Mai multe familii au rămas sub cerul liber, iar autoritățile încearcă să le găsească un adăpost. Deocamdată, nu se știe de la ce a pornit focul.

Era aproape de miezul nopții când au izbucnit flăcările într-o zonă din Turda cu mai multe locuințe improvizate și case construite foarte aproape una de alta. Focul ar fi pornit de la una dintre ele și s-a extins rapid.

Oamenii au reușit să iasă afară la timp și nu au fost victime. Însă mulți au rămas doar cu hainele de pe ei.

Localnic: ”Când am ieșit afară deja erau aprinse casele, luau foc, strigau, plângeau săracii. Au fugit, i-au scos pompierii afară”.

Citește și
Scene halucinante la Arad. Un autocar plin de sportivi s-a prezentat la Urgențe

Localnic: ”M-a luat fata din pat, hai tata fugi, că o luat foc”.

Au ars 21 de locuințe pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. 

Salvatorii, care au venit cu șapte autospeciale de stingere, echipaje SMURD și ambulanțe, s-au luptat câteva ore cu flăcările. 

Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj: ”Șase persoane au fost consultate de echipajele medicale, dintre care două au fost transportate la spital”.

Autoritățile locale încearcă acum să ajute familiile rămase fără adăpost.

Adrian Nap, viceprimarul Municipiului Turda: ”Este un dezastru. Noi, de la primărie de aseară am fost aici, am pregătit deja amenajate trei săli unde-i putem caza, avem și cantină unde le putem da mâncare, medicamente și de ce mai au nevoie. O să vedem în viitorul apropiat cu ce mai putem ajuta”.

Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal pentru distrugere din culpă și încearcă să afle de la ce a pornit incendiul.