Vecina României care a ieftinit alimentele peste noapte și cu mai bine de 50%

62506194

Guvernul Viktor Orban se laudă că alimentele pentru care a impus un plafon de 10% a adaosului comercial s-au ieftinit peste noapte, practic, și cu peste 50%. Așa se face că doritorii pot cumpăra acum la jumătate de preț câteva lactate și untură.

Plafonarea marjei comerciale afectează aproximativ 1.000 de produse din 30 de categorii, iar conform datelor de luni seara, preţurile acestor alimente au scăzut în medie cu 16%, a anunţat Márton Nagy, ministrul Economiei ungare, potrivit Hirado.

Ministrul a declarat că scăderea medie de 16% depăşeşte aşteptările guvernului, iar cum procesul de reetichetare a preţurilor continuă, reducerea ar putea fi chiar mai mare. Primele rezultate arată că intervenţia este un succes, a subliniat politicianul.

Preţurile sunt comparate cu datele din 13 martie. Cele mai mari reduceri, de peste 50%, au fost înregistrate la anumite tipuri de lapte, iaurturi, smântână, brânză de vaci, ulei şi untură, a precizat Márton Nagy.

Premierul maghiar Viktor Orban a anunțat săptămâna trecută că va plafona la 10% adaosul comercial pentru 30 de produse alimentare ”în vederea stopării creşterilor nejustificate şi excesive ale preţurilor”. ”Ajunge! Punem capăt creşterilor nejustificate de preţuri!”, declara Orbán cu acea ocazie, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Urmează inevitabile scumpiri la toate celelalte produse, dar ungurii vor avea măcar untură foarte ieftină

Reamintim că plafonarea prețurilor la anumite alimente va genera întotdeauna o scumpire la alte produse. În aceste condiții, ungurii se vor confrunta în scurt timp cu prețuri mai mari la o mulțime de alte categorii de produse, dar vor putea în schimb să cumpere untură mult mai ieftină. 

Ministrul Economiei a mai spus că va avea discuții cu furnizorii, care vir fi sfătuiți să accepte voluntar plafonarea prețurilor, în caz contrar urmând să se recurgă ”la instrumente de reglementare”.

Membrul Guvernului Viktor Orban a afirmat că din cele 1.000 de produse vizate, aproximativ 760 au înregistrat scăderi de preţ, în timp ce la 160 de produse preţurile au rămas neschimbate, ceea ce este posibil dacă marja comercială era mai mică de 10%.

Potrivit demnitarului maghiar, lista preţurilor din data de 13 martie va fi disponibilă pe platforma online de Monitorizare a Preţurilor (Árfigyelő), astfel încât fluctuaţiile de preţ să poată fi comparate zilnic. Nagy a precizat că guvernul va decide la sfârşitul lunii mai dacă plafonarea marjei comerciale va fi suspendată, prelungită sau extinsă, sau va fi necesară o reducere mai amplă a preţurilor.

Ministrul a mai spus că plafonarea marjei comerciale afectează aproximativ o treime din produsele alimentare. Dacă în cadrul verificărilor se constată o creştere a preţurilor la celelalte produse, atunci această tendinţă va fi contracarată.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Topul serviciilor plătite de români cu tichete fiscale. Curățenia locuinței e pe primul loc

Când vine vorba de servicii casnice, românii au nevoie de ajutor la curățenia în locuință, înainte de toate. Apoi, de acompanierea persoanelor vârstnice. Cel puțin asta reiese din topul serviciilor plătite cu tichetele fiscale, introduse de anul trecut.

Informațiile false despre vaccinare au sporit efectele mortale ale pandemiei COVID. Efectele devastatoare ale dezinformării

Pandemia de coronavirus a crescut la nivel global conştientizarea pericolului dezinformării prin expunerea întregii planete la o intoxicare cu falsuri care a agravat nivelul de mortalitate şi s-a soldat cu consecinţe traumatizante.

„Atențiile” pentru doctori, interzise. Donațiile pacienților, doar pentru spitale și vor fi publicate online - Proiect

Pacienții nu vor mai putea oferi ”atenții” doctorilor, în schimb își pot exprima recunoștința prin donații făcute spitalului în care au fost tratați, iar acestea vor fi făcute publice lunar de către unitatea medicală respectivă.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Gest neobișnuit pregătit de Donald Trump pentru Xi Jinping. Ce se va întâmpla la sosirea liderului chinez în SUA

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să îl întâmpine personal pe preşedintele Chinei, Xi Jinping, la sosirea acestuia în SUA săptămâna viitoare, a declarat un oficial american de rang înalt, transmite Reuters.