Plângere la DNA împotriva edilului din Sectorul 5 și a primarului general: ”Comportament mizerabil”

62132343

USR Sector 5 a formulat denunţ penal la DNA împotriva primarului Sectorului 5, Daniel Florea, şi a primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi împiedicare a exercitării drepturilor electorale.

 

”USR Sector 5 a înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie un denunţ penal împotriva lui Daniel Florea şi a Gabrielei Firea pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi de împiedicare a exercitării drepturilor electorale. Deoarece comportamentul mizerabil este deja marcă înregistrată PSD, Daniel Florea a orchestrat perturbarea prin zgomot (claxoane, motoare ambalate) şi duşuri cu dezinfectant a participanţilor la conferinţa de presă susţinută de Nicuşor Dan”, anunţă USR Bucureşti, într-o postare pe Facebook.

USR Sector 5 menţionează că Nicuşor Dan intenţiona să prezinte, în cadrul conferinţei de presă, proiectul unui metrou de suprafaţă în zonă.

”În zona în care Nicuşor susţinea conferinţa de presă au fost parcate autoutilitarele inscripţionate cu însemnele primarului (#DF, #Fapte) pentru a obtura vederea spre zona pentru care Nicuşor propune metrou uşor pe infrastructura existentă de cale ferată, în vreme ce #DF o desfiinţează. Evenimentul acesta vine după episodul când PSD şi-a trimis reprezentantul ”de seamă”, Aurelian Bădulescu, să boicoteze o altă conferinţă de presă, vorbind peste Nicuşor Dan şi nepermiţându-i acestuia să îşi expună punctul de vedere”, se mai arată în postare.

Joi, conferinţa de presă susţinută de deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, la intersecţia dintre strada Progresului cu strada Doctor Constantin Istrati, a fost perturbată în mod repetat de claxoanele maşinilor de salubritate ale Sectorului 5.

 

Primăria Sectorului 5 spune că mașinile aveau treabă în zonă

 

Nicuşor Dan s-a adresat la un moment dat unui poliţist local, întrebându-l de ce nu a luat măsuri pentru a asigura liniştea publică, însă poliţistul i-a cerut să revină pe trotuar.

Într-un comunicat de presă, Primăria Sectorului 5 a precizat că Societatea Salubrizare Fapte 5 SA, deţinută de Consiliul Local, avea programată o acţiune în zona străzii Progresului, pentru neutralizarea unor depozite necontrolate de deşeuri.

”Atât schimbul I, cât şi schimbul II din 17.06.2020 şi schimbul I din 18.06.2020, aferente programului de salubrizare pentru ridicarea deşeurilor din depozite necontrolate, au acţionat în zona străzii Progresului. Acţiunea aflată în desfăşurare a fost întreruptă de un grup de cetăţeni, care au organizat o adunare spontană în zona în care acţionau utilajele de salubrizare. Această acţiune a perturbat operaţiunea de salubrizare şi a creat ambuteiaje în trafic între orele 9.00 şi 11.00. Din această cauză, Poliţia Locală a Sectorului 5 a fost nevoită să intervină pentru a fluidiza traficul, dar şi pentru a restabili ordinea publică, în contextul în care blocajele din trafic riscau să se amplifice”, a precizat primăria.

Pe 5 iunie, o altă conferinţă de presă susţinută de Nicuşor Dan pe Prelungirea Ghencea despre proiectele administraţiei conduse de Gabriela Firea a fost întreruptă de viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62131907
Reacția dură a lui Orban după ce conferința lui Nicușor Dan a fost din nou bruiată

Premierul Ludovic Orban, a criticat, vineri, boicotarea conferinţei de presă a lui Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, arătând că trotuarele, drumurile publice, parcurile şi grădinile sunt spaţii publice şi aparţin fiecărui bucureştean.

62131907
Explicațiile angajaților de la salubritate care s-au învârtit în cerc în timpul conferinței lui Nicușor Dan

O nouă conferință de presă a candidatului la primăria Capitalei Nicușor Dan a fost sabotată. S-a întâmplat în sectorul 5, unde mai multe utilaje de la salubritate au claxonat și i-au stropit cu substanțe dezinfectante pe participanții la eveniment.

62131944
Polițistul care a intervenit în timpul conferinței lui Nicușor Dan ar fi fost inculpat pentru luare de mită

Polițistul care a intervenit în timpul conferinței de presă pe care a susținut-o, joi, candidatul PNL-USR la primăria Capitalei Nicușor Dan ar fi fost inculpat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unui lider PNL.

Recomandări
Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.