Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanţii comisiei de la Veneţia. “Sunt foarte optimist"

×
Publicitate

Întâlnire importantă marți la Palatul Cotroceni. Şeful statului i-a primit pe reprezentanţii comisiei de la Veneţia pentru a discuta despre pachetul de legi privind reforma în justiţie.

Judecătorii sunt la Bucureşti după ce liberalii dar şi preşedintele Klaus Iohannis au sesizat forul internaţional în legătură cu cele trei texte adoptate de Parlament.  "Apreciez foarte mult că în timp foarte scurt ați reușit să organizați această vizită. Înțeleg că ați avut deja căteva întâlniri și sunt foarte optimist in legatura cu viteza cu care veți trage concluziile”, a spus şeful statului, în debutul întâlnirii. După discuţii Iohannis a acuzat PSD şi ALDE că încearcă să-i diminueze puterile.

Delegaţia Comisiei de la Veneţia aflată de luni în România este formată din Thomas Markert, secretar al Comisiei de la Veneţia, Hanna Suchocka, preşedinte de onoare al Comisiei de la Veneţia, Artemiza Chisca - şeful Diviziei Instituţii Democratice a Comisiei de la Veneţia, Kaarlo Tuori, membru al Comisiei de la Veneţia (Finlanda), Nicolae Esanu, membru supleant al Comisiei de la Veneţia (Republica Moldova), domnul Jean-Claude Scholsem, membru supleant al Comisiei de la Veneţia (Belgia).

Din partea ministerului, au fost prezenţi la întâlnire secretarul de stat Marieta Safta, director, Direcţia Elaborare Acte Normative, Alina Rădoi, consilier juridic, Direcţia Elaborare Acte Normative, Ileana Petre, consilier de afaceri europene Direcţia Afaceri Europene şi Drepturile Omului, Andreea Petcu, precum şi, consilier diplomatic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Adina Vasile.

Delegaţia Comisiei de la Veneţia a venit luni la Bucureşti într-o vizită de două zile având ca temă modificările la legile Justiţiei.

Programul delegaţiei include întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul Justiţiei, cu reprezentanţi ai DNA, Parchetului General, CSM, ICCJ, dar şi cu parlamentari din Comisia Iordache şi cu organizaţiile magistraţilor.

Luni, membrii Comisiei de la Veneţia s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi cu procurorul general Augustin Lazăr.

Ministerul Justiţiei a transmis la finalul întâlnirii dintre ministrul Tudorel Toader şi membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia că aceştia au discutat despre parcursul legilor justiţiei şi despre stadiul lor actual, precum şi despre modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. Toader a prezentat în cadrul întâlnirii detalii despre procesul de modificare a legilor, despre obligaţia părţilor implicate în acest proces, răspunzând apoi la întrebările delegaţiei, a mai precizat ministerul, potrivit News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în 2 mai, că trimite la Curtea Constituţională întregul pachet al legilor justiţiei şi sesizează Comisia de la Veneţia, el adresând şi un apel CCR să nu se grăbească şi să conlucreze cu organismul european. Preşedintele spunea că, după ce Curtea Constituţională se va exprima asupra actelor normative, va face o nouă analiză a legilor şi va decide atunci dacă se impune o nouă reexaminare a celor trei legi de către Parlament.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61966101
Iohannis: Avem un nou super ministru al Justiției care decide și președintele execută?

Klaus Iohannis a susținut marți în cadrul unei declarații de presă că PSD încearcă să amputeze puterile preşedintelui pentru că preşedintele are altă părere.

61963518
Iohannis, reacție acidă după mitingul PSD: Se trezește un politician care este și infractor să amenințe magistrații

Klaus Iohannis a avut o reacție acidă după mitingul PSD de sâmbătă, spunând că a fost unul ”mediocru”.

61956272
Un membru CNA s-a autosesizat în privința afirmațiilor ”mincinoase” ale lui Liviu Dragnea

Dorina Rusu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, s-a sesizat în legătură cu afirmaţiile „mincinoase” şi ameninţările aduse de Liviu Dragnea procurorilor şi preşedintelui României, duminică, într-o emisiune televizată.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.