Turiștii atrași la Clisura Dunării de prețuri decente și peisaje mirifice: ”Am fost la capacitate maximă”

61952309
Pro TV

Deşi sezonul se va deschide abia la sfârşitul lunii, pentru proprietarii de pensiuni din Clisura Dunării primul val de oaspeţi a venit deja. Preţurile decente şi peisajul de poveste includ şi o altă ofertă: inegalabila ciorbă de pește.

O plimbare pe Dunăre, de aproximativ 30 de minute, costa 35 de lei. Barcagiul este şi ghid pentru turişti. Însă, în faţa unei spectacol al naturii care te lasa mut, ce nevoie ai mai avea de explicaţii?

De neratat sunt Manăstirile Sfânta Ana şi Mraconia, aflate pe malul stâng al Dunării, de unde se poate observa cel mai frumos defileu de pe tot întinsul fluviului.

Ca de obicei însă, zona Cazanelor, de o fumusete sălbatică, ce nu a putut fi îmblânzită niciodată, este cea mai căutată. Aici fluviul parcă fierbe şi, pe vremuri, stăpânul lui era regele peştilor: morunul.

Aerul tare al Dunării, îţi face şi poftă de mâncare. Iar dacă eşti pe Clisura nu poţi să ratezi borşul de peşte.

Mădălin Vamvu, administrator pensiune: "Foarte multă lume în trecere, au venit să servească masa, ieri am fost la capacitate maximă."

Oficial, pe Clisura Dunării sezonul se va deschide la 1 mai.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
Pensiunile din Bucovina, pline de turiști, de Paște. Rețeta mielului pregătit 48 de ore

Toţi norocoşii care au putut evada din oraşe de Paşte spun că au ales cea mai bună destinaţie pentru relaxare. Unii or fi lăudăroşi, dar pe cei care au ales Bucovina nu-i putem contrazice.

61952259
Zeci de turiști români au luat cu asalt litoralul, în ultima zi de vacanță

Chit că nu este o destinaţie tradiţională, în această perioadă a anului, litoralul are admiratorii săi fideli.

61952231
Cele mai bune locuri din avion pentru a nu simți turbulențele. Sfaturile unui pilot

Un pilot britanic a dezvăluit care sunt cele mai bune locuri din avion pentru a nu simți turbulențele, pentru a avea un somn liniștit sau pentru a putea ieși cât mai repede din aeronavă.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.