"Din punct de vedere geografic, Ucraina este deja o altă ţară. Realitatea de pe teren este evidentă. Cred că nimeni nu poate nega aceasta", a afirmat luni purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov în conferinţa sa zilnică, telefonică, de presă, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Referitor la subiect, preşedintele Trump declarase că, la încheierea războiului, teritoriul Ucrainei "va avea o altă formă".
"Cred că o să-l avem încheiat (acordul de pace). Cred că se va întâmpla aceasta. Şi ei vor ajunge la o formă puţin diferită pentru Ucraina", a declarat preşedintele american într-un interviu acordat CBS şi dat publicităţii luni.
Declaraţiile preşedintelui Trump au fost făcute publice cu o zi înaintea negocierilor dintre Rusia şi Ucraina, mediate de Statele Unite şi programate să aibă loc pe 10 şi 11 noiembrie la Abu Dhabi.
Preşedintele Trump şi-a exprimat încrederea că se va putea ajunge la un acord, deşi Ucraina şi Rusia rămân profund divizate în privinţa concesiilor teritoriale şi a garanţiilor de securitate după un eventual armistiţiu.
"Se ţine o întâlnire foarte importantă", a subliniat liderul de la Casa Albă.
"Cred că acest război se va termina şi se va termina curând. Şi singurul motiv pentru care se va termina este datorită mie", a susţinut preşedintele american.
Rusia insistă de ani de zile asupra recunoaşterii internaţionale, în special de către Kiev, a celor cinci teritorii anexate.
Este vorba de Crimeea, peninsula anexată după referendumul organizat de Moscova în 2014, şi regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.
Moscova consideră aceste ultime patru regiuni drept parte a teritoriului său în cadrul graniţelor administrative din 1991. O recunoaştere ce figurează în Constituţia Rusiei, deşi armata rusă nu controlează complet aceste teritorii.
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat în octombrie că Kievul este deschis să discute problema teritorială doar într-o întâlnire între preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, deşi, în principiu, Kievul nu este dispus să cedeze din teritorii.