De frica unor atacuri teroriste,viceprimarul Stoia vrea sa trimita la fier vechi masinile abandonate

60612192

In Timisoara exista peste 2000 de masini abandonate pe domeniul public, insa nimeni nu ia vreo masura in privinta acestei situatii. Mai mult, avem chiar si o lege prin care autoturismele pot fi indepartate, dar care nu a fost pusa in aplicare pana acum.

Din fericire, in al doisprezecelea ceas, Primaria Timisoara s-a gandit sa ia masuri pentru a scapa de masinile care zac abandonate si ocupa locurile de parcare din oras. Asta, mai ales pentru a preveni eventuale atacuri teroriste, potrivit viceprimarului Traian Stoia.

Traian Stoia, viceprimarul Timisoarei: “Masinile abandonate trebuie ridicate fie de proprietari intr-un termen stabilit de catre Consiliul Local, fie de primarie, duse in depozit si predate la fier vechi. In Orientul Mijlociu sunt masini capcana, noi nu am patit-o, dar trebuie sa actionam preventiv ca sa nu patim asemenea activitati de natura terorista”.

Reprezentantii primariei au luat in serios aceasta probleme abia atunci cand au descoperit ca multe astfel de masini sunt abandonate in fata scolilor si a institutiilor publice.

Potrivit viceprimarului Traian Stoia, proprietarii masinilor vor primi notificari pentru a indeparta masina intr-o anumita perioada de timp, iar daca nu se vor conforma, autovehiculul va fi ridicat de reprezentanii primariei. Apoi autoturismul va ajunge intr-un depozit, iar daca nu o va revendica nimeni intr-o perioada de 30 de zile, va fi trimis la fier vechi.

La sedinta de luna viitoare, consilierii locali vor avea pe ordinea de zi un Proiect de Hotarare prin care se va specifica mult mai clar ce institutii trebuie sa intervina in indepartarea masinilor abandonate pe domeniul public. In aceasta actiune vor fi implicate Primaria, Politia Nationala, Politia Locala, precum si Jandarmeria.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60335271
Gata cu terenurile si cladirile lasate in paragina. Primaria ameninta proprietarii cu amenzi zilnice

 In Timisoara exista sute de terenuri lasate in paragina, neingrijite si neingradite de proprietari. Acestia fie au uitat de ele, fie au inceput sa construiasca ceva acolo, insa criza financiara le-a dat planurile peste cap si au abandonat lucrarile.

60368797
Orchestra va rasuna din nou printre stalactite si stalagmite, la Pestera Romanesti. Afla cand

 Cea de-a douazecea editie a concertului simfonic din Pestera Romanesti se va desfasura duminica, 20 octombrie. Timisenii sunt asteptati in numar mare sa asiste la spectacol, mai ales ca intrarea va fi libera.

61401102
Timisorenii au iesit la protest, pe ploaie, in solidaritate cu localnicii din Pungesti. FOTO

 Un eveniment anuntat pe facebook a adunat joi seara, in Piata Unirii, aproximativ 30 de timisoreni care s-au reunite sa protesteze impotriva gazelor de sist, in solidaritate cu localnicii din Pungesti.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.