de a intra în circulație

Primul tren electric nou cumpărat în România a fost prezentat joi de producător. Are șase vagoane, dotări de ultimă generație și poate să atingă o viteză maximă de 160 de kilometri pe oră.