Cărările de la munte s-au umplut cu turiști dornici de răcoare și peisaje copleșitoare. Gondolele vând mii de cartele

×
Publicitate

Sunt zile călduroase de vacanţă, aşa că cei care caută linişte, aer curat şi răcoare, au umplut şi cărările de munte.

La gondola din Sinaia, numai luna trecută au fost vândute 22 de mii de cartele, iar numărul celor care vizitează Parcului Național Piatra Craiului, a crescut cu 50 la sută față de anii trecuţi. Au trecut pe la noi și mult mai mulți străini, potrivit hotelierilor.

O familie din București se află în Poiana Brașov de trei săptămâni. Oamenii au mers aproape zilnic în drumeție, la Pietrele lui Solomon ori pe vârful Postăvaru.

În Bucegi, potecile care duc către Babele, Sfinx sau Crucea Caraiman sunt pline. Mulți turiști preferă să urce la Piatra Arsă cu mașina și abia apoi să o ia la pas.

Și traseul spre cabana Mălăiești are succes. Durează aproximativ cinci ore, cu tot cu opriri, iar la fiecare pas peisajul este copleșitor.

Pentru o drumeție de grup cu ghid montan pentru un traseu de 7-10 ore un turist plătește cel puțin 60 de lei, fără transport.

Instalațiile de transport pe cablu de la munte au înregistrat creșteri vara aceasta. La Sinaia numai în luna iulie au fost vândute 22 de mii de cartele. La gondolă a fost prelungit programul de funcționare. Un drum dus întors de la Sinaia până la Cota 2000 costă 95 de lei pentru un adult şi 60 pentru un copil.

Maria Floricică, Director Transport Urban Sinaia: „Avem o creștere anul ăsta de aproximativ 30 la sută. Toată luna august vom funcționa cu încă o oră în plus adică între orele 9 dimineața și 7 seara.”

Și cifrele înregistrate de Parcul Național Piatra Craiului din județul Braşov sunt mai mari. Numărul celor care vin să viziteze Cheile Dâmbovicioarei, Prăpastiile Zărneștiului și creastă masivului a crescut cu 50 la sută în ultimii ani și a ajuns la o medie de 150 de mii de turiști anual. Cea mai spectaculoasă creștere s-a înregistrat în rândul străinilor, de la 5 la sută în anii 2000, la 30 la sută în 2021.

Din păcate mulţi au doar entuziasm, nu şi echipamentul potrivit. Numai weekendul trecut salvamontiştii au avut 44 de intervenţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Rulota și cortul, cele mai ieftine variante de cazare pe litoral. Cât costă viața într-un camping

Rulota și cortul rămân cele mai ieftine variante de cazare pentru o vacanță reușită la mare. Campingurile de pe litoralul românesc sunt aproape pline de oameni care preferă să se organizeze singuri și să doarmă cât mai aproape de natură.  

Excursiile pentru seniori încep să prindă și în România. Care sunt cele mai populare destinații

Excursiile pentru seniori au prins din ce în ce mai multă popularitate în ultimii ani. După modelul din alte țări, persoanele care au iesit la pensie pleacă în concediu în grupuri organizate, cu autocarul sau avionul.  

Cât a ajuns să coste o noapte de cazare în Eforie Nord, Costinești și Mamaia, cele mai căutate stațiuni de pe litoral

Se anunță un weekend plin pe litoralul românesc. Peste 150.000 de turiști se bucură de briză și soare, în stațiunile de la mare.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.