O pacientă căreia medicul Dan Tesloianu i-a implantat un simulator cardiac a murit la Terapie Intensivă. Ce spune familia

×
Publicitate

O femeie de 74 de ani din județul Bacău, fostă pacientă a medicului Tesloianu, s-a stins luni noapte, după mai mult de două săptămâni în care a fost internată la Terapie Intensivă.

Fiica femeii a făcut plângere la Poliție. Mărturia ei va ajunge în dosarul care îl vizează deja pe cardiologul acuzat că le implanta unor cardiaci stimulatoare luate de la morți.

Femeii de 74 de ani îi fusese implantat un cardiostimulator în luna august, anul trecut, de către medicul Dan Tesloianu. Apoi au tot apărut complicații, urmate de internări repetate. Noaptea trecută s-a stins.

Fiica ei a făcut deja plângere la Poliție, iar agenții i-au spus că urmează să fie audiată. Mărturia ar putea fi anexată la dosarul în care doctorul a fost arestat pentru abuz în serviciu și luare de mită. Deocamdată, anchetatorii încercă să afle dacă moartea acestei femei are sau nu legătură cu intervențiile făcute.

Gabriela Barzu, fiica pacientei:
„Faptul că medicul a fost arestat, mi-a trezit suspiciuni, după ce mama a murit. Pentru mine este o moarte suspectă și aș dori să i se facă autopsia”.

Faptele de care este acuzat medicul s-ar fi petrecut, potrivit procurorilor, în perioada 2017 - august 2022. Potrivit procurorilor, mulți pacienți nici nu ar fi avut, de fapt, nevoie de stimulatoare, iar implantarea lor s-a făcut prin consemnarea unor diagnostice fictive sau prin recomandarea unor medicamente, care să le provoace bolnavilor anumite reacții, astfel încât să fie convinși să accepte intervenția.

„O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate sau recomandate de către medic, nu erau necesare. Operaționalizarea lor s-a făcut fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacțîi de natură a conduce la simptomatologia specifică”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă ICCJ.

Anchetatorii susțin că fost implantate, astfel, 238 de dispozitive extrase de la cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște. Dispozitivele au fost reutilizate, deși acest lucru este interzis de legislație și este consemnat și pe ambalaj.

Potrivit procurorilor, doctorul ar fi creat o rețea formată din cadre medicale, care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la decedați. Între timp, continuă să apară mărturiile unor foști pacienți sau ale rudelor acestora.

O tânără din Iași povestește că bunica sa, o femeie de 71 de ani, a fost operată acum patru ani de doctorul Tesloianu, care i-a implatat un cardiostimulator. Pacienta a început să se simtă rău după operație. Acum, nepoata sa are suspiciuni.

Nepoata unei paciente: „Au fost atât de rapizi și au insistat cu operația asta, încât noi nu am mai avut timp să ne interesăm, să mai cerem o părere”.

Iar fiica altui pacient, operat în 2019 de același doctor, spune că după implantarea unui cardiostimulator, starea de sănătate a tatălui său s-ar fi degradat constant. Acest lucru, însă, trebuie demonstrat acum de anchetatori.

Fiica unui pacient: „Odată cu punerea peacemaker-ului, starea lui de starea lui de sănătate s-a degradat lent. El era anesteziat și l-au pus să se ridice în fund și i-au arătat, uite ăsta este aparatul pe care o să vi-l punem”.

Medicul Dan Tesloianu susține că nu s-a îndoit nicio clipă că intervențiile sale cu dispozitive prelevate de la decedați sunt nelegale. Ba chiar nu ar fi ascuns acest lucru și ar fi menționat în fișele medicale că ar fi refolosit dispozitive implantate inițial altor pacienți. În tot acest scandal, Colegiul Medicilor din Iași nu a făcut nimic deocamdată.

Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași: „Noi nu avem cum să începem o anchetă în momentul acesta din cauză că nu avem nicio plângere care să aducă cu cazul Tesloianu. Nu cred că putem să facem o reclamație”.

În dosarul doctorului Tesloianu sunt cercetați un medic din Brașov și doi din Iași, un rezident și o doctoriță, medic specialist.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62325961
Un bărbat din Dumbrăvița care și-a împușcat iubita cu o armă de vânătoare, condamnat la închisoare. Cum s-a întâmplat totul

După aproape un an de proces, un bărbat din Dumbrăvița, județul Brașov, a fost condamnat la închisoare, pentru că și-a împușcat mortal fosta iubită cu arma de vânătoare.

62325998
Un tată din Vaslui și-a violat vreme de patru ani fetița de 12 ani. „A amenințat că o bate, îi era frică de tatăl ei”

Un bărbat de 38 de ani din județul Vaslui a fost arestat pentru acuzații oribile. Și-ar fi violat fata în vârstă de 12 ani. Amenințată cu bătaia, copila a îndurat abuzurile tatălui ei vreme de patru ani, spun procurorii.

62325551
O fată de 13 ani a fost lovită de o bucată de tablă care s-a desprins dintr-un acoperiș, în Deva. Minora a ajuns la spital

O fată de 13 ani a fost lovită, marţi, pe o stradă din Deva, de o bucată de tablă care s-a desprins dintr-un acoperiş şi a căzut. În urma incidentului, fata a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale.

 

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.