Marian Neacşu a fost întrebat dacă a ieşit din calculele pentru şefia Curţii de Conturi în momentul în care a acceptat să preia funcţia de ministru de Interne, potrivit Agerpres.

"Nu ştim când vor avea loc procedurile pentru desemnarea şefiei Curţii de Conturi. Pot să vă spun că îmi voi face foarte serios, cum am făcut peste tot, treaba aici, la Ministerul de Interne şi în măsura în care se va ivi vreo oportunitate şi se poate ca să se ivească începerea procedurilor pentru obţinerea preşedinţiei Curţii de Conturi mă gândesc în mod foarte serios", a spus acesta la Palatul Parlamentului.

El a fost întrebat, de asemenea, dacă ar fi preferat mai degrabă funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi decât pe cea de ministru de Interne.

"Nu. Deocamdată prefer funcţia de ministru de Interne şi am să-mi fac datoria foarte bine", a susţinut Neacşu. 

Controversele din jurul lui Marian Neacșu

Premierul desemnat a fost întrebat în urmă cu două zile despre prezența lui Marian Neacșu, lider PSD cu o condamnare penală la activ, dar care a fost reabilitat, pe lista sa de miniștri, ca șef al Internelor, dar și ca unic vicepremier.

Controversele legate de prezența lui Marian Neacșu în guvernul Luca Niculescu au pornit de la faptul că cariera liderului PSD este marcată şi de o condamnare penală. În 2016, acesta a fost condamnat definitiv la şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiica la propriul cabinet parlamentar, fiind ulterior reabilitat. Trebuie precizat că discuțiile pe marginea prezenței sale în Executiv au apărut și în timpul cabinetului condus de Ilie Bolojan, din care Neacșu a făcut parte.

Cazul a reprezentat una dintre controversele importante din parcursul său public. Ulterior, Neacşu a continuat să ocupe funcţii politice şi administrative, inclusiv în conducerea Guvernului şi în structurile de conducere ale PSD.

Guvernul Luca Niculescu are 12 reprezentanţi ai PSD, inclusiv un ministru delegat pentru Învăţământ Preuniversitar, dar şi şase independenţi.

Dacă înțelegerea dintre Luca Niculescu, PSD, PNL și UDMR este respectată, atunci Guvernul propus ar avea o majoritate confortabilă la învestire, de 279 de voturi, cu sprijinul minorităților naționale, UPR și PACE-Întâi România.

Votul de învestire are loc marți, la Parlament.