Donald Trump a ajuns la New York. Fostul președinte american va fi pus oficial sub acuzare

62303943
Profimedia

Fostul preşedinte Donald Trump a aterizat pe aeroportul La Guardia din New York, pentru a fi pus oficial sub acuzare, marţi, într-un tribunal din Manhattan.

 

Avionul privat al fostului preşedinte a aterizat pe aeroportul LaGuardia la ora locală 15.27 (22.27, ora României), după un zbor de aproape trei ore din Florida, transmite CNN.

Donald Trump, acuzat de fraudă

Trump se confruntă cu peste 30 de capete de acuzare legate de fraudă în afaceri, a relatat CNN, dar rechizitoriul rămâne deocamdată sub sigiliu.

Luni după-amiază, Trump se va întâlni cu avocaţii săi, înainte de istorica audiere de marţi.

Fostul preşedinte îşi va petrece noaptea de luni spre marţi la Trump Tower.

Agenţii din Secret Service îl vor însoţi pe Trump, marţi, la biroul procurorului districtual, care se află în aceeaşi clădire cu tribunalul, acolo unde este de aşteptat ca Trump să fie pus sub acuzare.

Fostul preşedinte este aşteptat să se întoarcă în Florida la scurt timp după înfăţişarea în instanţă. De asemenea, Donald Trump a anunţat că, marți seară, va vorbi public după punerea sa sub acuzare în cadrul unui eveniment.

Trump urmează să fie pus sub acuzare

Trump, primul fost preşedinte american care se confruntă cu acuzaţii penale, urmează să fie pus sub acuzare, să i se ia amprentele şi să fie fotografiat, marţi, la tribunalul din centrul Manhattanului. Avocaţii săi au declarat că va pleda nevinovat.

Acuzaţiile specifice incluse în rechizitoriul marelui juriu nu au fost dezvăluite, dar punerea sub acuzare de marţi marchează prima înfăţişare a lui Trump în instanţă în acest caz.

Un oficial al tribunalului a declarat că punerea sub acuzare este programată pentru marţi, la ora 14.15 (21.15, ora Bucureştiului). Trump se va întoarce apoi în Florida şi va rosti un discurs la Mar-a-Lago la ora loclă 20:15 (miercuri, 3.15 ora României), a precizat biroul său, conform news.ro.

Trump este aşteptat să se prezinte în faţa judecătorului Juan Merchan, judecătorul care a prezidat şi procesul penal de anul trecut, în care compania imobiliară a lui Trump a fost condamnată pentru fraudă fiscală. Trump însuşi nu a fost acuzat în acel caz.

Trump a scris vineri pe reţelele de socializare că Merchan îl urăşte şi l-a atacat, de asemenea, pe procurorul de caz, procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg.

Un oficial al tribunalului a declarat că judecătorul va decide luni dacă va permite sau nu accesul camerelor de luat vederi în sala de judecată.

Mobilizare de forțe

Poliţia newyorkeză a început încă din weekend să pună garduri pentru blocarea accesului pe marginea trotuarelor din jurul Trump Tower şi a clădirii Tribunalului Penal din Manhattan, în centrul oraşului. Sunt aşteptate demonstraţii în aceste locuri.

Alte săli de judecată de la etajele superioare ale tribunalului vor fi închise înainte de punerea sub acuzare a fostului preşedinte, ca parte a măsurilor de securitate, a declarat un oficial al instanţei.

Trump, în vârstă de 76 de ani, a fost preşedinte din 2017 până în 2021, iar în noiembrie şi-a lansat candidatura pentru a redobândi preşedinţia în 2024. Acuzaţia penală s-ar putea să-i afecteze campania, cel puţin pe termen scurt, sunt de părere experţii citați de CNN.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Vladimir Putin l-a decorat postum pe bloggerul militar ucis în atentatul de la Sankt-Petersburg

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a decorat, luni, pe bloggerul militar Vladlen Tatarski, ucis cu o zi în urmă într-un atentat cu bombă la Sankt-Petersburg.

 

Cel puţin 16 persoane au fost rănite într-un atac cu bombă asupra unui autobuz în sudul Siriei

Cel puţin 16 persoane au fost rănite, luni, într-un atac cu bombă care a vizat un autobuz în sudul Siriei, lângă graniţa cu Iordania, a anunţat agenţia de presă siriană SANA, atribuind atentatul unor „terorişti”.

Donald Trump şi-a angajat un nou avocat pentru procedura de la New York

Fostul preşedinte Donald Trump a angajat un nou avocat principal care să-l apere împotriva acuzaţiilor aduse de procuratura districtului Manhattan din New York, conform CNN.

 

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.