Klaus Iohannis, fotografiat sâmbătă în timp ce stătea la rând, la teleschi, pe o pârtie din masivul Șureanu

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat sâmbătă la schi în munţii Sebeşului, în masivul Şureanu, în extremitatea sudică a judeţului Alba,  pe domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din ţară.

Șeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aștepta la rând, pentru a urca cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Șureanu, unde altitudinea maximă depășește 2.000 de metri.

Şeful statului nu se află pentru prima dată la Şureanu. Iohannis a fost în mai multe rânduri şi în iarna trecută la schi în munţii Sebeşului, pe domeniul situat la peste 2.000 de metri altitudine, potrivit Agerpres.

Situat în "Elveţia României", la 82 de kilometri de Sebeş, domeniul dispune de opt pârtii, cu diferite grade de dificultate, în lungime totală de 11 kilometri, din care la acest sfârşit de săptămână sunt funcţionale şase. Potrivit monitorului de schi Rareş Tileagă, starea pârtiilor se prezintă "remarcabil de bine". La Şureanu, "zăpadă este din belşug, atât pe pârtii, cât şi în off-piste, datorită ninsorilor recente", a declarat, vineri, Rareş Tileagă.

Klaus Iohannis

Accesul spre Domeniul Şureanu se face pe DN67C -Transalpina, pe traseul Sebeş-Şugag-Lacul Oaşa, apoi pe un drum de pământ, prin Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului. Drumul până la Domeniul schiabil Şureanu traversează zone mirifice, cum ar fi Valea Frumoasei, cea care l-a inspirat şi pe Mihail Sadoveanu în scrierile sale.

La Şureanu există asistenţă Salvamont la baza pârtiilor, şcoală de schi & snowboard, centre de închirieri schiuri & plăci, restaurante şi unităţi de cazare. 

Klaus Iohannis

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61932535
Proba de rezistență la slujba de Bobotează de la Patriarhie. Credincioșii s-au îmbrâncit pentru agheasmă
Apă sfințită în ziua de Bobotează poartă cu sine simboluri pe care credincioșii de rând trebuie mereu ajutați să le înțeleagă. 
61932531
Mărturiile celor care au recuperat crucile din apă, de Bobotează: ”Sar pentru că sunt credincios”
Un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a ajuns, sâmbătă după-amiază, primul la crucea sfinţită aruncată în Dunăre de episcopul Visarion al Tulcei, la sfârşitul ceremoniei religioase oficiată pe faleză de Bobotează.
61932533
Fostul prefect al Buzăului a murit la un spital din Bucureşti. I s-a făcut rău în noaptea de Revelion
Gabriel Balaban, fost prefect al judeţului Buzău a murit într-un spital din Capitală. Bărbatului i s-a făcut rău în noaptea de Revelion.