Actriţa Stormy Daniels îl dă în judecată pe Trump pentru a obţine o invalidare a ”acordului tăcerii”

×
Publicitate

Actriţa de filme pentru adulți Stormy Daniels, pe numele ei adevărat Stephanie Clifford, l-a dat în judecată, la Los Angeles, pe preşedintele american Donald Trump.

Actrița încearcă să obţină o invalidare a clauzei de confidenţialitate dintr-un acord cu acesta care o împiedică să vorbească despre o relaţie cu el, potrivit unor documente judiciare, relatează DPA, conform news.ro.

Avocatul personal al lui Trump, Michael Cohen, a declarat luna trecută că i-a plătit personal 130.000 de dolari lui Clifford - sub numele de ”Peggy Peterson” - pentru a păstra tăcerea cu privire la relaţia lor, care ar fi avut loc cu un deceniu înainte ca Trump să fie învestit.

Potrivit unor documente judiciare postate online marţi de avocatul lui Clifford Michael Avenatti, Trump - desemnat drept "David Dennison" - nu a semnat niciodată acordul ceea ce-l face invalid.

În documente se mai arată că Michael Cohen a recurs ulterior la ”tactici de intimidare şi coerciţie” cu scopul de a obliga pe Clifford să semneze declaraţie falsă prin care a afirmat că relaţia ei cu Trump a fost o ştire falsă, după ce ”acordul tăcerii” a fost dezvăluit în presă.

Cohen a declarat anterior că președintele ”neagă cu vehemenţă” că a avut o relaţie cu Clifford, scrie news.ro. 

Plata în schimbul ”acordului tăcerii” a fost făcută în octombrie 2016, chiar înainte de alegerile prezidenţiale şi în perioada dezvăluirii de către Access Hollywood a unei înregistrări în care Trump s-a lăudat că a agresat sexual femei.

La acea vreme, Clifford se afla în negocieri cu emisiunea ABC Good Morning America să apară şi să vorbească despre Trump, a dezvăluit The Wall Street Journal (WSJ),

Clifford afirmă că a întreţinut relaţii sexuale cu Trump în urma unui celebru turneu de golf la Lake Tahoe, în 2006, la un an după ce acesta s-a căsătorit cu Melania, şi că aceste întâlniri au continuat ”o bună parte din 2007”, potrivit plângerii.

Fiul lui Donald Trump cu Melania, Barron, s-a născut în martie 2006.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplica?ia ?tirile ProTV pentru telefoane Android ?i iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61945125
Cel puţin 18 morţi în Papua Noua Guinee, în urma unui seism cu magnitudinea de 6,7

Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,7 care s-a produs la primele ore ale zilei de miercuri în regiunea montană Southern Highlands din Papua Noua Guinee.

61929296
Încă o demisie la Casa Albă: Gary Cohn, principalul consilier economic al lui Trump

Casa Albă a anunţat marţi demisia lui Gary Cohn, principalul consilier economic al preşedintelui Donald Trump, informează agenţiile internaţionale de presă.

61945120
Două zile de proteste în Bulgaria pentru susținerea medicului care a împușcat un hoț rom

Un jaf încheiat cu uciderea hoţului a provocat proteste în Bulgaria.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.