„Nu lăsăm pe nimeni în urmă”: o campanie Autism Voice dedicată adolescenților și adulților cu autism

62387474

Noua campanie Autism Voice, „Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, atinge un subiect mai puțin cunoscut publicului larg: marginalizarea și abuzul la adresa adolescenților și adulților cu autism.

Cauzele principale ale acestor situații sunt lipsa de informare a populației despre această afecțiune și a intervențiilor potrivite care să-i ajute pe aceștia să se integreze în societate.

Campania inițiată de Autism Voice, cea mai mare asociație de specialitate dedicată copiilor și tinerilor cu autism din țară și formării de specialiști în domeniu, este dedicată strângerii de fonduri menite să-i sprijine pe cei care trăiesc în izolare socială sau în abuzuri din cauza afecțiunilor de sănătate mintală și comportamentală. Inițiativa își propune să tragă un semnal de alarmă asupra impactului social generat de acest fenomen. Aproximativ 50.000 de copii și tineri din țară se confruntă cu tulburări de spectru autist, de dezvoltare sau comportamentale, iar Autism Voice contribuie zi de zi la schimbarea în bine a vieților lor prin furnizarea de terapii de specialitate și programe sociale vitale. 

Studiile internaționale demonstrează că peste 50% dintre cei afectați de autism pot duce o viață completă și funcțională dacă beneficiază de servicii și terapie intensivă adecvate tulburărilor lor. Institutul Autism Voice, deschis anul trecut datorită sponsorilor și donatorilor asociației, are capacitatea de a suplini lipsurile grave în recuperarea și evoluția adolescenților și tinerilor cu autism.

În cei 15 ani de la înființare, centrele, serviciile și echipa de specialiști Autism Voice au evoluat continuu și au ținut pasul cu programele dezvoltate în SUA. Am pornit în această aventură dintr-un apartament de 3 camere și am ajuns la o echipă de peste 70 de oameni și 3 centre de terapie. Între timp, copiii cu care am lucrat nu mai sunt copii, tocmai de aceea ne-am dat seama că trebuie să ne îndreptăm atenția și către adolescenți și adulți, dar și către partea de cercetare. Așa a apărut ideea unui institut care să vină cu programe de terapie care nu au existat până acum în România. Beneficiarii au posibilitatea de a accesa programele dezvoltate de Autism Voice începând cu vârsta de 1 an și până la 30 ani pentru că Nu lăsăm pe nimeni în urmă nu este doar un slogan.”, afirmă Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice și primul analist comportamental acreditat din România. 

Prin redirecționarea gratuită și deductibilă a 20% din impozitul unei companii către Autism Voice, prin completarea formularului D177 pentru impozitul deja plătit sau printr-un simplu SMS de 2 euro/lună cu textul VOCE, asociația poate continua să ofere servicii esențiale de recuperare și integrare a cât mai multor copii și tineri cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale.

50% din copiii cu autism pot fi recuperați și pot să aibă vieți absolut normale. Aceștia pot să aibă o slujbă, dar pentru asta au nevoie de un program intensiv de terapie atunci când sunt mici, iar apoi de psihoterapie până la vârsta adultă și de îndrumare pe partea vocațională. Prin intermediul centrelor noastre putem să le oferim programe de educație non-formală, inserție pe piața muncii și nu numai. Sponsorizările și donațiile vor face ca această campanie să devină realitate și să aducem într-adevăr România la nivelul serviciilor din afară.”, susține Nicoleta Orlea, Director of Fundraising Autism Voice.

Pentru informații suplimentare și vizionarea videoclipului campaniei, intrați pe site-ul Autism Voice sau pe pagina dedicată de Facebook

Despre Autism Voice

Misiunea asociației Autism Voice, încă din 2008, este de a dezvolta și a oferi, la nivel național, cei mai buni specialiști și cele mai bune programe de recuperare și integrare a copiilor cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale. Asociația operează două centre de terapie de renume în România și Institutul Autism Voice, având o echipă multidisciplinară care asigură rezultatele optime în recuperarea abilităților copiilor cu dizabilități neuropsihice prin terapie ABA, psihoterapie, logopedie, consiliere, grupuri de dezvoltare și integrare socială și școlară. Acestea includ programe de diagnosticare precoce, evaluare și terapie, consiliere și training pentru părinți și cadre didactice, formare a specialiștilor, materiale educaționale și terapeutice speciale, programe de integrare socială și activități de advocacy și educare pentru conștientizarea publicului și a profesioniștilor cu privire la contribuția lor în evoluția copiilor cu tulburări de dezvoltare sau de spectru autist.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Două plante exotice au început să fie tot mai cultivate în România. Doi juriști s-au apucat de agricultură și au succes

Culturile de nișă câștigă teren în România. Vorbim despre plante exotice, care s-au acomodat pe meleagurile noastre și creează oportunități de afaceri pentru mulți români.

Șapte persoane bănuite de trafic de droguri au fost arestate pentru 30 de zile. Surse: Patru polițiști au fost răniți ușor

Șapte persoane bănuite de trafic de droguri au fost arestate pentru 30 de zile, în urma unor percheziții care au avut loc în Brașov și Bacău.

Statul a devenit cel mai puternic contraceptiv. De ce nu mai fac românii copii

Tinerii români decid tot mai greu să devină părinți. Potrivit Institutului Național de Statistică, vârsta medie la care femeile se gândesc să facă un copil a crescut cu peste 5 ani, numai în ultimele 3 decenii.  

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.