Pe cine vede Stolojan candidat la prezidențiale din PNL. Afirmații fără precedent despre Mircea Geoană

62272611
Agerpres

Fostul preşedinte al PNL, Theodor Stolojan, crede că liberalii nu au alt candidat la prezidențiale cu forța actualului lider Nicolae Ciucă și consideră că, deși Mircea Geoană are atuuri și relații, are probleme din cauza interlopilor cu care se afișează.  

Theodor Stolojan consideră că liberalii nu au pe altcineva cu forţa competitivă a lui Nicolae Ciucă, preşedintele partidului, susţine că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, are multe atuuri şi relaţii, dar că problema este legată de comportamentul acestuia, de a se întâlni cu ”interlopi” în campanie.

Stolojan nu crede că PNL ar susţine-o pe Laura Codruţa Kovesi la alegerile prezidenţiale, deoarece liberalii nu vor pe cineva din afara formaţiunii politice. De altfel, Kovesi a și declarat că nu e interesată de o candidatură.

Citește și: Un nou impozit în România. Cât este taxa Netflix, plătită pentru serviciile media audiovizuale la cerere

Theodor Stolojan a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV dacă premierul Nicolae Ciucă va fi candidatul liberalilor la alegerile prezidenţiale.

”Partidul trebuie să fie deja în tranșee pentru campanie”

“Mi-e greu, nu ştiu ce să vă spun. Sigur că e preşedintele partidului, se bucură la ora actuală de încrederea cea mai mare din partid. Deci, în mod normal, dacă partidul se hotărăşte să aibă un candidat din rândul membrilor Partidului Naţional Liberal, altul cu forţa competitivă a domnului Ciucă, nu avem”, a precizat Stolojan.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă va rezista în fruntea PNL până la alegerile prezidenţiale, deoarece anul viitor nu va mai fi premier şi puterea sa politică va scădea, Stolojan a răspuns: “Este corect, dar cred că va deveni preşedintele Senatului domnul Ciucă în momentul în care nu va mai fi prim-ministru. Nu uitaţi că undeva din octombrie-noiembrie anul viitor se intră în campanie, deja e campania locală, deci nu mai are timp de a schimba preşedinţii şi de a schimba structuri şi aşa mai departe. Partidul trebuie să fie deja în tranşee pentru campanie”.

Citește și: Hoț din Vaslui, prins după ce a rămas agățat în gardul casei pe care o prădase |FOTO

Stolojan a mai fost întrebat dacă îl vede pe candidat la alegerile prezidenţiale pe secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Stolojan: Cu Geoană, ”problema e legată de comportamentu lui. Adică, te întâlnești cu tot felul de interlopi când tu ești în campanie”

Mircea Geoană, după părerea mea, are foarte multe atuuri acum, în sensul de a îndeplini această funcţie, multe contacte, multe relaţii. Problema cu el, după cum ştiţi, e legată de comportamentul lui. Adică, te întâlneşti cu fel de fel de interlopi când tu eşti în campanie. Deci ăsta-i semnul mare de întrebare vizavi de domnul Geoană, adică relaţiile lui, în ce măsură e dispus să alunece în anumite relaţii care n-au ce căuta pentru politician”, a explicat Stolojan.

El a mai fost întrebat pe cine are alege PSD candidat la prezidenţiale dintre Mircea Geoană şi Marcel Ciolacu.

“Cred că pe un al treilea. Domnul Ciolacu e suficient de prudent aşa ca să nu se avânte într-o chestie în care ştie că poate nu are şanse”, a afirmat fostul preşedinte PNL.
Stolojan o vede pe Laura Codruţa Kovesi capabilă să răstoarne jocul politic la alegerile prezidenţiale.

Citește și: Pensii 2022. Câți români și-au cumpărat până acum ani de vechime în muncă și până când mai puteți face asta

“De ce nu? Deşi foarte mulţi o critică, eu totuşi vreau să vă spun şi folosesc acest prilej să vă spun foarte limpede că în România sunt doi oameni care au creat două sisteme publice care au fost performante la un anumit moment dat. Sigur, ulterior pot interveni diferite analize. Unul este Raed Arafat, care a creat sistemul SMURD şi care e atacat pe toate părţile de fel de fel de oameni care n-au creat nimic. Raed Arafat a creat un sistem pe care toată lumea îl vede că funcţionează. Când ai un accident de circulaţie, e acolo şi salvează vieţi. Eu ştiu de unde a pornit Raed Arafat, a pornit de la Târgu Mureş, acolo a creat prima unitate SMURD. Al doilea este doamna Laura Codruţa Kovesi. Pe vremea ei, DNA-ul era activ. Sigur că au apărut, ca în orice sistem, fel de fel de ciuperci otrăvitoare, gen la Ploieşti, gen nu ştiu unde, dar pe fond sistemul era funcţional”, a afirmat Stolojan.

Stolojan a mai fost întrebat dacă PNL ar putea să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi la alegerile prezidenţiale.

“Nu cred că PNL-ul e dispus să susţină un om care vine acum din afara PNL-ului. PNL-ul a învăţat câteva lecţii deja din parcursul lui”, a mai declarat Theodor Stolojan.
Laura Codruța Kovesi a precizat că nu îşi doreşte o candidatură la Preşedinţie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Guvernul a adoptat modificările la Codul Fiscal. Ce taxe și impozite plătim de la 1 august

Guvernul a adoptat vineri forma finală a ordonanței de modificare a Codului Fiscal. Ministrul de Finanțe Adrian Câciu a anunțat că o parte dintre măsuri vor intra în vigoare la 1 august, dar vor fi și câteva care se vor aplica de la 1 ianuarie 2023.

Vasile Dîncu: Pensia militară este o pensie ocupaţională, de stat, iar cea mai mică este 1.052 de lei

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit, joi, despre reforma pensiilor speciale, că „s-a încercat ca de fapt după pensiile militare să se ascundă pensiile speciale, să spună că toţi suntem o apă şi un pământ, ceea ce nu e adevărat”.

Câți foști angajați M.A.I. au pensii de peste 4000 de lei. Precizările ministrului Bode

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că în urma parcurgerii articolului 215 din PNRR, referitor la reforma sistemului public de pensii, nu a tras concluzia că face referire la pensiile militare.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.