Ștefana Todică: Așadar, avem o nouă taxă. Despre ce este vorba? De la 1 noiembrie?

Cristi Movilă, președintele Asociației Magazinelor Online: E vorba de o taxă de procesare de 2 euro pentru fiecare articol distinct din punct de vedere vamal, care intră pe teritoriul Uniunii Europene. Avem un volum foarte mare de colete care au intrat. De exemplu, anul trecut au fost aproape șase miliarde de colete care au intrat pe teritoriul Uniunii. Iar aceste colete trebuie procesate. Sunt niște costuri de procesare pe care le suportăm noi. E foarte important să înțelegem asta. Adică, în momentul în care un comerciant trimite pe teritoriul Uniunii un colet, el este supus unor costuri. Avem transport, trebuie să existe anumite controale pentru coletul respectiv și așa mai departe. Și atunci ajungem să plătim, iată, acum, de la 1 noiembrie, 2 euro pentru fiecare categorie de produse.

Ștefana Todică: Ce înseamnă acest lucru?

Cristi Movilă: Exact, 2 euro pe fiecare produs distinct din punct de vedere vamal. Practic, dacă noi cumpărăm inclusiv două tricouri care au două țări de origine diferite, ele vor avea de două ori taxa aceasta de 2 euro. Și spuneam că e foarte important să facem bine calculele. Ce avem aici este un exemplu despre cum ar urma să plătim pentru un colet din afara Uniunii Europene de acum.

Ștefana Todică: Avem, de exemplu, un colet în care am pus o pereche de pantaloni, un tricou și un parfum, deci trei categorii diferite de produse. Cum arată calculul? Trebuie să plătim de trei ori 2 euro și atunci ajungem la taxe de aproximativ 80 de lei, adică 15 euro?

Cristi Movilă: Sunt două taxe. Avem și această taxă de 3 euro pe care o plătim deja din iulie.

Ștefana Todică: Care e diferența între ele?

Cristi Movilă: Foarte important e că avem o taxă vamală de 3 euro, pentru că aceste produse nu sunt supuse taxării vamale așa cum sunt supuse coletele de peste 150 de euro. Deci, cumva, taxa asta are o justificare vamală și una corectă, pentru că aceste colete nu au o taxă vamală.

Ștefana Todică: Și această nouă taxă, de 2 euro?

Cristi Movilă: Ulterior avem o taxă nouă de 2 euro, care e o taxă de procesare și care a venit să înlocuiască taxa de procesare națională, pentru că avem foarte multe costuri legate de procesarea acestor colete. Inclusiv dacă ne uităm la un colet sau la o comandă care are mai multe colete, acestea intră pe teritoriul Uniunii și trebuie cumva taxate în concordanță.

Ștefana Todică: Cine plătește?

Cristi Movilă: Noi, de cele mai multe ori, dar nu vedem asta la început. De aceea e important să știm de la început ce urmează. Oficial, o plătește comerciantul, doar că acest comerciant dă mai departe taxa respectivă în prețul produsului sau o transferă transparent către client. Adică, în momentul în care avem coșul de cumpărături, la finalul coșului de cumpărături putem vedea această taxă deja adăugată în mod transparent.

Ștefana Todică: Și dacă vreau să returnez sau poate produsul are un defect și vreau să-l trimit înapoi, primesc 80 de lei sau poate doar jumătate, 40 de lei, dacă nu e vorba de toate produsele?

Cristi Movilă: Corect. Foarte importantă această mențiune. În momentul în care am plătit taxa, atât taxa vamală, cât și taxa de procesare, coletele au ajuns pe teritoriul Uniunii. Taxa a fost încasată. Deci nu se restituie. Poate exista o excepție în care comerciantul decide să restituie întreaga sumă, dar este decizia pură a comerciantului. Deci e foarte important să înțelegem lucrurile astea. Pe de altă parte, toate aceste taxe au rolul de a încuraja comercianții din afara Uniunii să mute marfa pe teritoriul Uniunii și să o trimită de aici, adică să facă un import așa cum fac majoritatea businessurilor care vând aici. Toate aceste procese sunt vămuite, adică au taxe vamale adăugate. Le procesează businessul respectiv, după care le trimite mai departe individual către clienții finali. Și atunci, când facem calculul, ne gândim la aceste taxe. Nu le avem de plătit dacă sunt produse din interiorul Uniunii Europene sau din România.

Ștefana Todică: Adăugăm, de ce nu, și transportul, nu? Așa facem calculul și nu mai avem de plătit taxa națională de 25 de lei, tot începând de la 1 noiembrie.

Cristi Movilă: Exact. Practic, de la 1 noiembrie, taxa de 25 de lei a fost înlocuită de această taxă nouă de la Uniunea Europeană. Foarte important de menționat e că această taxă se colectează în statul în care ajunge coletul, dar 75% din valoarea ei merge către Uniune și 25% către statul respectiv, spre deosebire de taxa națională, care rămânea pe teritoriul României. Foarte important este să ne uităm nu doar la valoarea produselor și la valoarea taxelor, dar și la faptul că trebuie să cunoști comerciantul de la care cumperi, mai ales că vine Black Friday. Trebuie să am niște autorități care îmi pot apăra drepturile, pentru că e foarte greu pentru autorități să meargă mai departe către, nu știu, zecile de mii, sutele de mii de vânzători din China. Și să ne uităm la faptul că întotdeauna această cumpărătură este o cumpărătură la distanță. Deci trebuie să am dreptul să mă retrag din cumpărătura respectivă și să existe niște autorități care îmi protejează aceste drepturi.