La ce trebuie să fii atent când îți instalezi panouri fotovoltaice. “Nu apelați la intermediari!”

×
Publicitate

Înscrierile pentru programul Casa Verde Fotovoltaice se apropie de final. Mai sunt doar două regiuni pentru care doritorii pot trimite documente, iar pentru primele regiuni, fondurile s-au epuizat în mai puțin de două minute.

Interesul este uriaș, mai ales că din acest an, statul acordă bani și pentru baterii de stocare a energiei produse de panourile solare. Șefii ANRE recunosc că sunt prea mulți prosumatori pentru cât poate „duce” rețeaua națională, și încearcă prin această măsură să reducă dezechilibrele din sistem.

La ce să fie atenție viitorii prosumatori a explicat Dan Pîrșan , președintele Asociației Prosumatorilor, la emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică.

El a avertizat, în primul rând, că este foarte riscant pentru cei care se înscrie în programul Casa Verde să apeleze la intermediari, pentru că există riscul major al furtului de identitate.

Reamintim că, anul acesta, programul Casa Verde a devenit o adevărată „olimpiadă de IT”, iar mulți români și-au lăsat datele personale la îndemâna unor intermediari care promiteau înscrierea în sistem.

Dan Pîrșan: “Nu este o soluție bună, pentru că doritorii trebuie să-și trimită unor necunoscuți, până la urmă, o copie după cartea de identitate și mai ales o adeverință de de la cadastru, de la înscrierea în Cartea Funciară, care de multe ori vine în original, semnată electronic de la ei. (…) E riscant, nu e în regulă să dăm unor necunoscuți astfel de date sensibile.”

Atenție la ce sisteme vă instalați. “Banii din program sunt absolut suficienți”

Dan Pîrșan: "Vreau să vă spun că internetul este plin de sisteme de relativ proastă calitate, iar bugetul pe 2024 este arhi-suficient pentru un sistem de 4-5 kw, cu acumulare, cu materiale de top.

(Oamenii) trebuie să fie foarte atenți ce li se montează. Avantajul acestui program e că persoanele care au fost declarate eligibile își pot alege instalatorul.

Eu recomand ca viitorii prosumatori să fie foarte atenți la ce materiale își montează, pentru ca, de exemplu,să nu fie incluse bateriile cu plumb - care emană gaze toxice, respectiv dioxid de sodiu, și în anumite condiții, chiar și hidrogen, care este inflamabil. Banii sunt absolut suficienți pentru baterii de calitate foarte bună și invertoare mai ales, de calitate foarte bună."

Dan Pîrșan a precizat că, după încheierea înscrierilor din acest an, asociația pe care o conduce va publica și un ghid practic pentru cei care doresc să-și instaleze panouri fotovoltaice. Ghidul va conține recomandări importante de ordin tehnic, pentru a evita instalarea de panouri și baterii de proastă calitate, sau care au durata de garanție prea scurtă.

Ce durată de viață au echipamentele și bateriile de stocare?

Dan Pîrșan: "Garanțiile la invertoare - gama serioasă, să zicem - sunt undeva între șapte și zece ani de zile, iar acumulatorii de generație nouă au o garanție între zece și 20 de ani. Eu zic că între 15 și 20 de ani acel sistem va produce, 80% din prima zi, având o degradare a panourilor."

Ștefana Todică: Ne putem aștepta la o “taxă pe soare”, în viitor?

Dan Pîrșan: “Nu. Ne-am săturat de jocul ăsta de-a șoarecele cu pisica. Adică uite taxa pe soare, nu e taxa pe soare. Mâine nu știu cui îi vine nu știu ce idee. (…) În cinci ani de zile, prosumatorii se vor refugia în stocare, capacitățile de stocare devenind din ce în ce mai ieftine. Prosumatorii vor avea tendința să adauge încă un modul de baterie, încă un modul de baterie, încă un modul de baterie, iar surplusul să nu-l mai dăm rețelelor «muribunde»”

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cum discutăm cu adolescenții despre buget și banii de buzunar. Expert: “Este printre cele mai importante conversații”

Când vine vorba despre relația părinte-adolescent, unele conversații sunt inevitabile, iar una dintre ele este și cea despre bani.

Din 1 octombrie cresc din nou ratele celor care au credite cu dobândă variabilă. La ce dobânzi să ne așteptăm în 2025

De marți, 1 octombrie, cresc din nou ratele celor care au credite cu dobândă variabilă. Noul indice IRCC ajunge la șase la sută și este, astfel, peste ROBOR.

Ce trebuie să facă doritorii pentru a prinde fondurile pentru „Casa Verde Fotovoltaice”. Înscrierile încep în câteva zile

Mai sunt câteva zile până încep înscrierile pentru „Casa Verde Fotovoltaice”. În cazul programelor de acest tip, regula este „primul venit, primul servit”, însă, în anii trecuți, banii s-au terminat în câteva minute.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.