Statele europene care dezvoltă o nouă coaliție de apărare împotriva Rusiei. “Cu un lider suveranist, România va fi singură”

×
Publicitate

România riscă să rămână în afara unei noi alianțe de apărare care se construiește sub ochii noștri în Europa, și care ocolește cadrul oficial al Uniunii Europene, pentru a nu se mai împiedica de lideri ca Viktor Orban.

Avertismentul îi aparține istoricului austriac Oliver Jens Schmitt, care a subliniat că în acest nou context, ar fi “un calcul greșit” să credem că România ar putea urma exemplul din trecut al Ungariei, care a șantajat UE, în schimbul votului pentru ajutoarele destinate Ucrainei.

“Noi nu vom putea șantaja Bruxelles-ul cum făcea Orban. Situația e prea periculoasă, iar UE nu-și mai permite asta”

Oliver Jens Schmitt: “Eu cred că în momentul de față asistăm la o dezvoltare foarte interesantă. Uniunea Europeană nu este singurul cadru în care se dezvoltă politica de apărare. Dincolo de această confederație, se dezvoltă o nouă coaliție, cu toți cei care au voința politică de a se apăra și de a lupta împotriva unei Rusii agresive. Este vorba de Marea Britanie, Norvegia, țările scandinave, Polonia și, cu siguranță Germania și Franța.

Sunt țări mari și mici, care au început să acționeze și dincolo de aceste sisteme (n.r.- cele din cadrul oficial al UE). Nu mai au nevoie de un veto sau de susținerea, de sprijinul Ungariei, pentru că acest veto nu va mai conta.

Adică și vocea României va fi foarte slabă, cu un președinte de extremă dreaptă, suveranist, anti-european. Este un calcul greșit, dacă (ei) cred că noi, românii vom putea face un șantaj politic la Bruxelles, la fel ca Orban: "Vom bloca totul, trebuie să ne dați banii înapoi".

Nu, lucrurile nu vor continua așa, pentru că Europa a plătit un preț uriaș pentru sistemul (actual) și pentru că a respectat regulile cu Viktor Orban. Dar situația este atât de gravă, atât de primejdioasă, încât continentul nostru nu-și poate permite să continue pe această cale.”

“Ce înseamnă suveranismul? Înseamnă să fii singur în caz de nevoie, fără sprijin militar din afară”

Oliver Jens Schmitt a avertizat că România “va fi singură, fără niciun sprijin militar", dacă alege “suveranitatea” în locul solidarității.

Oliver Jens Schmitt: “Asta înseamnă, pentru România cu un președinte suveranist, că va fi singură. Domnul Simion întotdeauna spune că are un interes prioritar, interesul național, nu solidaritatea cu ceilalți. Dar o spun foarte clar: o țară care face parte dintr-o alianță și spune foarte clar că nu va arăta niciun fel de solidaritate unui vecin care are nevoie de sprijin, cu siguranță nu va primi vreun sprijin militar din afară. (...)

România are nevoie de sprijin și de solidaritate, nu de un președinte care declară că această țară este o țară egoistă. Am văzut - România a a trăit o asemenea situație în anul 1940, când a rămas singură, fără aliați, și a căzut victima sistemului stalinist și a celui nazist.

Astăzi, Rusia este ante portas (n.r. - la porțile noastre), iar asta e o amenințare directă la securitatea României. Și cetățenii trebuie să înțeleagă asta: Ce înseamnă suveranismul? Este să să fii singur în caz de nevoie.”

“Pentru prima dată de la Marea Unire, România e la un moment de răscruce. Acesta e mesajul alegerilor de acum”

Oliver Jens Schmitt este de părere că țara noastră se află acum într-un moment istoric, de răscruce, primul de acest gen de la Marea Unire. “Românii care trăiesc în diaspora vor continua să trăiască cu o asigurare socială austriacă, germană, italiană, iar cei de acasă vor suferi consecințele decuplării de Occident, avertizează el.

Oliver Jens Schmitt: “Pentru primă dată în istoria lor recentă, adică de la Marea Unire încoace, românii cu drept de vot au șansa să aleagă între un sistem constituțional și un sistem în care Constituția nu mai este decât o fațadă, în spatele căreia se ascunde un fel de dictatură de tip oriental.

Este prima dată. Eu cred că acesta este și mesajul acestor alegeri, că nu mai este vorbe de candidat și de formarea unui guvern sau nu. (...)

Cred că mai ales românii din diaspora trebuie să-și pună întrebarea: dacă acest politician pe care l-au susținut cu o majoritate covârșitoare în turul unu va fi ales, și va duce această țară la prăpastie, la prăbușire, cine va purta consecințele?

Românii care trăiesc în această țară sau cei din diasporă, care vor continua să trăiască cu o asigurare socială austriacă, germană, italiană și așa mai departe, care vor continua să trăiască în condiții foarte bune și care nu vor simți consecințele deciziei politice pe care au luat-o? (…)”

Cine este Oliver Jens Schmitt

Oliver Jens Schmitt predă istorie sud‑est‑europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România.

Între anii 2017 și 2022 a fost președintele Secției de Filozofie și Istorie a Academiei Austriece de Științe. Din 2017 este director științific la Institutul pentru Studiul Monarhiei Habsburgice și al Balcanilor din cadrul Academiei Austriece de Științe.

Printre volumele sale care privesc istoria recentă a României se numără Corneliu Zelea Codreanu: Ascensiunea și căderea „Căpitanului“ (2018), România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie (2018), Balcanii în secolul XX: O istorie postimperială (2022) și Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023 (2023).

Articol recomandat de sport.ro
Ce este și cum funcționează ECMO, procedura luată în calcul de medici în cazul lui Mircea Lucescu
Ce este și cum funcționează ECMO, procedura luată în calcul de medici în cazul lui Mircea Lucescu
Citește și...
Premierul Bolojan, noi detalii despre „mecanismul” privind prețurile la combustibili: „La final contează ceea ce plătești”

Premierul Ilie Bolojan a oferit noi detalii despre măsurile pentru limitarea impactului crizei prețurilor la combustibili, declanșată de războiul din Iran, cu accent pe reducerea accizei la motorină și sprijin direct pentru transportatori și agricultori.

Andreea Esca, interviu emoționant cu autoarea cărții fenomen „Mănâncă, roagă-te, iubește”

Succesul nu te face mereu mai puternic. Uneori te face mai vulnerabil. Elizabeth Gilbert, autoarea cărții fenomen „Mănâncă, roagă-te, iubește” recunoaște acest lucru într-un interviu emoționant realizat de Andreea Esca.

Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu

După ce CSAT a aprobat cererea SUA de a trimite forțe militare în România, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat de ce riscul unui atac iranian asupra bazei de la Kogălniceanu este unul ”extrem de scăzut”.

Recomandări
Meteorologii au actualizat avertizarea meteo de vreme rea. Vânt puternic și precipitații în toată țara. Unde va ninge

Meteorologii au actualizat avertizarea de vreme rea pentru România. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a teritoriului, iar temperaturile vor scădea semnificativ în zilele următoare.

Liderul suprem al Iranului nu ar fi capabil să conducă țara. Mojtaba Khamenei, „inconștient” și tratat pentru o boală „gravă”

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este în stare de incapacitate și primește îngrijiri medicale în orașul sfânt Qom, potrivit unei evaluări a serviciilor de informații care sugerează că acesta nu este capabil să conducă țara.

Prețurile la pompă au scăzut după miezul nopții, când a intrat în vigoare reducerea accizei la motorina standard

Plătim mai puțin pentru litrul de motorină standard. Prețul la pompă a scăzut de la miezul nopții, în urma reducerii accizei, decisă de Guvern.