Revelion 2018 în Capitală și în țară. Muzică live și focuri de artificii în toate orașele mari

×
Publicitate

Mii de oameni din toată țara vor călători în ultima seară din 2017 în lumea celor mai cunoscute refrene, iar la miezul nopţii vor ciocni un pahar de şampanie. 

În București, asta se va întâmpla în fața scenei de aproape 500 de metri pătraţi unde este organizat un show inspirat din spectacolele de pe Broadway.

Pentru că cele 6 ore de muzică live să decurgă perfect, s-a repetat fiecare moment pe scena amplasată în Piaţa George Enescu. Startul celei mai mari petreceri în aer liber din România îl vor da cei de la Holograf, Direcţia 5, dar şi Marcel Pavel, iar la miezul nopţii cei de la Carla's Dreams ne vor ura La mulţi ani, ne vor ''intra sub piele' şi ne vor face ”să simţim până la sânge” emoţia şi bucuria de a fi împreună în primele momente din noul an.

100 de hituri româneşti în ritmuri pop, rock, dance, dar şi hip hop le vor da energie celor din public.

Bineînţeles că nu lipsesc nici laserele, dar nici jocurile de lumini şi sunt şi peste 400 de mp de leduri. Scena cameleon este de fapt un tonomat muzical, iar în mijlocul mulţimii, un pick-up uriaş care redă în ritm alert hit după hit.

La Cluj, noaptea dintre ani se anunţă a fi una memorabilă. Cei care vor fi prezenţi la miezul nopţii în Piaţa Unirii vor admira un spectacol de lasere, lumini şi artificii. În plus, pentru a celebra cum se cuvine intrarea în noul an, municipalitatea va oferi oamenilor peste 700 de sticle de şampanie.

Concertul va începe la ora 22:00 cu trupe precum DJ Project şi Mira, Trupa Hara şi Ro-mania.

La malul mării va fi organizată o petrecere în zona istorică a oraşului. În Piaţa Ovidiu sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni.

În noaptea dintre ani, la Timişoara vor urca pe scenă mai mulţi artişti, printre care şi cunoscutul cântăreţ pop-latino, Lou Bega.

La Iaşi, primăria a alocat 650.000 de lei pentru concertul care va avea loc în Piaţa Palatului Culturii. Vor cânta Ovidiu Lipan Ţăndărica, Mihai Margineanu, dar şi membrii fanfarei 10 prăjini.

La Galaţi, primăria a amenajat o scenă în faţa Sălii Sporturilor pe care vor urca Alex Velea şi Grasu XXL. Intrarea este gratuită. Autorităţile s-au gândit şi la cei mai în vârstă. Aşa că o altă petrecere a ''pensionarilor'' are loc la patinoarul artificial.

Un foc de artificii de zece minute, precum şi concerte cu Smiley şi Inna, vor avea loc în această noapte şi în Piaţa Mare din Sibiu, în timp ce braşovenii vor închina un pahar de şampanie pe ritmurile celor de la Compact B, Leo Iorga sau Ellie White.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Tradiții și superstiții de Anul Nou. Ce poți să faci pentru un 2018 bogat

Potrivit unor superstiţii ale românilor, pentru a avea noroc şi belşug în noul an se pun pe masă vâsc, struguri şi smochine.

Loto 6/49, Joker, Loto 5/40 și Noroc. Numerele extrase la tragerile speciale de Anul Nou

LOTO 6/49, tragerile de Anul Nou. Loteria Română a organizat duminică Tragerile Speciale Loto de Anul Nou, pentru care a suplimentat fondul de câştiguri cu 350.000 de lei, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Ce se poartă de Revelion, sfaturile designerului: femeile pot exagera

Doamnele, dar şi domnii, au în aceste zile o sarcină extrem de importantă de bifat: ţinuta pentru Revelion.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.