USR cere înfiinţarea unei comisii de anchetă privind implicarea ilegală a serviciilor secrete în justiţie şi politică

62204806
Pro TV

Cătălin Drulă, preşedintele USR, solicită înfiinţarea de urgenţă a unei comisii parlamentare de anchetă, care să verifice informațiile apărute în mass-media, privind implicarea ilegală a serviciilor secrete în justiţie şi politică.

 

Mai exact, potrivit News.ro, care citează un comunicat, este vorba despre afirmaţiile foştilor judecători CCR Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu despre implicarea ilegală a serviciilor secrete în Justiţie, influenţarea numirilor de judecători la Curtea Constituţională şi ascultarea ilegală a telefoanelor acestora.

”Este incompatibil cu democraţia ca politica şi justiţia să fie controlate de serviciile secrete şi de aceea vom cere înfiinţarea acestei comisii parlamentare. Îi cerem directorului SRI, Eduard Hellvig, să iasă urgent cu explicaţii şi probabil de aici sunt de aşteptat şi demisii. E de văzut dacă a fost implicat doar nivelul cel mai de sus al SRI în aceste chestiuni sau şi persoane din rândul celor care lucrează în instituţie fără să fie numiţi politic”, a declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR, precizând că e nevoie de o astfel de anchetă pentru a readuce încrederea românilor în democraţie.

Pentru a lămuri informaţiile apărute în spaţiul public, comisia specială de anchetă trebuie îi audieze pe cei doi magistraţi, Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu, pe şeful SRI, Eduard Hellvig, ca şi pe reprezentanţi ai Administraţiei prezidenţiale şi pe orice altă persoană care poate prezenta date relevante cu privire la această situaţie gravă, mai afirmă USR în comunicat.

În calitatea sa de şef al statului, preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia legală să ofere urgent explicaţii publice, mai spun cei de la USR.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62305792
Klaus Iohannis va ridica problema aderării României la Schengen în Consiliul European din 15 decembrie
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, cu prilejul încheierii, la sfârşitul lunii decembrie, a Preşedinţiei cehe a Consiliului UE.
62288545
Klaus Iohannis, despre războiul din Ucraina, la STS: ”Vă revine sarcina de a realiza o evaluare serioasă a propriului rol”
Președintele Klaus Iohannis a participat, marți, la un eveniment organizat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate.    
62229337
Toți românii vor fi obligați să aibă contoare la calorifere. Camera Deputaților a adoptat legea
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121/2014 privind eficienţa energetică.