Pe Strawberry Arena, din Stockholm, suedezii au atacat încă din start, având ocazie în primul minut la poarta lui Ionuț Radu. Tricolorii au replicat prin două ocazii după primul sfert de oră. Mai întâi a fost centrarea lui Rațiu și reluarea puțin pe lângă bară a lui Louis Munteanu, cu capul, în minutul 14. După numai două minute, a venit bara aceluiași Munteanu, însă arbitrul fluierase deja un ofsaid la autorul pasei, Dennis Man, potrivit News.ro.

Dennis Man a egalat pentru tricolori

A venit apoi minutul 20, când Isak a fost excelent lansat, l-a depășit pe Ghiță și a înscris la colțul lung, deschizând scorul. Tricolorii au egalat destul de repede. Ianis Hagi a recuperat mingea, i-a trimis lui Rațiu, care l-a căutat pe Dennis Man, în careu. Atacantul lui PSV a preluat și a înscris la colțul scurt, în minutul 29, egalând situația pe tabelă. Man a mai expediat un șut periculos, pe lângă poartă, în minutul 33, iar suedezii au cerut penalti, fără succes, în minutul 38.

Rațiu a șutat puțin peste transversală, în minutul 43, însă repriza s-a încheiat cu gazdele în avantaj, Gyökeres marcând în minutul 43. În partea secundă, suedezii au controlat jocul. Stroud a ratat în minutul 52 și a înscris în minutul 54, dar golul nu a fost acordat după verificarea VAR, din cauza unui henț la Isak, autorul pasei decisive.

Suedezii au controlat repriza secundă

Elevii lui Hagi au încercat un pressing în ultima parte a meciului, însă nu au fost produse ocazii mari, iar golul nu a venit. Suedia – România 2-1. Hagi este la prima înfrângere în noul mandat, dar tricolorii nu au timp pentru supărare; mai sunt încă trei meciuri de jucat în următoarele zile. Inclusiv revanșa cu Suedia, la București.

În celălalt meci din grupa a patra a diviziei B, Polonia și Bosnia au încheiat fără gol marcat, 0-0, la Varșovia.

Echipele de start la meciul tricolorilor cu Suedia

Echipele de start la meciul Suedia – România, care se va disputa de la ora 21:45, la Solna, în Liga Națiunilor:

Suedia: 12. Johansson – 6. Holm, 15. Starfelt, 3. Lindelöf (c), 4. Stroud – 21. Bernhardsson, 7. Bergvall, 18. Ayari, 19. Nanasi - 17. Gyökeres, 9. Isak. Selecționer: Graham Potter.

Rezerve: 1. Törnqvist, 23. Ellborg – 2. Mellberg, 5. Gudmundsson, 8. Svensson, 10. Nygren, 11. Wålemark, 13. Swedberg, 14. Ekdal, 16. Karlström, 20. Larsson, 22. Skoglund.

România: 1. Radu – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 4. Coubiș, 11. Bancu - 6. Băluță, 5. Ghiță - 14. Hagi-cpt., 18. R. Marin, 20. Man - 9. Munteanu. Selecționer: Gheorghe Hagi.

Rezerve: 12. Hindrich, 16. Cojocaru – 7. Borza, 8. Olaru, 10. Stanciu, 13. Mihăilă, 15. Burcă, 17. Screciu, 19. F. Tănase, 21. M. Ilie, 22. Dragomir, 23. Eissat.

Pentru tricolori este primul meci dintr-o serie de patru în această acțiune din septembrie-octombrie. Urmează duelurile cu Bosnia-Herțegovina (acasă, 28 septembrie), Polonia (deplasare, 2 octombrie) și din nou Suedia (acasă, 5 octombrie).

Tricolorii vor purta la meciul cu Suedia, de la ora 21:45, din Liga Națiunilor, echipamentul cu tricou roșu, a anunțat FRF.

Tricolorii vor juca în roșu

„Tricolorii vor fi azi în roșu! Pentru că Suedia va îmbrăca un echipament galben-albastru, vom purta în premieră actualul model de tricou roșu”, se arată pe pagina de Facebook a echipei naționale.

Recomandări pentru suporterii români

Fanii tricolori sunt sfătuiți de autoritățile locale să urce pe podul alb de la stația de tren Solna și să nu traverseze pe partea opusă de Mall Scandinavia, unde va fi un loc de adunare pentru suporterii gazdă. După ieșirea de la gara Solna, deplasarea se va face pe jos, organizat, pe un traseu de aproximativ 1,1 km, pe pasarela care duce în partea de est a arenei și, de acolo, la poarta F, în partea de nord-est a arenei, la sectoarele 118-120 din peluza Nord, inelul 1. Meciul începe la ora locală 20:45, porțile stadionului se deschid la 19:15. Acoperișul arenei va fi deschis pe durata partidei.

Hagi are echipa de start în minte de trei zile

Selecționerul Gheorghe Hagi a declarat, joi seară, într-o conferință de presă, că are în minte echipa de start pentru meciul cu Suedia „de vreo trei zile”.

„O echipă va juca mâine, o echipă va juca când mergem acasă, va juca altă echipă. Am echipa de start în minte de vreo trei zile, am antrenat-o. Louis Munteanu va fi titular. Cred că e o echipă omogenă, încercăm să păstrăm cât putem formațiile cu Georgia și Țara Galilor, însă integrându-i și pe Radu, Rațiu, Man sau Bancu”, a spus Hagi.

„Trebuie să ne ridicăm standardul”

„Suntem la nivel european și trebuie să ne ridicăm standardul la acest nivel. Suedia este o echipă care marchează goluri, în 10 meciuri a marcat 18 goluri, dar a primit și multe, așa că primește și sperăm să ne apărăm foarte bine. Trebuie să fim pragmatici, trebuie să ne intereseze obiectivul nostru. Este să încercăm să câștigăm fiecare meci, să jucăm, să facem ambele faze foarte bine, să creștem de la meci la meci, în omogenitate”, a mai declarat Gheorghe Hagi.

Răzvan Marin: „Putem scoate un rezultat bun”

Răzvan Marin a declarat, joi seară, într-o conferință de presă susținută în Suedia, că selecționerul Gheorghe Hagi le-a spus tricolorilor că, în acest moment, ei sunt la aproximativ 50 la sută din potențial.

Fotbalistul a menționat că, pentru națională, urmează meciuri dificile, dar el și colegii săi sunt pregătiți.

„Cred că toate trei echipele sunt echipe puternice, echipe care au un fizic foarte bun și, cu siguranță, fiecare meci va fi greu din acest punct de vedere. Dar cred că suntem pregătiți, ne-am antrenat foarte bine în această săptămână și sunt sigur că putem scoate un rezultat bun.

Cred că am arătat de multe ori că suntem o echipă matură, o echipă bună, care poate pune probleme oricui. Aici mă refer de la calificarea pentru european până în momentul de față. În ceea ce mă privește, sper să-mi continui forma bună și la echipa națională, să ajut echipa cât pot de mult și de bine. Cred că suntem o echipă matură, care știe ce vrea și știm ce trebuie să jucăm ca să aducem suporterii din nou aproape de noi, să creăm acea emulație și să aducem din nou rezultate bune pentru România.

Hagi le-a transmis tricolorilor că sunt la 50% din potențial

Vă spun sincer, chiar și în această săptămână, bineînțeles că domnul Hagi cere foarte mult de la noi și chiar ne-a transmis că, în momentul de față, pentru el suntem undeva la 50% din potențialul nostru”, a spus Răzvan Marin.

Lotul tricolor pentru meciul cu Suedia

Fiind vorba despre o acţiune atipică şi extrem de intensă, cu 4 meciuri programate în doar 10 zile, selecţionerul Gică Hagi a decis să nu deplaseze întregul lot tricolor convocat în Suedia, scrie News.ro.

Astfel, 9 dintre cei 32 de tricolori convocaţi vor rămâne la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, unde se vor pregăti în continuare sub îndrumarea staff-ului. Jucătorii rămaşi în cantonament sunt: Daniel Bîrligea, Raul Opruţ, David Matei, Cătălin Cîrjan, Marius Marin, Alexandru Cicâldău, Tony Strata, Bogdan Racoviţan şi Olimpiu Moruţan.

Lotul oficial de 23 de jucători pentru meciul cu Suedia:

PORTARI

Ionuţ RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varşovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);

FUNDAŞI

Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Andrei COUBIŞ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Radu DRĂGUŞIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0);

MIJLOCAŞI

Tudor BĂLUŢĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0);

ATACANŢI

Dennis MAN (PSV | Ţările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3)

Brigadă de arbitri din Cehia

Arbitrul ceh Ondrej Berka va conduce la centru meciul de la Solna. Berka va fi ajutat de Matej Vlcek şi Kamil Hajek, în timp ce rezervă va fi Ondrej Pechanec.

În Camera VAR se vor afla italianul Michael Fabbri şi cehul Karel Rouček.

Primul meci oficial pentru Hagi în noul mandat

Gheorghe Hagi a fost numit în 20 aprilie la conducerea tehnică a echipei naţionale. Este al doilea său mandat de selecţioner, după cel din 2001.

Anunţul privind al doilea său mandat a venit în contextul în care Mircea Lucescu, selecţionerul României până la 2 aprilie, a încetat din viaţă în data de 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.

Cu Gheorghe Hagi pe bancă, tricolorii au obţinut o remiză cu Georgia, scor 1-1, şi o victorie cu Ţara Galilor, scor 2-1, ambele în meciuri amicale, în iunie.

Ghid de conduită şi siguranţă pentru suporterii români în Suedia

Autorităţile suedeze au lansat un set de recomandări şi măsuri de siguranţă destinate suporterilor români.

Documentul transmis de Poliţia Stockholm urmăreşte să asigure desfăşurarea evenimentului într-un cadru sigur şi să le ofere vizitatorilor toate informaţiile logistice necesare.

Măsuri stricte de securitate şi reguli pe Strawberry Arena

Pentru garantarea ordinii publice, forţele de ordine suedeze, alături de securitatea privată şi voluntari, vor fi prezente în număr mare în zona stadionului din Solna. Punctele principale transmise de autorităţi pentru accesul pe arenă includ:

  • Toţi spectatorii vor fi supuşi unui filtru de securitate la intrările în stadion.
  • Este strict interzis accesul cu materiale pirotehnice, alcool sau obiecte periculoase.
  • Pătrunderea pe teren sau aruncarea de obiecte către suprafaţa de joc atrage sancţiuni drastice, de la evacuarea de pe stadion şi amenzi substanţiale, până la pedepse cu închisoarea. De asemenea, autorităţile reamintesc că abaterile grave ale fanilor pot atrage sancţiuni financiare.
  • Persoanelor aflate într-o stare avansată de ebrietate li se va refuza accesul pe stadion.

Transport şi acces la stadion

Poliţia recomandă utilizarea trenurilor suburbane (commuter train) ca principală cale de acces către stadion. Arena se află în cartierul Arenastaden din Solna, la o scurtă distanţă de mers pe jos de la staţia de tren Solna. Călătorii sunt avertizaţi că biletele pentru transportul public (metrou şi tren) trebuie achiziţionate în avans, înainte de trecerea prin turnicheţi.

Reglementări locale şi legislaţia din Suedia

Pentru perioada şederii în Stockholm, cetăţenii români sunt informaţi cu privire la mai multe legi locale specifice:

Băuturile alcoolice pot fi achiziţionate exclusiv din magazinele de stat (Systembolaget) de către persoanele de peste 20 de ani, sau din localuri/restaurante de către persoanele cu vârsta de peste 18 ani. Scoaterea băuturilor din restaurante sau consumul de alcool în anumite spaţii publice este interzis.

Purtarea cuţitelor sau a spray-urilor lacrimogene este ilegală. Fumatul este interzis în localuri şi în toate mijloacele de transport public, iar urinatul în spaţiul public este sancţionat prin lege.

Suedia aplică o politică de toleranţă zero faţă de narcotice, fiind pedepsite deopotrivă cumpărarea, vânzarea, posesia şi consumul.

Persoanele care provoacă scandal sau care se află sub influenţa puternică a alcoolului ori a substanţelor interzise pot fi reţinute temporar de către poliţie sau agenţii de securitate.

În caz de urgenţă, numărul unic apelabil pe teritoriul Suediei este 112, iar pentru cazuri non-urgente, poliţia poate fi contactată la numărul +46 77 114 14 00. Secţia de poliţie Norrmalm din centrul capitalei suedeze funcţionează cu program non-stop.

Primele patru meciuri ale echipei naţionale în Liga Naţiunilor 2026/27

Vineri, 25 septembrie: Suedia - România (Strawberry Arena)

Luni, 28 septembrie: România - Bosnia şi Herţegovina (Arena Naţională) FĂRĂ SPECTATORI

Vineri, 2 octombrie: Polonia - România (Stadion Narodowy) BILETE AICI

Luni, 5 octombrie: România - Suedia (Arena Naţională) BILETE AICI