Un bărbat a deschis focul în Curtea Supremă a statului Colorado, care l-a declarat pe Donald Trump neeligibil

62338470
Profimedia

Un bărbat a fost arestat, marţi, în SUA, după ce în timpul nopţii a pătruns în sediul Curţii Supreme a statului Colorado, a deschis focul în interiorul clădirii şi a provocat acolo "pagube semnificative".

Nimeni nu a fost rănit, a anunţat poliţia din oraşul Denver, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Incidentul a început în jurul orei unu noaptea, când a avut loc o tamponare între două autovehicule, iar unul dintre şoferi l-a ameninţat cu arma pe celălalt.

Apoi, precizează poliţia, acelaşi individ înarmat a tras într-o fereastră a sediului Curţii Supreme şi a intrat în această clădire, unde, sub ameninţarea armei, l-a forţat pe un ofiţer de pază neînarmat să-i permită accesul în alte părţi ale edificiului.

În timp ce poliţia izola zona exterioară, acelaşi individ, având asupra sa cheile sustrase paznicului, a intrat în sălile de judecată şi a tras cu arma, iar în final a apelat numărul de urgenţă şi s-a predat de bunăvoie.

Acest incident survine la două săptămâni după ce acea instanţă din Colorado l-a declarat pe fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, neeligibil pentru alegerile primare republicane din acest stat.

Curtea a invocat asaltul simpatizanţilor lui Trump asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021 şi al 14-lea amendament al Constituţiei americane ce permite impunerea interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese în cazul persoanelor care au participat la o insurecţie.

Dar încă nu este clar dacă gestul celui care a deschis focul în sediul tribunalului are legătură cu decizia acestei instanţe referitoare la Trump.

După această decizie şi Curtea Supremă a statului Maine a emis o hotărâre similară, dar Curtea Supremă a SUA este chemată să ia hotărârea definitivă în acest caz considerat de fostul preşedinte republican o nouă folosire a sistemului de justiţie împotriva sa de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden pentru a-l împiedica să mai candideze contra acestuia din urmă.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62414677
Bilanţul cutremurului din Japonia a crescut la 57 de morţi. Într-un oraş, 90 la sută dintre clădiri sunt puse la pământ
Prăbuşirirea clădirilor şi incendiile care au urmat după cutremurul cu magnitudinea 7,5 care s-a produs luni în vestul Japoniei au provocat moartea a 57 de persoane în prefectura Ishikawa, iar multe altele au fost rănite.
62414776
Scandal la Harvard. Președinta universității, Claudine Gay, a demisionat din cauza declarațiilor privind uciderea evreilor
Președinta Universității Harvard a demisionat după ce s-a confruntat cu acuzații de plagiat și cu critici legate de comentariile sale despre antisemitismul din campus.
62338566
Cod portocaliu de ploi şi inundaţii în Franţa. Atenționare de călătorie emisă de MAE
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Franța, țară vizată de un cod portocaliu de ploi şi inundaţii.