Noi dezvăluiri despre prințul Andrew în cazul Epstein. Cum a fost văzut în apartamentul din NY

62068573
Profimedia

Prinţul Andrew a fost văzut în apartamentul din New York al investitorului Jeffrey Epstein în timp ce două tinere îi masau picioarele, potrivit unui schimb de e-mail-uri, dezvăluit de The Guardian.

Epstein, în vârstă de 66 de ani, a fost arestat în luna iulie şi pus sub acuzare pentru trafic de minori. El s-a sinucis în închisoare pe 10 august.

The Guardian publică schimbul de mailuri între un proeminent agent literar american şi scriitorul Evgheni Morozov, dezvăluit prima dată de revista New Republic.

În schimbul de e-mail-uri, agentul John Brockman îi recomanda lui Morozov, pe care îl reprezintă, să se întâlnească cu Epstein. Brockman spunea despre Epstein că este „extrem de generos în finanţarea proiectelor ai multora dintre prietenii şi clienţii noştri”, scrie News.ro.

În discuţiile dintre Morozov, colaborator obişnuit al The Guardian, şi Brockman, agentul îi povestea cum a fost în vizită la reşedinţa lui Epstein din Manhattan.

Ultima dată când l-am vizitat în casa lui (cea mai mare reşedinţă privată din New York), am intrat şi l-am găsit îmbrăcat în trening, iar un tip britanic în costum primea un masaj la picioare din parte a două rusoaice tinere bine îmbrăcate”, scria Brockman. „Britanicul, numit Andy, comenta cu privire la autorităţile suedeze şi acuzaţiile aduse lui Julian Assange”.

Brockman a mai povestit că „Andy” spunea: „Credem că sunt liberali cei din Suedia, dar sunt mai mult ca în nordul Angliei în opoziţie cu sudul Europei”.

Agentul a mai scris că Andrew s-a plâns cu privire la statutul său public: „În Monaco, Albert munceşte 12 ore pe zi, dar la 9 seara, când iese în oraş, face ce vrea şi nimănui nu-i pasă. Dar dacă aş face eu, aş avea mari probleme”.

La un punct, Brockman a notat: „Mi-am dat seama că cel care primea masajul din partea Irinei era Alteţa Sa prinţul Andrew, duce de York”.

În articolul publicat de New Republic, Morozov explică faptul că este pe punctul de a încheia colaborarea cu Brockman, din cauza faptului că agentul a păstrat secretă legătura lui cu Epstein.

„A trecut mai bine de o lună şi niciun cuvânt despre această problemă. Nu pot să cred că nu ştia nimic despre escapadele sexuale sălatice ale lui Epstein”, a mai spus Morozov pentru sursa citată.

Palatul Buckingham a transmis duminică, într-un comunicat, că prinţul Andrew a fost „consternat” de recentele dezvăluiri în cazul lui Epstein. Nu a fost făcut vreun comentariu cu privire la e-mail, însă a fost reiterat comunicatul iniţial: „Orice sugestie cu privire la o conduită improprie faţă de minori este categoric falsă”.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Scene de groază într-un bloc din New York. Un bărbat a fost zdrobit de un lift. VIDEO

Un bărbat de 30 de ani a murit joi după ce a fost zdrobit de cabina unui ascensor care s-a prăbuşit în gol într-o clădire de apartamente de lux din New York, sub privirile îngrozite ale altor locatari, relatează vineri dpa.

5 morți într-o busculadă la un concert. Oamenii s-au călcat în picioare la intrare

Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au fost rănite în urma unei busculade produse joi seara la intrarea pe un stadion din Alger, cu puţin înainte de un concert al rapperului Soolking.

Mesajul lui Macron la întâlnirea cu Boris Jonhson: "Brexitul nu e alegerea europenilor"

"Brexitul, nu este alegerea europenilor, ci a britanicilor!" Este ceea ce i-a spus, răspicat, preşedintele francez premierului Boris Johnson, care străbate capitalele europene, în căutare de soluţii, pentru deblocarea negocierilor.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.