Toţi taţii salariați vor primi concediu paternal, extins la 10 zile. Legea a fost votată și merge la promulgare

62452855
Shutterstock

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal 210/1999.

Iniţiativa legislativă prevede acordarea concediul paternal tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii.

De asemenea, măsurile adoptate se referă la extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la cinci zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare. Legea merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022, prin care se prevede transpunerea unor dispoziţii din Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului.

Principalele măsuri adoptate se referă la:

- acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;

- introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006;

- extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare;

- completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal;

- introducerea de reglementări privind sancţiunile în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale care transpun prevederile directivei.

Senatul a adoptat proiectul, pe 19 septembrie 2022, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional şi legea merge la promulgare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62452766
Raisa ar fi fost omorâtă, martorii spun că avea urme de violență la gât. Primele imagini cu locul în care a fost găsită

Tragedie cu multe semne de întrebare, în Dolj! Fetiţa de doi ani şi jumătate care a dispărut luni de-acasă a fost găsită marți moartă, la 200 de metri de locuinţa părintească. Cele mai multe indicii arată că fetiţa ar fi fost omorâtă.

62447845
Cod galben de viituri pe râuri din 14 judeţe până miercuri noaptea. Avertismentul hidrologilor

Hidrologii au instituit Cod galben de viituri, începând de marţi după-amiază până miercuri noaptea, pe râuri din 14 judeţe.

62452808
Două „clarvăzătoare” au făcut 95.000 de euro în doar câteva luni, după ce au păcălit oameni racolați pe internet

Două auto-intitulate tămăduitoare şi clarvăzătoare - una din Galaţi, cealaltă din Prahova -, care îşi racolau clienţii pe internet, sunt cercetate de poliţişti pentru înşelăciune.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.