În multe comunități ortodoxe, mâna dreaptă este, de asemenea, cea asociată cu verigheta. Un gest care pare universal ascunde, de fapt, tradiții foarte diferite.
Nici în România lucrurile nu sunt chiar atât de simple. În timpul slujbei ortodoxe, preotul așază verighetele pe mâna dreaptă a mirilor, apoi le mută pe stânga. De unde vine această diferență? Și de ce au ajuns unele popoare să poarte inelul pe mâna stângă, în timp ce altele au ales-o pe cea dreaptă? Explicațiile duc de la o veche credință despre o venă care ar lega inelarul de inimă până la simboluri religioase și obiceiuri păstrate de secole.
De unde vine obiceiul de a purta verigheta
Inelele erau purtate încă din Egiptul Antic, iar forma lor circulară, fără început și fără sfârșit, era asociată cu eternitatea. Cercul a devenit astfel un simbol al continuității și al unei legături menite să dureze. În timp, inelul a căpătat și semnificații legate de logodnă și căsătorie, iar obiceiul s-a conturat treptat, în culturi diferite.
În lumea romană există dovezi mai clare despre folosirea inelului în logodnă și în legătură cu mariajul. Primele inele de logodnă erau adesea din fier, iar mai târziu au fost folosite și cele din aur. Dincolo de simbolul fidelității, inelul putea marca și un angajament între familii, inclusiv în privința bunurilor și a gospodăriei.
Un exemplu se păstrează în colecția Muzeului Metropolitan de Artă din New York. Un inel roman din aur, datat în secolul al III-lea d.Hr., pe care instituția îl descrie ca fiind folosit la logodnă sau la nuntă. Muzeul notează că tradiția oferirii unui astfel de inel s-a consolidat în acea perioadă.
De ce unele popoare poartă verigheta pe mâna stângă
În Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Franța și Italia, verigheta se poartă, în mod obișnuit, pe inelarul mâinii stângi. Aceeași tradiție este întâlnită și în Australia.
Una dintre explicațiile istorice cel mai des invocate este legenda Vena Amoris, adică „vena dragostei”. Potrivit acestei credințe, de la al patrulea deget al mâinii stângi ar porni o venă care ar ajunge direct la inimă. Inelul purtat acolo ar fi fost, astfel, așezat simbolic pe drumul cel mai scurt către centrul sentimentelor.
Povestea este frumoasă, dar nu are fundament anatomic. Medicina modernă nu identifică o venă specială care să lege inelarul mâinii stângi direct de inimă. Vasele de sânge ale degetelor fac parte din sistemul circulator general, fără o legătură privilegiată între acest deget și inimă. Legenda a supraviețuit însă și a rămas una dintre explicațiile populare ale obiceiului occidental. Gemological Institute of America (GIA) prezintă această tradiție și diferența dintre credința veche și realitatea anatomică.
Există și explicații practice pentru alegerea mâinii stângi, cum ar fi faptul că, pentru o persoană dreptace, aceasta este folosită mai puțin în multe activități de zi cu zi. Inelul ar fi astfel mai puțin expus loviturilor sau uzurii. Nu există însă dovezi că acesta ar fi motivul istoric pentru care s-a impus tradiția.
În ce țări se poartă verigheta pe mâna dreaptă
În Germania, Austria, Polonia și în mai multe țări din Europa de Est și de Sud-Est, verigheta este purtată în mod tradițional pe mâna dreaptă. Obiceiul este întâlnit și în Grecia, Rusia, Serbia, Bulgaria și Ucraina. În Norvegia există, de asemenea, o tradiție a purtării inelului pe dreapta, deși practicile pot varia.
În unele dintre aceste țări, alegerea este legată de tradiția creștin-ortodoxă. Mâna dreaptă are o semnificație aparte în ritualurile religioase și în limbajul simbolic al creștinismului: este asociată cu binecuvântarea, puterea și autoritatea. Expresii precum „de-a dreapta Tatălui” au contribuit la această simbolistică.
În alte locuri, obiceiul ține mai ales de tradiția locală. În Germania și Austria, de exemplu, verigheta este purtată în mod obișnuit pe dreapta, în timp ce inelul de logodnă poate fi purtat pe stânga înainte de nuntă. În Spania, practica diferă de la o regiune la alta, iar în Catalonia este întâlnită și purtarea pe mâna stângă.
Și limba latină păstrează o asociere simbolică între cele două mâini. Dexter înseamnă „dreapta” și se află la originea cuvântului „dexteritate”, în timp ce sinister, termenul pentru „stânga”, a căpătat în limbile moderne și sensuri negative. Această diferență de vocabular reflectă o veche preferință culturală pentru partea dreaptă, dar nu explică singură felul în care s-au format tradițiile verighetei.
În tradiția iudaică există un alt detaliu interesant: în timpul ceremoniei de nuntă, mirele așază inelul pe arătătorul mâinii drepte a miresei. După ceremonie, inelul poate fi mutat pe inelar, potrivit obiceiului urmat de cuplu.
Cum este tradiția în România
În România, rânduiala cununiei ortodoxe oferă o explicație aparte pentru felul în care sunt purtate verighetele. În timpul slujbei de logodnă, preotul le așază pe mâna dreaptă a mirilor, apoi are loc schimbarea lor pe mâna stângă.
Un studiu semnat de Mihai Iordache și publicat în revista teologică Teologia, în 2020, explică simbolismul acestui gest: mâna dreaptă este asociată cu puterea și demnitatea primite prin binecuvântare, în timp ce tradiția Bisericii păstrează purtarea verighetelor pe mâna stângă în timpul căsătoriei.
În viața de zi cu zi, însă, obiceiurile nu sunt identice pentru toți românii. Unele cupluri păstrează verigheta pe stânga, altele aleg dreapta, din motive de confort, preferință personală sau tradiție de familie. Nu există o singură regulă care să se aplice tuturor după nuntă.
Ce semnificație are degetul pe care este purtată verigheta
Indiferent de mâna aleasă, verigheta ajunge, în cele mai multe tradiții europene, pe al patrulea deget, numit inelar. Alegerea este însoțită de explicații simbolice, dar și de povești care încearcă să lege anatomia mâinii de ideea de cuplu.
Una dintre explicațiile populare pornește de la mobilitatea degetelor. Inelarul nu se mișcă la fel de independent ca arătătorul, de exemplu. Tendoanele care controlează mișcările degetelor sunt conectate între ele, iar aceste legături pot limita mișcarea individuală. Nu este însă o particularitate exclusivă a inelarului și nici nu există dovezi că alegerea lui pentru verighetă ar fi pornit de la această explicație anatomică.
O altă poveste, atribuită adesea tradiției chinezești, explică alegerea inelarului printr-o alegorie despre familie. Fiecare deget ar avea un rol simbolic: degetele mari îi reprezintă pe părinți, arătătoarele pe frați, mijlociul propria persoană, inelarele partenerul de viață, iar degetele mici copiii.
Povestea este însoțită de un exercițiu simplu: unești palmele, îndoi degetele mijlocii unul spre celălalt și încerci să desprinzi pe rând celelalte perechi de degete. În această demonstrație simbolică, inelarele sunt cele care par să nu se poată separa, sugerând legătura dintre parteneri. Este însă o alegorie populară, nu o demonstrație științifică și nici o explicație istorică verificată pentru alegerea inelarului.
Fie că este purtată pe mâna stângă sau pe cea dreaptă, verigheta rămâne un simbol al aceleiași promisiuni. Locul ei se schimbă de la o țară la alta, dar semnificația pe care i-o dau cei care o poartă nu depinde de mâna pe care au ales-o.
