Theodor Stolojan nu a putut plăti cotizația la partid pentru că nu mai figurează în baza de date a PNL. ”Este extrem de grav”

62196708
Agerpres

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că situaţia prin care a trecut săptămâna aceasta Theodor Stolojan, aceea de a nu putea plăti cotizaţia la partid pe motiv că nu figurează în baza de date a PNL, a fost generată de "o eroare de soft".

 

 

Orban a precizat că, în pofida acestui aspect de ordin tehnic, "este extrem de grav să refuzi unui membru PNL să plătească cotizaţia".

"Conform prevederilor statutului, toţi membri Partidului Naţional Liberal trebuie înscrişi în Registrul naţional al membrilor. Înscrierea se face de către operatorul care este este desemnat de fiecare Birou judeţean şi, evident, se pot face verificări şi corecţii de către operatorul naţional, care este desemnat de secretarul general. Noi am funcţionat pe un soft, o bază de date, care se numea myPNL. Acest soft a fost înlocuit după 2018 cu un soft nou, care a presupus reîncărcarea în noul soft a membrilor Partidului Naţional Liberal. Sunt situaţii în care membri ai PNL nu figurează în noul soft, adică nu au fost încărcaţi în noul soft, asta nu înseamnă că nu sunt membri ai Partidului Naţional Liberal. De ce s-a întâmplat chestiunea asta? În mod normal, trebuia importat vechiul soft, toată baza de date din vechiul soft trebuia importată în noul soft. Au fost mai multe filiale unde nu s-a întâmplat această operaţiune şi, practic, noul soft a fost încărcat fără să să se ţină cont de myPNL şi de baza de date. Este o eroare de soft, în mod evident", a declarat Orban la Brăila.

 

Orban: ”Să refuzi unui membru PNL să plătească cotizația este extrem de grav”

 

Ludovic Orban a precizat că, indiferent de problemele tehnice existente în ceea ce priveşte baza de date a partidului, să-i refuzi unui membru PNL plata cotizaţia este extrem de grav.

"Domnul Theodor Stolojan este preşedintele comisiei de organizare a alegerilor. Domnul Theodor Stolojan, ca fost preşedinte al PNL, este de drept membru în Biroul Politic Naţional. Acum, să refuzi unui membru PNL să plătească cotizaţia este extrem de grav. Oricât de tare ar fi competiţia la Sectorul 2, nu poţi să refuzi unui membru PNL să plătească cotizaţia, chiar dacă el nu este înscrie în Registrul naţional a membrilor. Nu poţi să-i refuzi plata cotizaţiei, pentru că este o formă de participare la viaţa organizaţiei. E o oarecare pasiune pe subiectul acesta, noi îl urmărim cu mare atenţie. Democraţia se manifestă prin dreptul de vot. Nu există nimic mai grav şi mai antidemocratic decât să interzici dreptul de vot unor membri PNL care au dreptul de vot. Acolo unde, din cauza operatorului judeţean, au fost membri ai PNL care nu au fost introduşi în Registrul naţional a membrilor, dar ei sunt membri, convocatorul se poate completa cu astfel de membri care au fost omişi din diferite motive la introducerea bazei de date", a spus Orban.

Preşedintele PNL a mai declarat, referindu-se la evidenţa membrilor PNL, că în Bucureşti "există unul sau două sectoare care au cam făcut vraişte prin baza de date".

"La Bucureşti, de exemplu, la Sectorul 2, a fost un moment de schimbare după alegerile europarlamentare, practic şi-au dat demisia toţi preşedinţii de filiale, au fost numite conduceri interimare, care ulterior au organizat alegeri. Se pare că la unul sau două sectoare au cam făcut vraişte prin baza de date", a completat Ludovic Orban.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Alexandru Rafila, ironii către Florin Cîțu: „Este un om norocos”

Alexandru Rafila l-a ironizat pe premierul Cîțu, după ce acesta a afirmat că „este un om norocos”. Guvernul nu va atinge țintele propuse pentru vaccinare, a spus deputatul PSD.

Proiect de OUG. Alocațiile copiilor vor crește cu 13 % de la 1 ianuarie 2022

Alocațiile pentru copii vor crește de la 1 ianuarie, anul viitor, cu 13%, prevede un proiect de ordonanță de urgență discutat în ședința de Guvern.

CCR a admis sesizarea PSD. Numirile şefilor interimari de la TVR şi Radio sunt neconstituţionale

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, joi, sesizarea Partidului Social Democrat şi a decis că Hotărârile Parlamentului privind numirea directorilor generali interimari ai SRTv şi SRR sunt neconstituţionale.

Recomandări
Un atac rusesc asupra României și Rep. Moldova, simulat într-un exercițiu în SUA. Cum ar trebui să reacționeze Washingtonul

Un exercițiu de simulare desfășurat luni în SUA a analizat un scenariu în care Rusia atacă Republica Moldova în 2028, iar o dronă lovește un depozit de combustibil din România, provocând victime civile.

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

Vremea se schimbă în România. ANM anunță caniculă și vijelii în mai multe regiuni | HARTĂ

România se confruntă sâmbătă cu un nou episod de căldură, dar și cu fenomene meteo severe în mai multe regiuni. ANM a emis mai multe atenționări Cod galben pentru temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic, intensificări ale vântului și vijelii.