CNE se opune introducerii uniformei obligatorii, prevăzută într-un proiect de lege adoptat deja de Senat şi transmis Camerei Deputaţilor, considerând că această măsură nu rezolvă problemele cu care se confruntă şcoala românească, potrivit news.ro.
„Teoria (uni)formelor fără fond - Şcoala românească are probleme care nu se rezolvă cu acul şi aţa. Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se opreşte dacă purtăm aceeaşi cămaşă, iar apartenenţa nu se coase pe rever. Cu toate acestea, pe 21 septembrie, Senatul a adoptat proiectul privind uniforma şcolară obligatorie, deşi Consiliul Elevilor s-a opus public încă de la depunerea lui”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor.
Elevii reclamă că nu au fost invitaţi la dezbateri, nu au fost consultaţi, dar se aşteaptă de la ei să se conformeze.
„Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebaţi. Se pare că, pentru decidenţi, vocea elevilor contează mai puţin decât felul în care arată”, au mai afirmat reprezentanţii elevilor.
CNE a îndemnat elevii să poarte haine negre, în semn de protest faţă de introducerea uniformelor.
„Ce putem face? Urmează votul decisiv în Camera Deputaţilor, deci încă le putem arăta că avem o voce. Dacă şi tu crezi că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele şcolii româneşti, luni, 28 septembrie, vino îmbrăcat în negru la şcoală, în semn de protest. Da, alegem să purtăm aceeaşi culoare. Diferenţa? De data aceasta, noi alegem. Vorbeşte cu colegii tăi, dă mesajul mai departe şi alătură-te protestului. Educaţia nu se repară la croitorie!”, a adăugat Consiliul Naţional al Elevilor.
Ce prevede proiectul
Senatul a aprobat, în urmă cu o săptămână, cu 84 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de lege privind introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare în învăţământul preuniversitar de stat, iniţiat de PSD.
Senatul este primă Cameră sesizată, astfel că propunerea legislativă a intrat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, în sensul instituirii obligaţiei elevilor de a se prezenta la şcoală în uniformă şcolară, al reglementării stabilirii modelelor, standardelor tehnice şi elementelor componente ale uniformelor şcolare, precum şi al instituirii unor măsuri privind acordarea gratuită a acestora sau subvenţionarea achiziţiei.
Potrivit amendamentelor adoptate, unitatea de învăţământ nu poate impune elevilor alte elemente vestimentare sau accesorii decât cele stabilite, cu excepţia ecusonului care conţine denumirea unităţii de învăţământ.
Pentru achiziţia uniformelor şcolare se acordă gratuitate sau subvenţii, iar cheltuielile aferente pot fi finanţate din fonduri alocate din bugetele consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ale consiliilor locale, precum şi din fonduri externe nerambursabile.
Iniţiatorii arătau în proiect că modificările pe care le propun presupun introducerea obligativităţii purtării unei ţinute şcolare unice în învăţământul preuniversitar de stat, descentralizarea alegerii modelului către comunitatea şcolară locală, interzicerea monopolului comercial asupra furnizării acestor piese şi posibilitatea subvenţionării kitului de bază.
„Iniţiativa legislativă propusă aduce cu sine multiple beneficii pentru comunitatea şcolară, fără să creeze discriminări sau presiuni financiare asupra familiilor: Combaterea discriminării şi reducerea fenomenului de bullying: Prin introducerea unei ţinute unice, se atenuează vizibilitatea diferenţelor de statut material dintre familiile elevilor. Dispar barierele artificiale şi criteriile de judecată bazate pe haine de firmă sau trenduri scumpe, generând un mediu bazat pe meritocraţie şi respect reciproc; Creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ: O ţinută unică permite personalului de pază şi cadrelor didactice să identifice vizual, instantaneu, elevii aparţinători ai acelei şcoli. Acest lucru reduce riscul pătrunderii persoanelor străine sau neautorizate în perimetrul şcolar, facilitând un management mult mai strict al siguranţei copiilor; Întărirea sentimentului de apartenenţă şi concentrarea pe educaţie: Standardizarea vestimentară sporeşte mândria de a reprezenta o anumită comunitate şcolară şi creează un sentiment de unitate colectivă. În plus, simplificarea opţiunilor vestimentare zilnice reorientează focusul elevilor dinspre aspectul estetic exterior către activitatea de învăţare, disciplină şi dezvoltare personală”, arătau iniţiatorii.
UDMR votează „împotrivă”
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că nu susţine proiectul referitor la introducerea uniformelor şcolare, o chestiune pe care o consideră „lipsită de sens” şi le va cere deputaţilor formaţiunii să voteze împotrivă.
„Elevii şi MAKOSZ (Uniunea Liceenilor Maghiari din România - n.r.) au dreptate. Uniformele şcolare nu pot fi impuse prin lege de la Bucureşti”, a scris, vineri, pe Facebook, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Acesta povesteşte că a început şcoala purtând uniformă, dar mai târziu a renunţat la ea, fiind sancţionat.
„Chiar şi atunci, nu înţelegeam de ce o astfel de problemă trebuia rezolvată prin constrângere, iar astăzi consider în continuare că acest lucru este lipsit de sens. Dacă o comunitate şcolară - elevi, părinţi şi profesori - decide că doreşte uniforme, ar trebui să poată lua această decizie la nivel local. Însă transformarea acestei măsuri într-o obligaţie la nivel naţional este o abordare greşită”, a mai declarat Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor a precizat că va cere deputaţilor formaţiunii să nu voteze legea.
„Senatul a adoptat proiectul de lege privind uniformele şcolare obligatorii. Acum acesta merge la Camera Deputaţilor. Le voi cere reprezentanţilor UDMR să respingă proiectul şi să voteze împotriva lui”, a anunţat Kelemen Hunor.
Rareş Bogdan: Susţin cu toată tăria introducerea uniformelor şcolare obligatorii
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan şi-a exprimat susţinerea faţă de introducerea uniformelor şcolare obligatorii, argumentând că şcoala nu este o paradă de modă, ci un spaţiu unde se formează caractere şi se configurează arhitectura unor destine şi că şcolile cu tradiţie din Marea Britanie, Franţa, Elveţia şi alte ţări civilizate au uniforme.
El face apel la colegii săi din Platforma Liberal Conservatoare din PNL să voteze legea, care a fost deja adoptată de Senat şi se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
„Susţin cu toată tăria introducerea uniformelor şcolare obligatorii. Îi rog pe colegii mei din Platforma Liberal Conservatoare din PNL, 23 în total (astăzi), din care 17 în Camera Deputaţilor, să voteze legea! Şcoala nu este o paradă de modă, ci un spaţiu unde se formează caractere şi se configurează arhitectura unor destine!”, spune Rareş Bogdan într-o postare pe Facebook.
El mai explică şi faptul că şcolile cu tradiţie din Marea Britanie, Franţa, Elveţia şi alte ţări civilizate, unde există mult mai mulţi părinţi cu posibilităţi, au uniforme.