Caz unic în lume. Cum a reușit un român să se întoarcă după gratii la nici 3 ore după ce a fost eliberat din pușcărie

62132356
StirilePROTV

Un român a reușit o ”performanță” probabil unică în lume, după ce a fost băgat înapoi în arest la mai puțin de trei ore de la eliberarea sa din închisoare.

 

Un bărbat de 36 de ani care a fost închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi s-a reîntors în timp record în spatele gratiilor după ce a comis o nouă infracţiune în aproximativ trei ore de la eliberare, scrie Ziarul de Iași.

Incredibila ispravă a ieșit la iveală recent, după ce individul a fost din nou condamnat.

Marius Ciprian Vărzar este originar din Dorohoi, judeţul Botoşani, şi a fost eliberat la termen în data de 2 septembrie 2019.

În jurul orei 15, individul a ieşit de pe poarta închisorii şi a mers direct la gară, unde a consumat alcool.

„În jurul orelor 17:40, inculpatul a ajuns în dreptul peroanelor din staţia CFR Iaşi Nord, unde s-a aşezat pe o bancă şi a început să discute în contradictoriu cu un grup de călători care aşteptau trenul“, au precizat judecătorii.

O patrulă de poliţie a trecut prin zonă şi a văzut că individul e sub influenţa alcoolului şi face scandal.

L-au luat pe Vărzar şi l-au dus la sediu, unde l-au percheziţionat şi l-au informat că va fi sancţionat contravenţional.

 

A amenințat polițiștii cu moartea 

 

„După ce i s-a adus la cunoştinţă că va fi sancţionat, acesta a adresat cuvinte şi expresii jignitoare agenţilor de poliţie, afirmând apoi faţă de agentul de poliţie B.I. că nu are ce-i face, că el a făcut puşcărie şi că îl va aştepta pe o alee din faţa blocului ca să-l omoare, afirmând, totodată, faţă de agentul de poliţie C.C.A, că îl va lovi şi omorî pe acesta“, se arată în motivare.

Individul a fost dus în acea seară la Institutul „Socola“, ajungând în final după gratii.

A doua zi, la audieri, a continuat să ameninţe poliţiştii, motiv pentru care a fost deschis dosar penal pentru ultraj şi ameninţare.

Recent, Vărzar, care mai este cercetat şi pentru trafic de carne vie, a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare pentru scandalul de la gară, sentinţa nefiind însă definitivă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62132330
Distanțarea socială îi lasă flâmânzi pe turiști. Fug cu farfuria de mâncare când îi prinde ploaia

Deși statul a decis că hotelurile pot primi clienți, afacerile din turism sunt puse la grea încercare de regulile impuse de pandemie. 9 din 10 unități de primire nu au soluții pentru a servi masa la un grad de ocupare de 100 %.

62121440
Şef din Poliţia Capitalei, demis după ce a fost inculpat într-un dosar de corupţie

Şeful Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Capitalei a fost pus la dispoziţie, fiind inculpat într-un dosar penal.

62132329
Eclipsa de soare din 21 iunie 2020. Zonele de unde va fi vizibilă

Urmează cea mai scurtă noapte din acest an, pentru că este solstițiul de vară, iar duminică dimineață ne vom trezi cu un eveniment astronomic special. O eclipsă de soare parțială, vizibilă și de pe teritoriul României.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.