Turiștii au profitat de vremea frumoasă și au ieșit să se bucure de culorile ireale ale toamnei

×
Publicitate

Ce-ar fi să mergem câteva zile prin țară doar să admirăm spectacolul naturii! Fără o țintă anume și fără program stabilit dinainte.  

Drumul în sine este o bucurie în această perioadă a anului. Pădurile de foioase au culori ireale: frunze de un verde crud se amestecă cu cele galbene, ca aurul. Sau roșii, precum cerul la apus.

Iar vremea ține cu noi. Vor fi destule zile cu soare, cel puțin până la sfârșitul lunii.

Pe Valea Doftanei, în Prahova, toamna face spectacol. Sub soarele auriu de octombrie, culorile par mai puternice. E o perioadă bună pentru a face rezerve de amintiri, așa că mulţi oameni și-au luat câte o pătură și s-au aşezat lângă barajul Paltinu.

Dumitru Nica – turist: „l-am auzit pe Busu că s-ar putea să fie ultimele zile frumoase de toamnă și ce am zis mai copii haideți să ieșim puțin la iarbă verde chiar dacă stăm la casă. Am fost la baraj și aerul de acolo, tare cu culoarea copacilor pur și simplu te fascinează”.

Câțiva bucureșteni spun că o zi petrecută lenevind pe iarbă, cu o carte în mână, te scapă de orice stres.

Marian Costea – turist: „E o toamnă frumoasă soare nu știu cât timp va mai fi așa frumos. Chiar admirăm peisajul, noi venim aici, este un loc foarte frumos și plăcut nouă”.

Tot în Prahova, la Câmpina, castanii au înflorit pentru a doua oară în acest an, semn de toamnă lungă. E un fenomen mai puțin întâlnit, spun specialiștii, care se datorează acestor zile cu temperaturi ridicate, de după frigul de luna trecută.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62296287
Obiective turistice în Pitești. Cele mai interesante lucruri de văzut în oraș și în județul Argeș

Pitești este unul dintre marile orașe ale României, iar turiștii care ajung aici au posibilitatea să vadă o serie de obiective interesante și atractive.

62295721
Obiective turistice în Arad. Cele mai interesante lucruri de văzut în oraș și împrejurimi

Orașul Arad este situat în partea de vest a României și este reședința județului cu același nume. Aradul este cel mai important nod al rețelelor feroviare de transport naționale și transeuropene, din vestul țării.

62295439
Obiective turistice în Alba Iulia. Ce poți face și ce e de vizitat în oraș și împrejurimi

Orașul Alba Iulia, situat în inima Transilvaniei, este locuit de peste 2.000 de ani și a fost întotdeauna un important centru urban. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.