Mii de persoane au ieşit pe străzile din Iran în semn de susţinere pentru atacul asupra Israelului. FOTO & VIDEO

62441629
Profimedia

Mii de iranieni au ieşit duminică dimineaţă pe străzile din Iran, în semn de susţinere pentru atacul fără precedent cu drone şi rachete împotriva Israelului, relatează Agenţia France-Presse.

Manifestanţii au fluturat steaguri naţionale iraniene şi palestiniene alături de bannere pe care scria "Victoria lui Allah este aproape".

Unii au scandat "Moarte Israelului" şi "Moarte Americii" în Piaţa Palestinei din Teheran.

O pictură murală cu mesajul "următoarea palmă va fi mai puternică" a fost dezvelită în piaţa unde de câteva zile atârnă un banner uriaş care le cere, în ebraică, israelienilor să se "adăpostească".

O mare mulţime de demonstranţi s-a adunat în faţa ambasadei britanice din Teheran. Manifestanţii s-au adunat, de asemenea, în apropierea mormântului din oraşul Kerman, în sudul ţării, al importantului comandant al Gărzilor Revoluţionare Qassem Suleimani, care a fost ucis într-un atac cu dronă americană în 2020 la Bagdad.

Iranul a lansat sâmbătă-noapte un atac masiv asupra Israelului, cu sute de drone și rachete. Imediat, spațiul aerian a fost închis în regiune și zeci de avioane israeliene au fost ridicate de la sol. În întreaga țară au răsunat sirenele, anunțând pericolul.

Mare parte din drone și rachete au fost oprite de sistemul de apărare, dar unele au ajuns și la sol și au avut loc explozii violente. Sunt, deja, civili răniți.

Președintele Joe Biden a asigurat Israelul de sprijinul său, iar forțele americane din Orientul Mijlociu au doborât o parte dintre proiectilele, care au fost lansate de Iran. "Statele Unite să stea deoparte", a avertizat vehement Teheranul.

În acest context, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, 14 aprilie, la cererea Israelului, care, de altfel, promite că va răspunde ferm la atacul Iranului.

Sirelene au răsunat sâmbătă-noapte în mai toate orașele din Israel. Iar cerul s-a luminat de la exploziile dronelor și rachetelor doborâte de sistemele israeliene de apărare aeriană.

Armata Israelului admite însă că unele au trecut de sistemul de apărare Iron Dom și și-au atins țintele. Mai mulți civili au fost răniți.

Gărzile Revoluționare ale Iranului au declarat - inițial - că au în vedere doar anumite ținte din Israel, potrivit presei de stat din Teheran.

Televiziunile iraniene au anunțat cu entuziasm atacul: „O operațiune extinsă de drone lansate de Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene împotriva țintelor din ținuturile ocupate (Israel) a început cu câteva minute în urmă. Locuitorii orașelor de graniță și, de asemenea, rezidenții irakieni au văzut dronele zburând spre ținuturile ocupate (Israel).”

Atacul Teheranului vine dupa ce, pe 1 aprilie, doi dintre comandanții unei unități a Gărzii Revoluționare iraniene au fost uciși într-o explozie, la o clădire adiacentă ambasadei Iranului din Siria.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Reacţii de condamnare şi îndemnuri la reţinere după atacul fără precedent al Iranului împotriva Israelului

Atacul fără precedent întreprins sâmbătă de Iran împotriva Israelului, care va face obiectul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate, a suscitat condamnări ferme pe plan global şi îndemnuri la reţinere, informează AFP.

Filmul masacrului din mall-ul din Sydney. Momentul în care o polițistă îl aleargă pe atacator și îl oprește

Opt persoane, inclusiv un copil de nouă luni, rămân în stare gravă după atacul unui bărbat de 40 de ani într-un centru comercial din Sydney.  

Avertisment al ministrului israelian al Apărării. Gallant: „Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”

Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a finalizat o evaluare a situației operaționale împreună cu înalți oficiali din cadrul instituției de apărare a Israelului.  

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.