Turiștii veniți în Poiana Brașov, dezamăgiți de vreme: „Au plecat, au cedat psihic”

×
Publicitate

Turiştii care au vrut să schieze weekendul acesta în Poiana Braşov n-au prea avut noroc. Dacă, sâmbătă vântul a închis instalaţiile pe cablu, duminică a plouat torenţial, iar zăpada de la poale s-a topit.

Doar cei care au avut inspiraţia să urce în Masivul Postăvaru au fost mulţumiţi. Acolo ningea şi se schia perfect!

„Pârtiile sunt excelent preparate, sezonul e în plină desfăşurare şi ninge ca în poveşti. Merită să urcaţi să savuraţi această iarnă frumoasă în Postăvarul!"

De acest peisaj de basm din Masivul Postăvarul s-au bucurat, însă, doar schiorii avansaţi a căror pregătire şi condiţie fizică le-au permis să încerce pârtiile de altitudine din Poiana Braşov.

Turist: „Sus, la 2000 şi ceva ninge, e plăcut. Până la jumătatea coborârii se schiază bine de tot."

În schimb jos, în staţiune, peisajul a fost deplorabil: cu ploaie, zloată şi multă dezamăgire.

Turist la munte

Tânăr: „Iniţial, am fost un grup mai mare, au mai fost trei persoane, dar văzând vremea de astăzi (n.r - duminică). e dimineaţă a plouat torenţial, au plecat, au decis să plece acasă. Au cedat psihic."

Turistă: „Un pic dezamăgită, aşa, de vreme. Dar cu timpul nu ai ce să faci, adică chiar nu avem cum să ne împotrivim. Că n-au mers gondolele, că n-a mers nu ştiu ce, că sunt nişte pietre pe partea aia şi ne-am cam rupt schiurile. Asta e, na! Dar cu timpul n-avem ce să facem!"

Administratorii domeniului schiabil încearcă să rămână optimişti pentru că au primit veşti bune de la meteorologi.

Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil din Poiana Brașov: „Peste noapte şi în zilele următoare se anunţă din nou precipitaţii sub formă de ninsoare, deci ce poate fi mai frumos pentru iubitorii de schi."

Poiana Brasov

Deşi ploaia a topit o mare parte din zăpada naturală, administratorii pârtiilor spun că, în nopţile friguroase, vor pune din nou în funcţiune tunurile. Până acum 100.000 de metri cubi de apă au fost transformați în zăpadă artificială astfel că, pe cele mai multe dintre părţii, stratul de zăpadă măsoară peste jumătate de metru.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62008776
Un american a muncit 40 de ani la decoraţiunile de Crăciun de pe casă. Ce a rezultat

Americanii adoră să-şi decoreze casele de Crăciun. În cazul unui bărbat din California însă, spiritul Crăciunului şi talentul pentru tehnică au dat naştere unui rezultat de-a dreptul spectaculos.

62008696
Condiții excelente pentru turiștii de la munte. Prețurile, la fel ca în 2017

Turiştii care au încercat să fure startul vacanţei de sărbători petrec la munte înaintea tuturor.

62008697
Reacția unor turiste din China când mănâncă o ureche de porc pârlită

Tochitură de porc, sorici proaspăt pârlit, cârnaţi, vin cald şi ţuica fiartă cu piper şi mirodenii. Aşa a arătat sâmbătă meniul pentru cei care şi-au făcut încălzirea pentru Crăciun.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.