Ali Khamenei, omagiat în cadrul unor funeralii grandioase. Sicriul a fost adus în fața marii moschei din Teheran

Ali khamenei
Profimedia

Sâmbătă, 04 iulie, este prima zi a funeraliilor care vor dura mai multe zile, dedicate fostului Lider Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. Acesta a fost ucis într-un atac aerian, la începutul războiului din Iran.

Ceremoniile funerare, înmormântarea și evenimentele legate de Ali Khamenei se desfășoară în perioada 4-9 iulie. Ceremonia de sâmbătă are loc la Marea Moschee Mosalla din Teheran.

Sosiţi încă de la primele ore ale dimineții - şi îmbrăcaţi în mare parte în negru - mulţi dintre iranieni flutură steaguri şiite roşii cu inscripţia „Martir”.

La patru luni de la moartea ayatollahului în urma unor atacuri israeliano-americane, sicriul său, pe care a fost aşezat emblematicul său turban negru, este expus în incinta Marii Mosalla, un complex religios şi politic situat în capitală.

Câteva mii de credincioşi s-au adunat acolo sâmbătă, înainte de începerea oficială a funeraliilor. Unii au parcurs mai mulţi kilometri pe jos pentru a ajunge la locul respectiv.

Milioane de oameni, așteptați la funeralii

Autorităţile iraniene au declarat că se aşteaptă la între 15 şi 20 de milioane de participanţi numai în Teheran la aceste funeralii, care se anunţă a fi cele mai mari din istoria Iranului.

Evenimentul, care urmează să se desfăşoare pe parcursul a şase zile, se doreşte a fi o demonstraţie de forţă, în plină desfăşurare a negocierilor diplomatice dintre Statele Unite şi Iran, după semnarea, luna trecută, a unui acord-cadru menit să pună capăt conflictului.

Prezenţa fiului său Ali Khamenei, Mojtaba Khamenei, care i-a succedat la începutul lunii martie în funcţia de ghid suprem, nu a fost confirmată. Rănit în timpul atacurilor care i-au ucis tatăl, liderul se exprimă doar prin comunicate care îi sunt atribuite şi nu a apărut în public.

Cu ocazia acestui omagiu, care are loc la şase luni după manifestările ample împotriva scumpirii vieţii şi a puterii, centrul Teheranului a fost transformat într-o fortăreaţă, cu numeroase baraje de poliţie, a constatat AFP.

Cum va avea loc ceremonia

Sicriul va fi expus zi şi noapte până luni în incinta Marii Mosalla, înainte de o procesiune pe străzile capitalei. Apoi, va face escală în mai multe oraşe din Iran şi Irak, înainte de înmormântarea din 9 iulie în oraşul sfânt Mashhad (nord-estul Iranului), din care era originar defunctul.

În faţa publicului, mai mulţi înalţi oficiali iranieni şi câţiva demnitari străini i-au adus vineri un ultim omagiu în Grande Mosalla liderului suprem care a condus destinele Iranului timp de peste trei decenii, până la moartea sa, la vârsta de 86 de ani.

Pentru a găzdui iranieni din toată ţara, peste 400 de corturi ale Semilunii Roşii iraniene au fost montate într-un mare parc din capitală, a constatat AFP. Au fost amplasate în prealabil camioane-cisternă, gata să răcorească mulţimea în condiţiile unor temperaturi care se preconizează că vor depăşi 35 °C.

Iniţial programate pentru luna martie, dar amânate din cauza războiului, funeraliile includ o oprire la două sanctuare şiite din Irakul vecin. Alături de sicriul lui Ali Khamenei sunt expuse sicriele celor apropiaţi lui, ucişi împreună cu el în prima zi a războiului: una dintre fiicele sale, un ginere, o noră şi o nepoată, în vârstă de 14 luni, potrivit autorităţilor.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Nandito Badea şi George Stana, condamnaţi la închisoare după ce au înjunghiat un jurnalist iranian la Londra

Doi bărbaţi români, despre care procurorii britanici au afirmat că acţionau ca intermediari pentru guvernul iranian, au fost condamnaţi vineri la închisoare pentru că au înjunghiat la Londra un jurnalist care lucra pentru o organizaţie media în persană.

Preşedintele SUA a publicat un videoclip generat de IA în care vindecă "sindromul delirant anti-Trump" la vedete. VIDEO

Preşedintele american Donald Trump a publicat joi un videoclip generat de inteligenţa artificială (IA) în care se prezintă drept medic şi tratează vedete.

Primele imagini cu sicriul fostului lider suprem al Iranului, Ali Khamenei. Președintele a cerut mobilizare totală în stradă

La patru luni de la uciderea liderului suprem, Ali Khamenei, Iranul organizează cele mai mari funeralii din istoria țării. 

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.