Coșmar repetat. Familii sinistrate după explozia de la Crevedia, afectate de un incendiu la containerele unde locuiau

×
Publicitate

După aproape un an și jumătate de la dezastrul din comuna Crevedia de lângă București, localnicii au trecut iar printr-o noapte de coșmar.

Patru containere - aflate aproape de fosta stație GPL unde s-au produs cele două explozii devastatoare - au ars în urma unui incendiu violent. Acolo locuiau cei care au rămas fără case, în 2023. 10 persoane s-au evacuat, iar 2 dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Panica s-a instalat puțin după ora 21:00. Patru containere, în care locuiau cei care au rămas fără munca de o viață după explozia devastatoare din august 2023, s-au aprins. Când au ajuns pompierii, mai ardeau și paleți de lemn, dar și două mașini.

Oamenii din zonă au văzut incendiul și au sunat după ajutor.

Bătrân: „Am ieşit din casă, nu am văzut decât fum. Bătea vântul încoace şi atât, am dat telefon la pompieri. Sunt mai multe familii, că stăteau aici, aveau 3-4 d-alea”

Femeie: „Noi deja suntem speriaţi de atunci, casa vedeţi că e dusă, şi acum chiar ne-a dat peste cap de tot.”

Zece autospeciale de stingere au fost trimise în zonă. Din cauza degajărilor mari de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT și au blocat traficul în zonă.

Flăcările au izbucnit chiar la 150 de metri distanţă de locul în care în 2023 s-au petrecut exploziile devastatoare de la staţia GPL.

Maior Ion, ISU Dâmbovița: „Cele 10 victime s au autoevacuat, două dintre ele au primit îngrijiri medicale, aveau escoriaţii la nivelul membrelor superioare, nu sunt probleme, au refuzat transportul la spital”.

Cei care locuiau în aceste construcții spun că trec pentru a doua oară prin chinul de acum un an și jumătate, când totul a ars sub ochii lor.

Proprietară: „Iarăşi i-a ars pianul copilului, iarăşi ne-a ars tot, n-avem nimic. Am încercat să opresc, m-a aruncat, sunt vânată pe picioare, peste tot, tăiată la mâini, n-am reuşit să opresc de la stâlp de afară. Tragedia era că nu puteam să ieşim cu copiii din cauza scânteilor. S-au supraîncălzit containerele probabil, dar cu ce să ne încălzim.”

Bărbat: „Suntem cu toţii victimele exploziei din 2023. eu am fost într-o stare de comă avansată.”

Pe 26 august 2023, comuna Crevedia de lângă București era zguduită de una dintre cele mai mari tragedii din ultimii ani. Deflagrațiile s-au produs la o stație GPL, care funcționa ilegal. Numărul victimelor, printre care și mulți salvatori, rămâne copleșitor. Șase oameni au murit și 56 au fost grav răniți. Opt case au fost complet distruse, iar 11 afectate parțial.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62514019
„Ordonanța-trenuleț” nu va fi abrogată. Concluziile negocierilor cu sindicatele, după protestul din fața Guvernului

Nu se pune problema abrogării „ordonanței trenuleț”, ci ea trebuie „interpretată”. Este concluzia întâlnirilor dintre reprezentanții Guvernului și sindicatele de vineri, de la Palatul Victoria.

62514627
Paula și Iasmina au fost găsite după patru zile. Elevele date în urmărire internațională erau într-un hotel din Oradea

Cele două adolescente din Sălaj, date în urmărire europeană după ce nu se mai întorseseră la domiciliu din 20 ianuarie, au fost identificare de poliţişti într-un hotel din Oradea.

62514625
Dezvăluirile ministrului Justiției despre ancheta privind primul tur la prezidențiale: „Sunt mai multe dosare”

Ancheta procurorilor cu privire la primul tur al alegerilor prezidențiale este împărțită în mai multe dosare, a afirmat ministrul Justiției, Radu Marinescu.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.