Piscine în București și lângă oraș. Unde să te răcorești vara asta

62436457
Shutterstock

În București și în apropiere există o varietate de piscine amenajate – de la complexe moderne cu facilități complete, la mici oaze răcoroase în natură, în suburbii.

 

Dacă ești în căutarea unor piscine în București și lângă oraș în care să scapi de temperaturile extreme din Capitală, aceste locuri sunt perfecte pentru a te răcori și a te relaxa.

piscina

Cele mai populare piscine din București

Lagoon Park București este prima plajă urbană artificială dintr-o capitală europeană, oferind o evadare idilică din agitația orașului și un echilibru între tehnologie și natură. Lagoon Park este rezultatul transformării unei platforme industriale abandonate de 40.000 mp într-o oază verde urbană, incluzând o lagună turcoaz de 10.000 mp cu o adâncime medie de 2 metri, 11.000 mp de plajă cu nisip alb, 1.150 de șezlonguri și umbrele, 2 restaurante, 280 de locuri de parcare, un showroom Lexus și multe alte facilități. Prețurile pornesc de la 120 RON. Găsești AICI mai multe detalii.

World Class Atlantis este o piscină în aer liber aflată în cartierul Floreasca. Are o piscină mare cu terasă pentru plajă și o piscină pentru copii. Accesul se face pe bază de abonament, începând de la 70 EUR/lună.

Citește și
Idei de vacanță pentru primăvară în România. Unde să călătorești cu un buget redus
Idei de vacanță pentru primăvară în România. Unde să călătorești cu un buget redus

Vitality Club, situat în interiorul hotelului Ramada Plaza, oferă o piscină semi-olimpică interioară, o piscină exterioară cu jacuzzi funcțional tot anul, saună uscată și baie de aburi. Accesul pentru o zi costă 35 EUR, existând și alte opțiuni disponibile.

Pescariu AQUA se află în Floreasca, în nordul Bucureștiului și oferă un refugiu liniștit. Cu o piscină interioară deschisă pe tot parcursul anului și trei piscine exterioare pentru vară, inclusiv o piscină încălzită pentru copii (6x12 m, adâncime 0,90 m), complexul are un aer exclusivist. Accesul la piscine este permis doar pe bază de abonament. Prețurile pornesc de la 130 RON. Programul este Luni - Duminica 08:00 - 20:00. Găsești AICI mai multe informații despre tarife și program.

Kundalini Pool se află tot în nordul Bucureștiului și este cunoscută pentru petrecerile sale și seturile zilnice de DJ. Prețul include un șezlong și un prosop și variază în funcție de ora din zi și ziua săptămânii. Programul este de marți până vineri 10:00 - 18:30, iar prețurile încep de 70 de lei. În weekend, prețul este de 100 de lei, iar pentru zona VIP 300 de lei pentru 2 persoane.

Daimon Summer Pool este o altă piscină celebră din București. În weekend, accesul este exclusiv pentru adulți, iar în timpul săptămânii este permis și accesul copiilor. Programul este Luni-Duminica, de la 9:00 la 19:00. Tarifele pentru 2025 pornesc de la 120 de lei pentru un adult și 100 de lei pentru copil. Sâmbăta, duminica și de sărbători, prețul este de 160 de lei pentru adult. Poți afla AICI mai multe informații.

Piscine aproape de București

piscina

Therme București

este un parc acvatic uriaș situat chiar în afara orașului. Oferă o varietate de piscine, inclusiv piscină cu valuri, râu leneș și piscină termală. Prețurile pornesc de la 63 RON, iar pachetele speciale sunt disponibile. Găsești AICI toate tarifele în funcție de zonă și perioadă.

Therme este un spa ultramodern, unde pe tot parcursul vizitei folosești o brățară electronică pentru a accesa diverse zone și pentru a plăti extraopțiuni, inclusiv mâncarea — dar multe servicii sunt incluse în prețul de bază!

Dacă vrei o experiență de relaxare, găsești aici zeci de activități de wellness: 10 saune diferite, fiecare cu beneficii proprii, piscine minerale interioare (fiecare cu alt tip de mineral pentru efecte diverse), paturi cu lumină infraroșie și multe altele.

Dacă vrei să te relaxezi în aer liber, ai la dispoziție un parc cu plante și minerale atent selecționate, o plajă artificială cu șezlonguri variate, o piscină termală exterioară în care poți ajunge direct din interior. Poți savura un cocktail de la barul din piscină în timp ce te bucuri de hidromasaje.
Sunt și paturi de hidromasaj (contra cost, dar merită!), un parc Feng Shui, zone de lounge unde poți citi o carte, sau hamace pentru relaxare totală. În plus, există mai multe piscine exterioare și terase însorite.

Dacă vrei și adrenalină, ai la dispoziție și o zonă de parc acvatic construită chiar lângă spa. Sunt 10 tobogane high-tech, multe dintre ele spectaculoase, o piscină cu valuri și un loc de joacă acvatic.

Această zonă este pentru familii, în timp ce celelalte două zone sunt rezervate doar adulților (16+), așa că poți alege liniștit atmosfera dorită.

Therme oferă și un program zilnic de activități, de la ritualuri de relaxare și scruburi, la masaje variate, tratamente pentru piele, aqua gym și multe altele.

Prețul variază în funcție de durata vizitei și de zonele alese (spa-ul este împărțit în 3 secțiuni: una pentru familii și două doar pentru adulți).
Prețurile încep de la mai puțin de 70 lei pentru 3 ore (adult) și ajung la aproximativ 120 lei pentru o zi întreagă cu acces complet.

Dacă vii din București, ai două opțiuni: mașină sau autobuz. Noi am ales mașina (poți folosi Bolt sau Uber). Din centrul orașului faci aproximativ 40 de minute.

Programul de funcționare

Weekend: 09:00 – 23:00

În timpul săptămânii: 10:00 – 23:00

Water Park Otopeni (Otopeni, Ilfov)

Situat chiar la ieșirea din București, Water Park Otopeni este o destinație de top pentru pasionații de apă și pentru familiile care caută distracție. Acest parc acvatic întins oferă o varietate de atracții: tobogane spectaculoase pentru cei dornici de adrenalină și multe piscine cu valuri potrivite pentru toate vârstele.

Pentru familii, Water Park Otopeni include zone special amenajate pentru copiii mai mici, unde aceștia pot explora și se pot juca în siguranță. Pe parcursul verii, parcul organizează diverse evenimente și zile tematice, adăugând un plus de distracție fiecărei vizite. Copiii sub 3 ani au intrarea gratuită, copiii sub 140 de cm - 60 de lei, iar adulții trebuie să plătească 95 de lei pentru intrare în timpul săptămânii și 120 de lei în weekend. Tarifele la parcare sunt 3 lei pe oră și 30 de lei pe zi. Water Park Otopeni se află în cadrul RIN Airport Hotel, Calea Bucureștilor 255A intrare principală, Otopeni. Găsești AICI mai multe detalii.

Divertiland Water Park (Chiajna, Ilfov)

Divertiland este locul în care orice copil trebuie să ajungă măcar o dată. Cu o mulțime de atracții și zone de distracție, baruri și restaurante, dar și locuri special create pentru adulți, Sistemul de plată este pe bază de brățară încărcată cu bani cash la puncte special amenajate, nefiind disponibilă plata cu numerar direct. Divertiland dispune de o mulțime de restaurante faimoase, baruri, autoservire, o zonă de distracție numită Galaxy Fan, dar și multe tobogane pentru copii și adulți. Prețurile încep de la 95 de lei pentru adulți și 50 de lei pentru copiii între 4 și 11 ani. În weekend, prețurile cresc.

Piscine ieftine în București

piscina

Magic Summer Waves Drumul Taberei

Magic Summer Waves este un aqua park care oferă piscine, scaune de hidromasaj, zone comune și plajă cu nisip. Există o piscină principale cu tobogane, culoare de înot și 2 piscine pentru cei mici. Magic Summer Wales este deschis zilnic în sezonul estival între 10:00 și 20:00. Pentru adulți, prețul de intrare începe de la 65 de lei.

Program și tarife

• Luni-Vineri: adulți 65 lei; copii 30 lei

• După ora 16:00: adulți 45 lei

• Weekend: adulți 85 lei; copii 40 lei

• Abonament sezon: 850 lei; 10 intrări: 600 lei

Magic Aqua Park Crângași

Crângași Aqua Park se află pe Șoseaua Virtuții și este o piscină ideală pentru familii. Are șase bazin și se ajunge foarte repede, metroul fiind aproape, iar tramvaiul circulând constant și aflându-se foarte aproape de piscină. Prețurile pornesc de la 65 de lei în timpul săptămânii pentru adulț și 85 de lei pentru weekend.

Summer Park Berceni

Acest loc este extrem de accesibil și perfect pentru locuitorii din zona de sud a Capitalei. Prețul pentru un bilet este de 40 de lei pentru adulți în timpul săptămânii, 50 de lei pentru weekend, iar prețul pentru intrarea unui copil este de 30 de lei în timpul săptămânii și 40 de lei în weekend. Închirierea unui baldachin costă 60 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Tănase a divorțat!
Cristi Tănase a divorțat!
Citește și...
Idei de vacanță pentru primăvară în România. Unde să călătorești cu un buget redus
Idei de vacanță pentru primăvară în România. Unde să călătorești cu un buget redus

Primăvara este perioada perfectă pentru o vacanță prin țară, mai ales dacă vrei să eviți temperaturile extreme și aglomerația.

Un oraș din Spania, vizitat de milioane de oameni, va limita numărul unor turiști în timpul verii. Cine sunt vizați
Un oraș din Spania, vizitat de milioane de oameni, va limita numărul unor turiști în timpul verii. Cine sunt vizați

Un oraș frumos de pe o insulă spaniolă urmează să reducă numărul de turiști care pot ajunge zilnic, prin introducerea unei limite în lunile de vară.

Cea mai mică insulă locuită din lume. Are doar o casă, un copac și două scaune de grădină
Cea mai mică insulă locuită din lume. Are doar o casă, un copac și două scaune de grădină

Just Room Enough Island este considerată cea mai mică insulă locuită din lume.

Recomandări
Moody’s menține ratingul României la Baa3 cu perspectivă negativă: Reducerea deficitului depinde de voința politică
Moody’s menține ratingul României la Baa3 cu perspectivă negativă: Reducerea deficitului depinde de voința politică

Moody's a menținut ratingul României pe termen lung la Baa3, cu perspectivă „negativă”. Agenția arată că perspectiva reflectă riscurile semnificative legate de implementarea programului de consolidare fiscală al Guvernului.

Război în Iran, ziua a opta. Două explozii au fost auzite în Dubai şi una în Manama
Război în Iran, ziua a opta. Două explozii au fost auzite în Dubai şi una în Manama

Războiul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a opta zi și continuă să se intensifice. Explozii s-au auzit, sâmbătă dimineaţă, în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, şi în capitala Bahrainului, Manama.

Teheranul amenință UE. Statele care se alătură atacurilor SUA și Israelului vor fi „ținte legitime”
Teheranul amenință UE. Statele care se alătură atacurilor SUA și Israelului vor fi „ținte legitime”

Statele membre ale Uniunii Europene care se alătură atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului vor deveni „ţinte legitime” pentru Iran, a declarat viceministrul de externe Majid Takht-Ravanchi într-un interviu, potrivit News.ro.