INTERVIU. Daniela Toth, despre JO 2026, la sărituri cu schiurile: Putem concura cu cei mai buni, chiar și cu resurse limitate

Daniela toth 7
IMAGO

La 28 de ani, Daniela Toth a trăit din nou visul olimpic. Săritoarea cu schiurile a reprezentat România la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano–Cortina, bifând astfel cea de-a treia prezență la cel mai important eveniment sportiv al lumii.

Daniela, săritoarea cu cele mai bune rezultate din istoria participărilor României la JO de iarnă, a concurat la această ediție la trei probe: la prima, cea individuală pe trambulina normală a terminat pe locul 30, apoi a obținut alături de echipa mixtă a României locul 12, iar în ultima apariție, cea individuală pe trambulina mare, a ocupat poziția a 34-a.

Cu ambiție, perseverență și pasiune pentru un sport extrem de solicitant, Daniela, cea care a fost și una dintre purtătoarele de drapel pentru România la festivitatea de deschidere, continuă să scrie o poveste impresionantă, într-un domeniu în care România face pași siguri, chiar dacă pornește cu resurse limitate.

Sportiva a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru Știrile PRO TV, despre emoțiile competiției, provocările întâmpinate și visurile care o motivează să meargă mai departe.

Știrile PRO TV: Ce te-a impresionat cel mai mult până acum la această ediție a Jocurilor Olimpice?

Daniela Toth:Nivelul foarte ridicat al competiției și atmosfera incredibilă din jurul probelor. Fiecare ediție este specială, dar, cu cât particip la mai multe, cu atât realizez mai bine ce înseamnă cu adevărat acest eveniment. Fiind deja a treia participare, încep inevitabil să mă gândesc și la următoarea ediție, cea din Franța 2030. Îmi doresc să rămân sănătoasă, motivată și să continui să evoluez.”

Știrile PRO TV: Ai reușit să te califici din nou în manșa finală în prima probă individuală, pe trambulina normală. Ce înseamnă pentru tine acest lucru?

Daniela Toth: „Clasarea în primele 30 de sportive reprezintă pentru mine o confirmare a muncii depuse. Într-un sport atât de competitiv, fiecare loc câștigat contează enorm.”

A concurat răcită în proba pe echipe

Știrile PRO TV: Ai contribuit la locul 12 în proba pe echipe, deși ai concurat cu unele probleme de sănătate. Ce înseamnă acest rezultat pentru România?

Daniela Toth: „A fost o competiție dificilă, mai ales că am fost răcită, dar am vrut să dau totul pentru echipă. Locul 12 este unul important pentru România și arată că progresăm ca echipă. Cred că este un pas înainte și o dovadă că, în ciuda resurselor limitate, putem concura la nivel internațional cu cei mai buni și am putut forma o echipă.”

Știrile PRO TV: Care crezi că este secretul Sloveniei, o țară mică, dar cu rezultate impresionante în acest sport?

Daniela Toth: „Slovenia are o tradiție foarte puternică în săriturile cu schiurile, infrastructură bună și un sistem bine pus la punct pentru juniori. Copiii încep devreme și au acces la antrenori, baze sportive și competiții. Există și o cultură a sporturilor de iarnă foarte puternică, iar acest lucru face o mare diferență.”

Sportivii din țările puternice au acces mai ușor la echipamente

Știrile PRO TV: Când ai făcut primii pași în acest sport și cât de greu este să-l practici în România?

Daniela Toth: „Am descoperit săriturile cu schiurile destul de devreme și m-a atras imediat senzația de zbor și adrenalina. Este un sport spectaculos, dar și foarte dificil. În România, practicarea acestui sport este o provocare: infrastructura este limitată, condițiile nu sunt întotdeauna ideale și resursele sunt mai reduse. De-a lungul anilor au existat multe obstacole, dar pasiunea pentru acest sport m-a făcut să continui.”

Știrile PRO TV: Unde te antrenezi și cât de mult contează infrastructura în performanță?

Daniela Toth: „Mă antrenez atât în țară, cât și în străinătate, în funcție de sezon și de condițiile meteo. Infrastructura este esențială în săriturile cu schiurile: trambuline moderne, centre de pregătire și echipamente performante pot face diferența. Sportivii din țările puternice au acces mai ușor la echipamente de ultimă generație și la baze foarte bine puse la punct.”

„Corecțiile cu vântul fac ca rezultatul să fie mai corect”

Știrile PRO TV: Cum ți se par noile reguli în ce privește corecția cu vântul, care pot crea confuzie în rândul privitorilor, ce nu se mai pot ghida strict după lungimea propriu-zisă a săriturii?

Daniela Toth: „Reglementările privind corecția cu vântul sunt utile pentru corectitudinea competiției, chiar dacă, pentru public, pot părea uneori confuze. Ele ajută la echilibrarea condițiilor și oferă șanse egale tuturor sportivilor. Lungimea săriturii rămâne importantă, dar aceste corecții fac ca rezultatul final să reflecte mai corect performanța fiecăruia, indiferent de condițiile meteo.”

Știrile PRO TV: Cum este momentul în care ești în aer și cât de mult contează adrenalina?

Daniela Toth: „Momentul în care ești în aer este unic. Este o combinație de concentrare totală, libertate și adrenalină. Totul se întâmplă foarte rapid, dar, în același timp, ai senzația că zborul durează mai mult. Adrenalina te ajută să fii prezentă și să reacționezi corect, dar controlul și calmul sunt la fel de importante pentru o săritură reușită.”

Pentru Daniela Toth, Jocurile Olimpice de la Milano–Cortina nu sunt doar o competiție, ci o nouă etapă într-o carieră construită prin muncă, sacrificiu și pasiune. Iar visul nu se oprește aici. Cu privirea deja îndreptată spre viitor, sportiva română continuă să demonstreze că, indiferent de obstacole, curajul și determinarea pot transforma zborul într-o realitate.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
Jocurile Olimpice de iarnă 2026: Programul de duminică al sportivilor români
Jocurile Olimpice de iarnă 2026: Programul de duminică al sportivilor români

Programul probelor cu participare românească de duminică, de la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina.

Jocurile Olimpice de iarnă 2026: Programul de sâmbătă al sportivilor români
Jocurile Olimpice de iarnă 2026: Programul de sâmbătă al sportivilor români

Programul sportivilor români care vor evolua, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina.

Programul sportivilor români de marți la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina
Programul sportivilor români de marți la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Sportivii români vor evolua, marţi, în probele de schi fond, biatlon şi sărituri cu schiurile, la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina.

Recomandări
Mișcarea de protest ”No kings”. Milioane de oameni au ieșit pe străzi, în SUA, dar și în Europa, împotriva lui Donald Trump
Mișcarea de protest ”No kings”. Milioane de oameni au ieșit pe străzi, în SUA, dar și în Europa, împotriva lui Donald Trump

Milioane de oameni au ieșit pe străzi, în marile orașe americane, dar și în Europa, ca să-i transmită lui Donald Trump că NU sunt de acord cu politicile sale și cu războiul din Iran.

Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”
Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”

Codul galben care acoperă trei sferturi din țară a adus ninsoare la munte, așa că cei care iubesc sporturile de iarnă au motive de bucurie.

Incendiul din Turda a distrus 21 de locuințe și a lăsat zeci de oameni în stradă. ”Este un dezastru”
Incendiul din Turda a distrus 21 de locuințe și a lăsat zeci de oameni în stradă. ”Este un dezastru”

Un incendiu a distrus în Turda, județul Cluj, 21 de locuințe construite una lângă alta. Pompierii s-au luptat ore în șir cu flăcările, care s-au extins cu o viteză înfricoșătoare.